Actualitate Recomandări

Primăria Bistrița cumpără cu 438.000 de euro sediul Allianz Țiriac. Pentru ce va fi achiziționat

Municipalitatea intenționează să achiziționeze imobilul, construcţie şi teren, situat pe strada Alexandru Odobescu nr. 17 A, proprietatea ASIT Services SRL Bucureşti, pentru a-i da destinație de sediu administrativ.

”Direcţia Venituri din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa îşi desfăşoară activitatea în imobilul construcţie şi teren situat în str. Alexandru Odobescu nr. 17. Raportat la măsurile complexe de intervenţii rezultate din expertiza tehnică întocmită asupra imobilului şi perioada îndelungată de derulare a acestor lucrări, s-a stabilit necesitatea mutării direcţiei într-o altă locaţie. Primăria nedeţinând în proprietate un alt spaţiu adecvat derulării activităţii direcţiei, s-a stabilit necesitatea achiziţionării unui imobil care să se preteze funcţiunii de servicii publice de colectare a taxelor şi impozitelor locale, într-o locaţie cât mai centrală şi cât mai aproape de sediul principal al Primăriei. Sediul agenţiei de asigurări Allianz Țiriac din str. Alexandru Odobescu nr. 17 A, aflat în imediata apropiere a actualului sediu al Direcţiei Venituri, este de vânzare”, explică municipalitatea.

”Locaţia a fost vizitată de către reprezentanţi ai serviciilor de specialitate din cadrul primăriei şi ai Direcţiei Venituri, stabilindu-se faptul că imobilul se pretează desfăşurării activităţilor direcţiei în condiţii normale, cu intervenţii minore asupra spaţiilor din interior, faptul că este amplasată în imediata vecinătate a actualului sediu este un argument în plus pentru achiziţionarea lui”, mai precizează municipalitatea.

Având în vedere necesitatea achiziţionării unui sediu pentru mutarea activităţii Direcţiei Venituri, în bugetul Direcției Patrimoniu în lista obiectivelor de investiții pentru anul 2017, au fost cuprinse fonduri pentru cumpărarea unui imobil.

Proprietarul ASIT Services SRL Bucureşti, în urma analizei ofertei comisiei, a comunicat faptul că preţul pe care îl poate accepta este de 438.000 euro, la care nu se adaugă TVA, plătibil în lei la cursul BNR din data efectuării plăţii.

Urmare acestei adrese, în data de 26.06.2017 a avut loc o întâlnire a comisiei de negociere a preţului de achiziţie, în urma căreia, raportat la preţul iniţial de 449.000 euro şi la oferta comisiei de 429.000 euro, cu vot unanim membrii au fost de acord cu preţul de 438.000 euro, la care nu se adaugă TVA, propus de proprietar. Plata se va face în lei la cursul valutar BNR din data efectuării plăţii, în termen de maxim 30 zile de la data procesului verbal de predare-primire a imobilului. Predarea imobilului se va face în maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Consiliul Local Bistrița trebuie să își dea votul pe proiect în ședința de joi 29 iunie.

4 comentarii

  • Achizitionarea cladirii fostei banci Allianz Tiriac pentru Direcţia Taxe si Impozite din cadrul Primăriei Bistriţa, poate fi o solutie buna, avand in vedere ca edificiul dispune de toate facilitatile necesare unei atfel de activitati. Pe de alta parte, reconditionarea si adaptarea unei cladiri vechi la nevoile Directiei Venituri, poate fi mai costisitoare decat achizitionarea uneia gata facuta sa corespunda scopului respectiv.

  • Cred ca dupa achizitionare se baga aceiasi suma in reabilitare , compartimentare ,reparatii…..da-tii niste banu la bietul Tiriac!

  • 438000eurox4,5lei/eurox1,19TVA= 2.345.490/ 75000 contribuabili bistriteni= 32 lei/ contribuabil in jebul săracului Tiriac. Un oras de prosti…

  • Afaceri ale celor din administrația locală
    Se știa dinainte ; de aceea s-a încercat o vopsire pe exterior a imobilului , ca sa se mascheze igrasia, infiltratiile de la ultimul etaj etc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS