Actualitate

Primăria Livezile, înglodată în datorii. Centre de informare turistică şi de olărit în comună

Primarul din Livezile, Traian Simionca, a spus că există datorii de 25 de miliarde de lei vechi către firme care au lucrat la obiectivele din comună, restul până la 60 fiind achitate de la începerea mandatului său. În curând vor fi finalizate lucrările de construcţie a unui cămin de bătrâni la Cuşma şi a unui centru de ceramică-olărit la Livezile.

”Avem zeci de miliarde datorii faţă de constructori şi cei care au prestat în urmă cu 3-4-5 ani muncă la obiectivele din comună. Suntem în aşteptare pentru împrumutul contractat de 12,2 miliarde, cu 4,5% dobândă, prin trezoreria statului, pentru a plăti la furnizori plăţile restante. Mai avem 12,5 miliarde care n-au fost prinse în arierate, în total avem 25 de miliarde datorii faţă către firme, furnizori. Datoriile erau de aproape 60 de miliarde, dar am mai plătit din ele în decurs de un an. S-au plătit peste 35 cu arierate, plăţi din bugetul local. Până nu plătim aceste datorii nu mai putem face angajamente de lucrări în comună. Trebuie plătite lucrările vechi. Bugetul comunei pentru anul acesta este cam de 10,5 miliarde. Sper să ne vină împrumutul şi să plătim, sunt hotărâri executorii, riscăm ca Primăria să ajungă în incapacitate de plată. Sper ca până la anul să aducem comuna pe linia de plutire. Mă deranjează că tot vin facturi de miliarde, rămâi stupefiat de unde apar. A fost şi audit, şi Curtea de Conturi, am 35 de puncte de rezolvat care cad în sarcina primarului de acum. Exemple de datorii? Şcoala din Livezile, lucrare de 15 miliarde, s-au plătit vreo 7, Cămin cultural la Cuşma, lucrare de 8 miliarde, s-au plătit 3, asfaltare de 500 m în Cuşma, 2 miliarde, 3,8 miliarde pentru terenul de fotbal din Livezile”, a spus Simionca într-o conferinţă de presă.

El a precizat că în mandatul său s-au făcut şi se fac în continuare investiţii. ”S-au plătit 3,5 miliarde la extinderi de iluminat public şi plăţi restante pentru lucrări făcute de Electrica, linii de curent care nu fuseseră puse în funcţiune. S-au făcut asfaltări pe aproape 1,5 km de drumuri comunale, în centru, cu bani guvernamentali. Sunt lucrări în faza de finalizare pe Măsura 322: cămin de bătrâni la Cuşma, asfaltare strada Crucii, 2,5 km, canalizare la Dorolea pe 7,5 km, un centru de ceramică-olărit la Livezile. Săptămâna viitoare constructorul va preda lucrările, Primăria la rândul ei va preda căminul de bătrâni la o societate autorizată pentru că nu avem licenţă de administrare a acestui centru. În ceea ce priveşte centrul de olărit, îl vom trece în cadrul şcolii, iar copiii care doresc să profeseze să aibă un maistru care să îi înveţe să lucreze. Avem în derulare pe Măsura 125 drumuri forestiere de 16 km, 1,25 milioane de euro. Acum proiectul este la avizare la Satu Mare, urmând să fie apoi scos pe SEAP pentru licitaţie. Avem pe Măsura 313 un centru turistic, de 9 miliarde, o clădire frumoasă”, a adăugat Simionca.

”Baza sportivă de la Livezile a costat 9 miliarde, bani veniţi de la Guvern, plus 5 miliarde din bugetul local. S-a făcut o compensare cu firma respectivă, de circa 6 miliarde, s-a dat o staţie de sortare în contul datoriei. Sala de sport e rămasă în paragină, având discuţii cu Ministerul Dezvoltării, la sfârşitul lunii proiectul va fi repus pe SEAP. Mai sunt lucrări de 14 miliarde la acea sală. Am făcut demersuri, să ne-o dea în administrare aşa cum e, dacă nu, s-o ducă la bun sfârşit Ministerul. Dac nu sunt bani de continuare, să ne-o dea în forma în care e, fără obligaţii.

2 comentarii

  • Dupa ce au criticat in ultimul hal terenurile si salile de sport ale blondei udrea, care macar facea din bani europeni, astia vin si fac pe toate coclaurile „centre de informare turistica” de sute de mii de lei de la buget, unde sa mai intre 3-4 neamuri, cu salar de 1500 lei. Ca sa ajungi acolo iti trebuie 4×4.. bineinteles.. sau caruta.. Deci.. CARE TURISTI????????? Extraordinar cata nesimtire..

  • Saracu ,,Mazare de Livezile,, iar se plânge, s-a plâns de când il stiu, era director de cămin și se plângea că nu are bani, era primar Brumă, acuma se plânge peste tot că la lasat primarul celălalt cu datorii, dar macar după Neamțu a rămas ceva, ăsta nu poate să intretină și să ducă la bun sfârșit ce a început și ce a făcut Neamțu. Domnul primar se plănge ca o babă, dar de ce a vândut tot de când a venit, balastiera, gospodaria comunală de la Cușma – la prieteni, aproape pe gratis-promisiuni de campanie, terenuri agricole, tot…dar a organizat Zilele livezenilor cu 3 miliarde (bani vechi), no… ciocu mic domnule primar, că jumătate din datoriile arătate de tine sunt scorneli și minciuni, spune adevarul, că de cănd te știu tot prostii si minciuni trăncanești, îmi pare rău că te-am ales, ești numai pentru interesul tău…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS