Social

Primăriile să se descurce pe plan local dacă vor drumuri agricole asfaltate. Statul nu mai are bani

Modernizarea drumurilor agricole trece pe planul secund și nu va mai fi finanțată din fonduri europene, a anunțat ministrul Petre Daea la Sânmihaiu de Câmpie unde s-a aflat în acest sfârșit de săptămână.

”Nu mai am bani cu care să susțin drumurile agricole. E prioritar acum să dau, din banii puțini pe care îi am, să fac sistemele locale de irigații decât să dau bani pe drumurile agricole pe care le mai putem face și cu forțe proprii. Mai iei o mașină de balast dintr-o parte …. Se pot face. Sistemele de irigații sunt mai importante în această perioadă în care seceta a pus stăpânire pe țară. Sunt foarte importante și drumurile agricole, dar nu am de unde să le finanțez în acest moment. E vorba doar de prioritizare, nu de altă gândire”, a spus ministrul Agriculturii care s-a aflat într-o comună în care majoritatea drumurilor sunt agricole, fiind modernizate cu bani europeni sau de la bugetul de stat.

În Bistrița-Năsăud au fost modernizați peste 300 km de drumuri agricole, județul fiind campion la nivel național în atragerea de fonduri cu această destinație. Astfel, 20 de comune și un oraș au atras fonduri europene pentru drumuri forestiere, 17 pentru drumuri agricole și alte 26 de UAT-uri au atras fonduri europene pentru modernizarea drumurilor comunale.

În total, prin PNDR 2014-2020, în județul Bistrița-Năsăud au fost finanțate proiecte în valoare de 192,3 milioane de euro, sumă care plasează județul pe locul 2 la nivel național în materie de atragere de fonduri europene pentru dezvoltarea zonei rurale.

4 comentarii

  • Fermierii din localitățile componente ale Bistritei n-au pierdut nimic !
    Primaria Bistrita n-a modernizat cu fonduri europene nici macar un metru de drum agricol !
    Iar cu fonduri proprii a facut cam tot atat !

  • O imensă minciună asta cu drumurile agricole. E de ajuns să de uităm pe Dealul Jelnei ce proiect imobiliar a dezvoltat primarul uns cu toate alifiile de partid cu banii pretins pentru drumuri agricole. Hoție pe față sub ochii îngăduitori ai celor care i-au dat și care trebuiau să sancționeze aceste abuzuri. Dar, omul care a închis ochii, a ajuns secretar de Stat din partea unui infam partid asociat guvernării psd, acum defunct.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS