Actualitate Recomandări

Primăria Bistrița pune la dispoziția asociațiilor de locatari dozatoare cu dezinfectant pentru mâini

FOTO ACTUALIZARE Începând cu data de joi 23 aprilie, Primăria Bistrița pune la dispoziția asociațiilor de locatari / proprietari din municipiu aparate destinate dezinfectării mâinilor, care vor fi instalate la intrarea în imobile, conform ordonanțelor militare în vigoare.

Aparatele conțin alcool sanitar, conform Registrului Național de biocide, mai anunță municipalitatea.

Aparatele pot fi ridicate de la sediul Serviciului de Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situatii de Urgență, situat pe str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 15.  

Potrivit ordonanței militare nr. 8, ”se recomandă autorităților administrației publice locale și proprietarilor, persoane fizice sau juridice, să monteze dispozitive cu soluții dezinfectante la intrările în imobilele cu destinația de locuințe colective și să dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor și celelalte spații comune din interiorul acestor imobile”.

Ordonanța militară nr. 8 aduce corecții ordonanței militare nr. 4, în care se preciza că ”autorităţile administraţiei publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuinţe situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor şi alte spaţii comune”.

3 comentarii

  • Ce bine! După 40 de zile de când am spus în CL că ar trebui să se achiziționeze dezinfectanți care să fie oferiți asociațiilor de locatari pentru dezinfectarea spațiilor comune și a mânerelor de la ușile de intrare în blocuri, s-a mișcat și primăria Bistrița. Mai bine mai târziu decât niciodată.

  • Marta draga dar ce fac idoli tao cum se numeste?
    Oare nu tot campanie? Plus moaca vicelui pe toate gardurile , drumurile, caile ferate.
    Lucrari care nu sunt necesare dar se arunca cu banii publici tot pentru campanie.
    Dl Peteleu a propus acest lucru in sedinta CL si au sarit pe el toti psd-isti, acest lucru poate fi verificat cu usurinta.
    S-a gandit Ni_ulaie ca ar mai fi rost de ceva campanie si voturi.
    Bravo domnule Peteleu spuneti adevarul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS