La Primăria Bistrița a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania despre organizarea concursului de soluții pentru regenerarea terenului fostului Proditerm de pe strada Zefirului.
S-a discutat parcursul administrativ al acestei idei: definirea obiectivului prin hotărâre de Consiliu Local, stabilirea bugetului, organizarea concursului, jurizarea, proiectarea și, în final, implementarea.
”Ne dorim un proces transparent, participativ, cu implicarea specialiștilor, a comunității și a partenerilor locali – un model corect de lucru, așa cum recomandă Ordinul Arhitecților. Vorbim despre un teren de aproximativ 35.000 mp pe care vrem să îl redăm orașului. Și spunem clar: nu vom construi blocuri aici. Ne dorim o zonă de agrement, un spațiu deschis, verde, funcțional, cu impact la nivelul întregii comunități. Exemplele prezentate din Franța, Italia sau Slovacia arată cum foste platforme industriale pot deveni repere urbane prin determinare administrativă, concurs de soluții și cocreare comunitară. De la peisaj industrial dezafectat la brand de oraș – acesta este parcursul pe care îl urmărim și la Bistrița”, a menționat primarul Gabriel Lazany.










Felicitări pentru crearea acestui parc !
Să nu uitaţi de amenajarea terenului de rugby pe terenul LDP de pe Drumul Cetăţii pentru copiii şi oameni ce locuiesc în mijlocul oraşui !
Bravo! In sfarsit ceva bun!
Sper să fie ceva în stil belle epoque nu o urîţenie de artă modernă.
Cu o fântână arteziană mare şi frumoasă înconjurată de scaune de relazare aşa cum este cea din Grădina Luxembourg din Paris.