Actualitate

Primăria Bistrița va avea o nouă organigramă până la sfârșitul anului. Câți angajați sunt vaccinați

Primarul Ioan Turc a declarat că până la finalul anului Primăria Bistrița va avea o nouă organigramă. ”Practic vom intra în anul viitor cu o nouă organigramă, bugetul municipiului Bistrița pe componenta de salarizare se va face pe o nouă organigramă, care în mod categoric va însemna simplificare. Există un grup de lucru în primărie care se ocupă”, a spus el într-o conferință de presă.

Având în vedere că urmează noi restricții pentru persoanele nevaccinate, posibil inclusiv pentru cele din instituțiile publice și vizitatorii acestora (cei care au nevoie de serviciile instituțiilor publice), primarul Ioan Turc a fost întrebat câți angajați sunt vaccinați.

”504 din 1.043. Rău, dar mai bine decât media pe oraș. Munca de acasă e ca și munca în concediu, pe laptop. Munca de acasă se poate face în cazuri excepționale. Atâta timp cât ai soluția pentru a putea veni la birou, și asta se numește vaccin, nu sunt de acord cu munca de acasă. Există o discuție foarte serioasă cu privire la obligarea angajaților din domeniul public să se vaccineze. În ceea ce privește cetățenii, multe dintre documente pot fi obținute și electronic. Apoi, avem obligația să înțelegem că traversăm o perioadă cumplită, trebuie să-i dai un răspuns iar răspunsul nu poate fi decât vaccinarea”, a afirmat primarul.

8 comentarii

    • Ne-am săturat de minciunile tale domnule primar! Era vorba să fie gata în decembrie anul trecut. In loc sa reduceți personalul primariei ati marit si organigrama si ati crescut si salariile. Sunteți cu pluta, orașul e sufocat de trafic, parcări nu ati facut nici macar una, pe strazi e plin de praf si mizerie, iarba e netunsă, spațiile verzi sunt neingrijite, locurile de joaca ptr copii sunt murdare si neîntreținute cu mobilier si jucarii stricate, nu ati reusit să asfaltați nici macar o strada de pamant. Ce să mai zic…))) Definiția dezastrului.

    • Cunosc pe cineva care a zis aceeasi treaba acum vreo doua saptamani. Azi la 14:30 in Cimitirul Central se tine de cuvant.

  • Care este acel grup domnule primar?
    Doamna de oțel? Cea cu pensia și salariu.
    Mă tem că ea face organigrama voastră.
    Ce frumos ne minți domnule primar, dar nu mai tine.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui acum sa vedeti voi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS