Actualitate

Primăria le reaminteşte bistriţenilor că riscă amenzi dacă nu îşi curăţă trotuarele

Pe timp de iarnă, există obligativitatea îndepărtării zăpezii şi gheţii de pe trotuarele aferente clădirilor deţinute. Nerespectarea acestor obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Se anunţă din nou ninsori consistente după ce valorile termice se vor mai „îmblânzi”, motiv pentru care Primăria le reaminteşte bistriţenilor că, pe timp de iarnă, există obligativitatea îndepărtării zăpezii şi gheţii de pe trotuarele aferente clădirilor deţinute.

Astfel, potrivit Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 153/29 iulie 2009, capitolul II, la art. 4, pct. 21 şi 22 sunt prevăzute următoarele obligaţii generale care cad în sarcina instituţiilor publice, agenţilor economici, asociaţiilor de proprietari, a celorlalte persoane juridice, precum şi ale tuturor persoanelor fizice:

„21. să asigure îndepărtarea zăpezii şi gheţii de pe trotuarele din dreptul clădirilor şi incintelor în care îşi desfăşoară activitatea sau în care locuiesc, până cel târziu la ora 9 dimineaţa. Zăpada şi gheaţa îndepărtate se vor depune pe carosabil lângă bordură, fără să împiedice circulaţia şi scurgerea apei în sistemul de canalizare;

22. să presare nisip cu sare sau alte materiale antiderapante autorizate pe trotuare, în faţa imobilelor şi incintelor în care îşi desfăşoară activitatea sau locuiesc, în scopul prevenirii formării poleiului şi a gheţii”.

Nerespectarea acestor obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 100 lei la 1000 lei pentru persoanele juridice.

Sursa: primariabistrita.ro

Etichete

1 comentariu

  • Nu cred că vă puteţi închipui cât de uşor poţi să îţi fracturezi oasele membrelor dintr-o simplă căzătură. A fost nevoie poate de o astfel de neplăcută experienţă, pentru a înţelege că cei care nu îşi curăţă zăpada din faţa casei, sunt adevăraţii vinovaţi pentru ceea ce se întâmplă zilnic pe trotuarele pline de gheaţă, de pe unele străzi ale Bistriţei. Acum, când am reuşit să mă refac, relativ bine, nu pot ieşi din casă, decât dacă circul pe stradă, din cauza vecinilor care culmea, unul lucrează la Inspectoratul în Construcţii, iar celălalt la SMURD, care nu şi-au curăţat zăpada din faţa proprietăţii, zăpada transformându-se acum într-un adevărat patinoar. Pentru edificare îi invit pe strada Toamnei nr. 1, mai ales pe reprezentanţii POLIŢIEI LOCALE, care am auzit că deja au dat ceva amenzi. Sper că vor continua şi le mulţumesc anticipat. Sincer, dacă nu aş fi cu piciorul în ghips până la genunchi, le-aş curăţa eu zăpada vecinilor, şi nu mi-ar displăcea deloc puţină muncă fizică, vecinii de la Leagăn şi toţi ceilalţi sunt, cred, în asentimentul meu. Sper că măcar în ceasul al 12-lea vor ieşi sau vor fi „stimulaţi ” să îşi cureţe gheaţa şi vecinii de la imobilul albastru de pe Odobescu colţ cu Toamnei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS