Actualitate

Primarul Bistriței, la întâlnirea cu premierul și miniștrii Dezvoltării și Investițiilor. Ce a solicitat

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a participat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, reuniune care a avut loc la București și la care au fost prezenți premierul Florin Cîțu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, precum și Sorin Ion – secretar de stat în Ministerul Educației.

”Lucrările au fost deschise de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în calitate de președinte al AMR. Discuțiile au vizat, în primul rând, tema unei administrații publice locale moderne, eficiente și în serviciul cetățeanului, cu accent pe finanțare, descentralizare și cooperare locală. În continuare, a fost expus un proiect inovativ privind unificarea administrativă voluntară a municipiilor cu una sau mai multe unități administrativ-teritoriale limitrofe, care ar permite obținerea unor adevărate centre de dezvoltare zonală.


A urmat o analiză a programelor operaționale 2021-2027 din Planul Național de Redresare și Reziliență, cu referiri la o politică de coeziune și dezvoltare urbană absolut indispensabilă. Primarii de municipii au avut o serie de intervenții punctuale, accesarea fondurilor europene și noile prevederi legislative din zona administrației publice fiind principalele subiecte dezbătute în plen.

Personal, adresându-mă ministrului Ghinea, am reluat solicitarea ca, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, locuințele colective mici, cum ar fi cele din centrul istoric, să poată fi reabilitate cu fonduri europene. De fapt, acest demers a primit și susținerea directorului ADR Nord-Vest, Marcel Boloș, și ar urma să răspundă unei nevoi reale de regenerare urbană în zonele istorice cu case multifamiliale vechi.

La final, a fost prezentat raportul de activitate al Asociației Municipiilor din România pentru perioada ianuarie-iunie 2021, inclusiv un rezumat al întâlnirilor dintre AMR și reprezentanți ai Executivului, cu rezultate concrete sau planuri de perspectivă atent monitorizate, pentru asigurarea unui climat propice dezvoltării sustenabile a tuturor municipalităților din țară”, spune primarul Bistriței.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, la întâlnirea cu primarii de municipii, că are nevoie e implicarea tuturor primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene pentru atragerea banilor din PNRR şi a celorlalte fonduri europene. Totodată, şeful Guvernului a transmis că rectificarea bugetară nu va fi făcută la partid, pe criterii politice, că primarii nu vor fi lăsaţi fără banii pentru continuarea proiectelor și că ordonanţa privitoare la rectificarea bugetului va fi adoptată în perioada 16-20 august. ”În România sunt jumătate dintre unităţile administrativ-teritoriale unde veniturile proprii sau chiar veniturile totale sunt mai mici decât costurile cu salariile. Ăsta nu este un model sustenabil şi trebuie să vedem cum găsim o soluţie aici. În acelaşi timp, rata de colectare în foarte multe dintre UAT-uri nu este unde ar trebuie să fie”, a mai spus premierul.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/844389233150925

10 comentarii

  • Bravo Turc, e clar ca altfel esti vazut de la centru. Tulvai cum eram, teleormanenii Ardealului. Chiar daca nu esti in echipa lui Catu si Boc, faptul ca esti acolo cu ei la un eveniment national arata ca te respecta.

    • Măi Zorro, Ovidiu Crețu a fost vicepreședintele Asociației Municipiilor dar nu punea pe Facebook fiecare bășină.
      La Turc, realizările și faptele sunt aceste „întâlniri la nivel înalt” cum le zice el, în rest ZERO BARAT.
      Multă gargară, rezultate invizibile.

    • O fi fost Cretu un fel de vice onorific al asociatiei, dar nu s-a intalnit cu nimeni in acea perioada, mereu trimitea pe altii in locul lui.
      N-avea ce pune pe FB, normal. Cat despre vreun prim-ministru, nici macar in vise.

  • Fain! Reteaua profesionala conteaza foarte mult si are un cuvant greu de spus in durata de realizare a diferitelor obiective de investitii, in atragerea de fonduri, in promovarea orasului, in atragerea de investitori… Conteaza mult! Acesta este cel mai eficient mod de a rezolva rapid probleme orasului!

  • Sa faci parte dintr-o retea de profesionisti si de oameni cu experienta vasta in administratia publica e mare lucru! Mai aude si restul lumii de noi!

  • Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, a scos din nou in evidentă problemele legate de blocajele generate de sistemul administrativ centralizat excesiv.
    Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, primarul municipiului Cluj -Napoca Emil Boc, a subliniat că această situatie este o consecintă a faptului că România are aceeași organizare teritorial – administrativă ca în vremea comunismului, chiar dacă modelul este depășit. Din această cauză diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi aparatul administrativ este supradimensionat. De aceea, trebuie făcută o restructurare a acestor unități administrativ teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
    Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decat dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nici un județ din cele 40 nu îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. Din această cauză, România pierde enorm de mulți bani europeni, fiindca totul depinde de Guvernul de la București unde lucrurile se miscă foarte greu. Si asta nu e totul. Numărul mare al judetelor actuale reprezintă o frână in calea dezvoltării din cauza sistemului birocratic excesiv. De aceea, ar fi extrem de utilă o initiativă legislativă privind regionalizarea țării .
    Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ-teritorială ceea ce nu există astăzi în legea fundamentală din Romania. A doua cale este mai simplă si se poate face printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor județe, ceea ce nu necesită modificarea Constituției. Aceasta presupune păstrarea denumirii de „Județ”, prevăzută in constitutie, numai că prin comasare din cele 41 de județe actuale vor rezulta un număr mai redus de unităti administrative, după modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativă in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene. Regionalizarea trebuie să aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regională. Insă regionalizarea cu păstrarea judetelor nu rezolva nimic, ba dimpotrivă adaugă un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrală si cea locală. Solutia este extrem de simplă si ea presupune desfintarea actualelor judete si trecerea unor prerogative de importantă zonală, ale acestora la regiune, iar celelalte atributii judetene care au importantă locală, să treacă la primarii, unde sunt mai aproape de cetătean.
    Nu este prima data când Emil Boc face un apel la guvern si parlament pentru regionalizare şi modificarea Constituţiei:
    Vezi : https://www.comisarul.ro/articol/s-ar-distruge-un-sistem-clientelar-vechi-de-55-de-_1228649.html

    • @ Paul, Am o mică-mare corecție la lunga ta apologie în favoarea regionalizări şi anume că cetățeni Românie nu vor această regionalizare. De această regionalizare va beneficia doar oraşul capitală de regiune şi celelalte oraşe o vor lua în la propriu în buză. Vezi şi acum că oraşul Cluj-Napoca înşfacă aproape toți bani destinați acestui colț de țară şi nouă pentru Bistrița ne rămân doar sfărmituri închipuieți când Cluj-Napoca va ajunge să gestioneze el bani atunci pentru Bistrița nu îi va rămâne absolut nimic. Vezi aici cel mai recent exemplu de concurență ostilă a Cluj-Napoca cu Drumul Expres care duce de la Cluj-Napoca la Dej şi nicidecum un tronson de Aurostrada Nordului pe teritoriul BN aşa cum ar fi fost absolut natural pentru o alocare corectă a fondurilor de dezvoltare rutieră.

  • Cum ii turcu ii si pistolul.Te dai cu Boc,pe langa Boc,ti ai facut poze si reclama cu Boc,vrei sa fi reformist ca Boc,dar nu te poti dezlipi de Orban,de marii negociatori cu ciuma rosie,pentru ca nu ai curaj sa fi de partea reformistilor din pnl,ezte mai comod sa fi in ciorba ciumei rosii si galnene,adica sa fi cu curu in doua luntrii,ca doar asa ai fost invatat sa fi!!

  • Avem un primar elegant și discret, atât de discret că nu se vede. Daca se plangeau de celălalt că face trăsnăi, ei bine acum avem unul care nu face nimic.
    Dormeo…noapte buna…!!!

    • Discretia si bunul simt au devenit lucruri reprobabile in mintea ta? Te plangi ca primarul nu face trasnai ca predecesorul lui sau cum? Eu zic sa dormitezi de unul singur cu ideile crete care te bantuie.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ovidiu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS