Actualitate Recomandări

Plângerea Primăriei Bistrița, respinsă de CJ. ”Taxa penalizatoare nu va ajunge la cetățean”

ACTUALIZARE Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a respins, într-o ședință extraordinară, plângerea prealabilă formulată de municipalitate, prin primarul Ovidiu Crețu, împotriva hotătârii CJ care reglementează modul de achitare a taxei de 80 lei/tonă.

”Această problemă a fost ridicată la întâlnirea cu vicepremierul Shhaideh. Decizia Guvernului este una foarte clară, ca aceste costuri să nu ajungă în tarif la populație. Doamna Sevil Shhaideh a avizat Ordonanța de Urgență pe care Guvernul o va adopta. Ne-a explicat că i se pare total incorect ca o astfel de taxă penalizatoare să ajungă la populație. Ministerul Mediului trebuie să găsească soluții de a ajunge la poluator. Mi-aș dori să preluăm modele de succes ale altor țări, în Germania sunt la hipermarketuri acesle instalații speciale unde se pot depune deșeuri, mai ales cele din plastic. OUG pe care o va da Guvernul în curând va reglementa foarte clar cine va fi cel care va suporta această taxă. Noi am venit cu hotărâre de CJ pentru că eram obligați să rezolvem problema între perioada 1 ianuarie 2017, de când ordonanța producea efecte, și până la momentul în care un alt act legislativ precizează concret lucrurile. Hotărârea noastră are în vedere în primul rând cetățeanul, dar sigur, orice UAT își poate exprima dezacordul dacă așa consideră. Nu ne puteam permite să punem în cârca cetățeanului încă o taxă”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.

ȘTIREA INIȚIALĂ Municipalitatea, prin primarul Ovidiu Crețu, a trimis Consiliului Județean o plângere prealabilă, care este etapa premergătoare acțiunii în instanță. Răspunsul CJ la plângerea Primăriei Bistrița se află pe ordinea de zi a ședinței extraordinare CJ de vineri 3 martie.

Municipalitatea reclamă că instituția condusă de Radu Moldovan și-a încălcat competențele adoptând Hotărârea nr. 16/2017 și că aceasta a fost aprobată cu interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale.

În 25 ianuarie, CJ a adoptat o hotărâre care prevede că începând cu data de 1 ianuarie 2017 SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor SRL, care administrează depozitul ecologic de la Tărpiu, are obligația de a plăti la Fondul pentru Mediu taxa de 80 lei/tonă pentru deșeurile inerte și deșeurile nepericuloase încredințate de către terți în vederea eliminării finale prin depozitare la Tărpiu. Primăriile vor plăti această taxă operatorului serviciului de salubrizare în județ (acum Supercom), care la rândul ei va achita mai departe aceste sume firmei Vitalia. Totodată, primăriile vor lua măsurile necesare în vederea reducerii cantității de deșeuri inerte și deșeuri nepericuloase și creșterea cantităților de deșeuri colectate selectiv. Atunci, președintele CJ spunea că în curând Ministerul Mediului va clarifica lucrurile și această responsabilitate va fi luată de pe umerii autorităților locale.

În răspunsul CJ care prezintă pasaje din legi pentru susținerea afirmațiilor, se arată că hotărârea a fost adoptată de CJ ”în virtutea rolului său de autotitate constituită la nivel județean pentru coordonarea activităților consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean și în baza legii speciale care conferă CJ competențe cu privire la sistemul de management integrat al deșeurilor”: ”În concluzie, hotărârea CJ a fost adoptată cu respectarea principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative. Argumentele invocate în susținerea plângerii prealabile sunt nefondate. Hotărârea este legală și temeinică”.

Aici puteți citi în întregime răspunsul CJ către Primăria Bistrița.

6 comentarii

  • Umar la umar cu zambetul pe buze , se dau de forma in judecata pe banii nostrii. Dupa pronuntare sa mearga la o bere nu in timpul procesului. Cam asta-i regula.

  • Radu Moldovan face ghidusii , ascuns in spatele unor Hotarari de Consiliu Judetean . Se prezuma ca aceste Hotarari sunt legale , daca Institutia prefectului nu le ataca in Contencios Administrativ , in termen de 5 zile . Dupa aia , toata lumea se judeca cu toata lumea . ADI se judeca acum si cu Vitalia si cu Supercom . Felicitari domnule Radu Moldovan ati reusit performanta sa-i puneti pe toti cap in cap . Sa vedeti distractie , cand se vor termina procesele , si raspundere solidara in sarcina consilierilor judeteni , care au facut figuratie si au votat cum ati dispus dumneavoastra .

  • DA DE UNDE NAIBA SE VA PLATI?
    DIN CARE BANI?
    PANA SI BANII EUROPENI SUNT BANII NOSTRII!
    Sa inteleg ca vor fi bani ….INTERGALACTICI?

  • Mai frate, cum poate sa zaca in unii atata cunoastere, in atatea domenii? Sunt unii care stiu tot despre orice, dar si ceva in plus, fara a avea nicio calificare pe tema. Unii n-au condus nici gastele la pascut, dar dau lectii de administratie, de fotbal, de balet, de muzica, din putul gandirii, pentru ca fiind un nobody, poti sa critici orice, precum si sa propui orice aberatie, ca fiind o minunea salvatoare a natiei, pentru ca nu exista nicio cenzura, nici macar medicala. Aproape ca mi-as dori ca unui astfel de personaj, cu tare si frustrari serioase, sa i se incredinteze un buget si o administratie, fie si al unui camin cultural. Va asigur ca ar fi distractiv sa-l vezi la treaba, individul e frenetic in ideatie, dar si in actiune. Nu cred ca ar putea fi oprit decat cu mult levomepromazin, intramuscular, de 3-4 ori pe zi. Altii te pomenesti ca or fi condus vreo struto-camila, nici srl, nici institutie, fara a plati tva, facand concurenta neloiala, fara a fi supusi vreunui control asupra modului de cheltuire a bugetului. Si-atunci cum sa te minunezi, cand vezi cum le-au sporit realizarile personale? Cum sa nu le intelegi supararea, ca urmare a faptului ca le-a fost stopat traseul ascendent al realizarilor? Sunt oameni in fond, vanzolelile lor existentiale pot fi intelese! Insa vorba englezului: poti prosti pe unii, o vreme, dar nu pe toti, tot timpul!

  • Pe site-ul Consiliului Județean la ” materiale de sedință ” nu a fost publicată plângerea prealabilă făcută de primăria Bistrița . Personal , am primit-o pe e-mail cu o oră jumate inainte de şedința de comisie . Primarul Crețu vine cu argumente juridice clare , Hotărârea contestată ( HCJ nr 16 din 25 . 01 2017 )încalcă mai multe principii de drept . A fost dată cu aplicare retroactivă ( la art 1 scrie că începând cu 01.01. 2017… ) , si încalcă grav principiul autonomiei locale . Mai concret , consiliile locale nu pot fi subordonate CJ . Primăria Bistrița sigur va câştiga acest proces şi instanța va anula această hotărâre . Faptul că nu au publicat pe site plângerea prealabilă semnată de domnul primar Crețu , este un abuz şi denotă teama conducerii CJ că şi consilierii județeni ar fi putut achiesa la argumentele perfect întemeiate ale primarului . Ştiind că nu e publicată pe site , am încercat să citesc câteva paragrafe din ea ( când am luat cuvântul în plen ) de pe e-mailul primit , dar am fost blocat rapid de către preşedinte , care a mințit spunând că a fost publicată şi că nu e cazul să citesc . M-a ironizat ( la nivel de grădiniță ) , afirmând că nu ştiu eu unde să caut şi se oferă să mă ajute în acest sens . Domnia sa nu conştientizează că nu are şcoală făcută pe bune , nici câtă vacanță am avut eu , dar asta e un alt subiect de dezbatere . Povestea cu plata de către cetățeni e o diversiune care nu are nici o treabă cu speța în cauză şi nici cu viitorul proces şi denotă încă odată caracterul duplicitar al conducerii CJ .

  • Iata cum se vedeau treburile in 2013. Ce parere aveti ?
    „Am implementat mai multe proiecte la nivel naţional, dar suntem în situaţia de a prezenta primul proiect cu containere semiîngropate din România. Este un proiect ambiţios şi superior colectării clasice cu containere supraterane, primul în care noi furnizăm şi instalăm aceste containere semiîngropate. Deocamdată, este un proiect unicat în România, noi sperăm că rezultatele ulterioare vor atrage atenţia şi altor autorităţi contractante. Acesta are ca scop o mult mai bună colectare a deşeurilor selective, hârtie, carton, PET, sticlă. Aceste containere nu pot fi accesate de persoane neautorizate, două treimi din container este subteran şi este prevăzut cu capac etanş şi sistem de închidere. Este un beneficiu economic adus operatorului care colectează aceste deşeuri”, a declarat ea.
    „Am derulat şi procedura de achiziţie a operatorului, care era ultima, în momentul de faţă contestată, vom vedea care va fi decizia CNSC şi ce avem de făcut în continuare. Sper ca în următoarele cinci luni să terminăm şi cu CNSC şi cu achiziţia operatorului. Fiind la finalul lunii iulie, mă gândesc că, totuşi, de Crăciun, poate recepţionăm lucrarea şi vom avea în sfârşit acest proiect, care extrem de important pentru judeţ, finalizat”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.
    Emil Radu Moldovan a adăugat că, odată cu finalizarea implementării acestui proiect, va urma o activitate amplă de informare şi educare a cetăţenilor cu privire la colectarea deşeurilor.
    „Atunci când vor fi oferite toate condiţiile pentru a putea să depozităm şi să colectăm selectiv deşeurile sunt convins că şi acţiunile instituţiilor care au atribuţii în această zonă vor fi mai ample şi mai drastice. Eu sper ca în finalul anului 2013 să fim pregătiţi să le fie oferite oamenilor toate condiţiile şi, apoi, noi împreună cu toate administraţiile locale, vom avea o misiune importantă, să ridicăm la un grad cât mai înalt colectarea selectivă a deşeurilor, care va fi un avantaj pentru mediu şi pentru viaţă. Nu se va întâmpla a doua zi, dar încet-încet, după ce vor fi oferite condiţii, lucrurile vor putea fi rezolvate”, a declarat el.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS