Social

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a depus jurământul

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a depus jurământul în prezența prefectului Stelian Dolha, care a făcut un tur de forță prin mai multe unități administrativ-teritoriale.

”Este o zi importantă pentru locuitorii comunei Sânmihaiu de Câmpie, astăzi când se validează un nou Consiliul Local, când eu ca primar depun jurământul. Vă cunosc de 10-15 ani, tot timpul am avut o relaţie prietenească şi corectă. S-a terminat campania electorală, vă rog să se termine cu toate denigrările, cu toate lucrurile care nu au stat cum ar trebui. Începem o nouă perioadă, să muncim toţi pentru binele locuitorilor comunei Sânmihaiu de Câmpie. Vreau să avem o colaborare bună, civilizată, în care să nu punem frână doar pentru a nu se realiza anumite proiecte. Trăim aici, respirăm acelaşi aer în comună, ne întâlnim, trebuie să lăsăm loc de bună ziua, să fim o echipă”, a spus primarul Ioan Mate.


El a adăugat: ”Eu sunt primar pentru toţi locuitorii din Sânmihaiu de Câmpie, nu contează culoarea politică. Pentru mine, ca primar, nu există culoare politică. Trebuie să dezvoltăm comuna în continuare. În cei opt ani care au trecut m-am străduit, împreună cu fostul Consiliu Local, şi am realizat foarte multe lucruri importante, lucruri care se văd, nu trebuie să le enumăr pe toate. Au fost investiţi peste 60 milioane euro în comuna Sânmihai, în opt ani. Dar acum, cu noul Consiliu Local, vreau să aducem și mai mulţi bani, pe viitoarele proiecte pe care va trebui să le implementăm. Am încredere în dumneavoastră şi sper că vom face o echipă bună împreună. Avem şi persoane mai în vârstă, avem şi tineri care, poate, vin cu idei mai bune, trebuie doar să fructificăm tot ceea ce este mai bun pentru locuitorii comunei Sânmihaiu de Câmpie”.

Ioan Mate (ALDE) a câștigat al treilea mandat de edil șef din partea Alianței pentru Sânmihaiu de Câmpie (PSD-ALDE-Pro România), iar structura Consiliului Local Sânmihaiu de Câmpie este următoarea: Alianța pentru Sânmihaiu de Câmpie – 5, PNL – 4.

Este vorba de Bistrița Bârgăului, Dumitrița, Livezile, Monor, Salva, Tiha Bârgăului, Sânmihaiu de Câmpie, Șieu Măgheruș, Salva, Chiochiș, Șieuț, Josenii Bârgăului, Teaca, Budești și Miceștii de Câmpie unde în 22 și 23 octombrie au avut loc ședințe de constituire a consiliilor locale.

”Vă felicit pentru câștigarea mandatelor și, în primul rând, vreau să vă asigur de sprijinul pe care vi-l pot oferi prin instituția pe care o reprezint. De astăzi, vă asumați misiunea de a vă implica ca factori decizionali de bază în progresul comunităților. Toate funcțiile sunt efemere, și cea de prefect, și cea de primar, și cele de consilier local, însă ceea ce contează sunt lucrurile pe care le lăsăm în urma noastră. De azi, timp de patru ani, deciziile pe care le luați pentru comunele pe care le reprezentați vor vorbi pentru voi, vă vor reprezenta. Speranța mea este doar ca voi să fiți de bună credință, așa cum v-ați luat legământul în fața tuturor cetățenilor, fie că v-au ales, fie că nu s-au prezentat la vot sau fie că nu v-au ales. Să fiți mereu ghidați de conștiință și deasupra fiecărei decizii să vegheze legea!”, le-a spus aleșilor locali prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3162478657214936

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS