Cultură

Primăria investeşte peste 65 de milioane de lei în centrul istoric şi casa de cultură

Primăria municipiului Bistriţa lansează proiectele ”Reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultură George Coşbuc” şi ”Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa, Axa turistică 1, 2, 3”, finanţate din bani europeni.

Obiectul general al proiectului ”Reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultură George Coşbuc” îl reprezintă reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultură ”George Coşbuc” Bistriţa, parte a patrimoniului cultural naţional, în vederea includerii acestuia în circuitele turistice publice interne şi internaţionale, creşterii numărului de turişti români şi străini care vizează municipiul Bistriţa, precum şi includerea acestui imobil în lista monumentelor UNESCO.

Valoarea totală a proiectului este de 20.360.427,37 lei, inclusiv TVA din care: asistenţa financiară nerambursabilă este de 98%; contribuţia beneficiarului este de 2%.

Perioada de implementare a  proiectului: 20.12.2011 – 19.07.2014.

Tot miercuri se lansează şi proiectul ”Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa, Axa turistică 1, 2, 3”.

Obiectivul general al proiectului este de regenerare a infrastructurii publice urbane din Centrul istoric al municipiului Bistriţa, de valorificare a moştenirii istorice şi culturale, prin reabilitarea şi punerea în valoare a pasajelor istorice, caracteristice Bistriţei medievale,  precum şi de promovare a noilor axe turistice pietonale, denumite Axa Coroanei, Axa Artelor şi Axa Breslelor .

Valoarea totală a proiectului este de 44.996.170,67 lei, inclusiv TVA din care: asistenţa financiară nerambursabilă este de 98%; contribuţia beneficiarului este de 2%.

Perioada de implementare a  proiectului: 15.09.2011 – 16.02.2014.

Ambele proiecte sunt finanţate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 – ”Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 – ”Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul Centre urbane”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS