Actualitate

Primăria Şintereag pune lacătul pe o şcoală nouă şi trimite copiii de şase ani să facă naveta

Primăria Şintereag a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean că, din toamnă, pune lacătul pe şcolile din Blăjenii de Sus şi Şieu Sfântu ca să trimită elevii la unitatea de învăţământ din centrul comunei. Primarul Ioan Bob se plânge că nu mai poate plăti facturi la încălzirea pe curent electric.

O şcoală nou-nouţă, construită în urmă cu şase ani la Blăjenii de Sus, comuna Şintereag, se va închide din toamnă, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean, informat, la rândul lui despre această situaţie. de primăria comunei. Motivul? Costă prea mult întreţinerea, încălzirea făcându-se aici cu o centrală electrică. Tot din toamnă se pune lacătul şi pe şcoala din Şieu Sfântu, de asemenea încălzită electric. Copiii, începând cu cei de la clasa pregătitoare, vor face naveta. Vorbim inclusiv de copii de cinci-şase ani.

L-am întrebat pe primarul comunei Şintereag, Ioan Bob, de ce s-a ajuns la această soluţie. „Nu putem întreţine trei şcoli. Curentul pe o lună costă 2600 de lei la o singură şcoală. Vă arată factura. La Şieu Sfântu şi Blăjeni încălzirea e pe curent. Şcolile acestea au fost făcute cu bani de la Banca Mondială. Aşa a fost proiectul, noi nu îl puteam modifica. Degeaba vreţi voi, jurnaliştii, nu putem şi gata”, a spus Ioan Bob, care a spus că la Blăjenii de Sus va funcţiona doar grădiniţa.

În ce priveşte ideea ca elevii de clasă pregătitoare să facă naveta, primarul a spus că ideea i se pare „foarte bună„. „Foarte bună mi se pare ideea. Nu-mi pune întrebări de genul acesta. Hai în locul meu şi, dacă nu poţi plăti facturile, închide şcolile sau primăria. Ce soluţie să găsesc? Nu am bani. Am datorii de 7 miliarde de anul trecut de la lucrări efectuate şi neplătite. Bag Primăria în insolvenţă? Aşa se pune problema. Sunt oameni care au lucrat şi acum trebuie să-i plătesc”, a spus primarul.

L-am întrebat în final pe edil dacă, în aceste condiţii, mai face festivaluri. „Nu ştiu dacă mai fac festivaluri, acum fac altceva. Dacă mai vrei să pui întrebări de genul acesta, îţi închid telefonul”. Şi l-a închis.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud spune că e legat la mâini şi la picioare. Dacă Primăria asigură funcţionarea şcolilor, ea decide ce face cu ele. Poate să le închidă când vrea.

Cristiana Sabău

6 comentarii

    • Ioan Bob e primar PDL. E adevărat că s-a dus repede la USL la lansarea candidaţilor. Aşa că nu aveţi decât să-l asimilaţi şi unora şi altora.

    • d-na CRISTIANA vai de conducatorul care-si infomateaza oastea bravo lui ca poate fi unde vrea el este o mare calitate pe care alti nu o au chiar daca sint la putere si acestia sint o pacoste pentru comuna respectiva deoarece si daca sint ori nu la putere nu au realizari pentru comunitate……..vai de noi ,scoli nu,drumuri nu,primarii nu,toate ramase parca ar fi trecut razboiul pe aici si au fabricat primari sint consilieri de la revolutie pana in prezent sint directori de scoli,deci atit au putut sa faca atit este valoarea lor……ruine ,ruine si atit un monopol un monopol si atit………VAI DE NOI ultima comuna din jutet….au cazut pe noi sute de tone de fonduri europene..dar cine…. vai de noi.

  • a ajuns sa fie educatia pusa pe ultimul loc, deoarece scoala nu scoate manelisti, festivaluri cu mici si bere si nici vreo campanie politica. se incalca drepturile copilului, se alege intre educatie si primitivism. sa-i fie rusine primarului dar si celor ce au aprobat asemenea infractiune. UN BAR NU-L INCHIDETI ASA REPEDE… RUSINEEEEEE!

    • dl jon nu este frumos sa folositi asemenea expresii la adrsa dl primar BOB deoarece cetateni din Sintereag vad realizarile lui Bob ce vati face domnule jon daca ar trebui sa faceti afirmatii la dresa primarului sfintean din Sieu -Odorhei…..va rog daca cititi sa comentati acest aspect…….va multumim.

  • Deci e o idee buna sa punem copii din clasele primare pe drumuri… putem sa ne spunem si noi cuvantul in calitate de parinti, nu conteaza ce a facut sau nu a facut primarul Bob, aici este vorba de copii nostrii obligati sa faca naveta… putem initia o petitie impotriva acestei hotarari in loc sa ne certam intre noi

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS