Social

Primarul din Spermezeu, Sorin Hognogi, implicat într-un accident: Îi mulţumesc Domnului!

Primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi (PNL), a fost implicat în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un accident rutier petrecut pe DN 17 la ieşirea din Crainimăt spre Bistriţa. În timp ce venea la colindat cu familia, la Bistriţa, a lovit un bărbat din Năsăud care i-a sărit în faţa maşinii.

„Veneam de la Beclean, mergeam spre Bistriţa la colindat. Eram cu familia şi cu doi prieteni şi mai era încă o maşină în spatele nostru. Mergeam să colindăm, pe cineva în Bistriţa. Ne-am speriat toţi. Soţia nu a ieşit din maşină 15 minute. Din Benzinăria Lukoil de pe partea stângă mi-a săritîn faţă un cetăţean care venea din Germania. Plecase de vreo două zile, l-a lăsat microbuzul în benzinărie şi mi-a sărit pur şi simplu în faţă încercând să traverseze DN 17. Nici nu am apucat să frânez, dar am evitat cât am putut. L-am lovit cu partea din faţă şi cu oglinda. Are fractură de picior şi e doar julit la faţă. E cea mai mare bucurie a vieţii mele. Nu am mai avut accidente, deşi călătoresc foarte mult. E prima dată, chiar mă gândeam că acum de sărbători trebuia să se întâmple? Dar ce să fac? Prin ce trebuie să treacă omul, trece. Chiar dacă nu e vina mea, dacă nu apucam să-l evit şi îl loveam şi murea îl aveam pe conştiinţă. Când am ieşit din maşină şi l-am văzut că stă în fund, a fost bucuria vieţii mele. I-am mulţumit Domnului că nu are decât piciorul fracturat. Maşina e avariată, dar nu e o problemă asta. Maşinile se repară. Viaţa unui om e cea mai de preţ pe acest pământ!”, a declarat Sorin Hognogi pentru Timp Online.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Virginia Pîrlea, a precizat la rândul ei: „Şoferul, un bărbat de 39 de ani din comuna Spermezeu, aflat la volanul unui autoturism, a lovit un bărbat de 45 de ani din Năsăud care, în calitate de pieton, a traversat în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure DN 17. În urma verificărilor cu etilotestul, s-a constatat că şoferul nu consumase alcool, în timp ce pietonul consumase. Şoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă”.

Foto: arhivă

5 comentarii

  • Nici nu ma mir la cum conduce astă. A distrus o maşină a primăriei şi când il vezi pe drum e de preferat să tragi pe dreapta să-l laşi să treacă. Pe drumul Beclean – Uriu nu merge sub 120 km/h. Cand vedeti o Dacie Duster cu numărul BN – ?? – PCS (Primaria Comunei Spermezeu) săriți în șanturi! Un …. plin de el!

  • Sigur este Mos Craciun deoarece spune adevarul. Toata lumea care il cunoaste pe acest sofer de raliuri stie ca este un pericol public……..saracul pieton nici nu a apucat sa vada masina…..

  • Ce tampenie . Cica : vatamare corporala din culpa . Care-i culpa ? Daca iti sare un idiot pe masina ce culpa are soferul , daca nici nu era baut ?

    • Există o practică la noi în caz că nu aţi observat: indiferent de situaţie, şoferul e de vină pentru că nu a condus preventiv sau nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. În anii 95, când veniseră în ţară nişte germani cu ajutoare, aveau montate pe camioane nişte faruri puternice cu care luminau marginea din dreapta a drumului. I-am întrebat dacă e voie să circule cu aşa ceva. Mi-au spus că nu, dar, decât să omoare oameni şi animale care le sar în faţă, mai bine plătesc amenzi. Probabil că aşa ar trebui să facem toţi în ţara asta cu drumuri complet iluminate şi cu oameni iresponsabili care îţi sar în faţă pe treceri de pietoni şi aiurea, uitând sau neştiind că oricât de bun şofer ai fi, nu poţi opri brusc ditamai maşina de câteva tone. Orice om care a învăţat fizică ştie asta.
      Pe de altă parte, faptul că e cercetat nu înseamnă că e automat condamnat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.