Actualitate Recomandări

Primăriile care nu pot acoperi cheltuielile de personal riscă desființarea. Grevă de avertisment

O grevă de avertisment de două ore a fost programată să se desfăşoare marți 10 februarie, în peste 1.500 de primării de comune din țară.

Potrivit Sindicatului FORUM din Administrația publică, greva de avertisment are loc între orele 10.00 şi 12.00, în 1.582 de comune. Motivul îl reprezintă nemulţumirile legate de proiectul de reformă privind administraţia locală şi centrală.

Asociația Comunelor din România a precizat că nemulțumirile primarilor au ajuns la o cotă de nesuportat.

Tot de la ora 10.00, are loc Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor, organizată la Palatul Parlamentului din Capitală. De la 10.30, premierul Ilie Bolojan participă la dezbaterea pe tema: ”Reforma administrativă, politica de reducere a cheltuielilor publice şi impactul acestora asupra comunelor din România”, organizată de Asociaţia Comunelor din România. 

România ar putea ajunge la o reorganizare administrativ-teritorială, dacă primăriile nu vor va demonstra că pot funcționa din punct de vedere financiar. Acum, unele autorități locale nu își pot acoperi nici măcar cheltuielile de personal.

Într-un interviu la Digi24, premierul Ilie Bolojan a declarat că administrația locală depinde în cea mai mare parte de transferurile de la bugetul de stat, într-o măsură mult mai mare decât în alte state europene.

”Veniturile proprii ale autorităților locale acoperă doar o fracțiune din cheltuieli. În aceste condiții, dacă nu corectăm lucrurile, reorganizarea devine o discuție inevitabilă”, a spus premierul.

Ilie Bolojan a arătat că aproape jumătate din investițiile publice sunt derulate prin autoritățile locale, dar nu din fonduri proprii, ci din bani alocați de Guvern sau din fonduri europene, ceea ce accentuează dezechilibrele dintre cheltuieli și venituri. Potrivit premierului, acest model nu mai poate fi susținut pe termen lung.

Șeful Executivului a precizat că unele primării funcționează eficient, cu personal corect dimensionat, în timp ce altele au angajat peste necesar.

”Ori demonstrăm că actuala formulă administrativă poate funcționa în aceste condiții, ori, dacă nu, se va ajunge la o reorganizare administrativă. Când vom fi cu spatele la zid”, a avertizat Ilie Bolojan.

Premierul a transmis că Guvernul va limita transferurile directe către autoritățile locale și va pune accent pe responsabilizarea administrațiilor locale, reducerea cheltuielilor și creșterea colectării veniturilor proprii.

Reorganizarea administrativ-teritorială rămâne, în acest context, o opțiune de ultimă instanță, dar una tot mai probabilă, dacă dezechilibrele actuale vor continua: ”Cu cât amâni o boală, cu atât costurile sunt mai mari”, a conchis Ilie Bolojan.

În județul Bistrița-Năsăud sunt mai multe comune care au sub 1500 de locuitori conform recensământului din 2021:

  • Ciceu Giurgești (1335 de locuitori)
  • Ciceu Mihăiești (1175)
  • Miceștii de Câmpie (915)
  • Milaș (1190)
  • Monor (1231)
  • Poiana Ilvei (1353)
  • Runcu Salvei (1353)
  • Sânmihaiu de Câmpie (1167)
  • Silivașu de Câmpie (841)

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.