Actualitate

Primarul din Maieru, Vasile Dumitru: Nu fac salubrizarea comunei cu elevii de la şcoală

Primarul comunei Maieru, Vasile Dumitru (PDL), a anunţat Prefectura Bistriţa-Năsăud că nu are de gând să facă salubrizarea comunei cu ajutorul elevilor de la şcoală. Exemplul său ar trebui luat şi de alţi primari, întrucât Inspectoratul Şcolar Judeţean interzice orice activitate în timpul orelor de curs.

Primarul din Maieru l-a anunţat pe prefectul Ioan Ţintean că nu are de gând să facă ordine şi curăţenie cu elevii şcolilor din comună chiar dacă s-ar lua o decizie în acest sens la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

„Este un lucru minunat să facem curăţenie generală în tot judeţul, dar aş face o menţiune legată de elevii din şcoli. Eu am avut o problemă şi nu mai vreau să fac salubrizare cu elevii şcolilor din Maieru decât dacă se oferă ei voluntari. Nu vreau să-i trimită ISJ în mod obligatoriu. Acest lucru eu nu îl accept ca primar”, a spus Vasile Dumitru.

În ce priveşte curăţenia, Dumitru Vasile a spus că nu e normal ca toate obligaţiile de colectare şi transport a gunoaielor să cadă în sarcina primarului dintr-o comună, acesta fiind singurul amendat de instituţiile statului.

„Eu ştiu că instituţiile au rolul de a îndruma şi apoi de a sancţiona. Eu cred că mai întâi ar trebui să fim îndrumaţi şi apoi controlaţi şi amendaţi. Mie nu-mi convine să fiu amendat. Ca primar, mi-am dat interesul să fie localitatea curată, dar acest lucru e foarte greu. Am avut acţiuni cu Penitenciarul, anul acesta avem iar un contract şi începem salubrizarea pe Valea Someşului. Trebuie să găsim modalitatea amiabilă de colaborare cu celelalte instituţii deconcentrate. Sunt dispus să pun la dispoziţia Gărzii de Mediu un angajat al Primăriei Maieru pentru ca acesta să sprijine instituţiile să facă verificări, iar cei prinşi că aruncă gunoi să fie amendaţi. Şi Garda de Mediu să ne sprijine. Că vin o dată pe lună şi ne dau temă de casă nu e un lucru normal. Aş vrea o alt fel de colaborare şi cred că lucrurile se pot rezolva”, a spus el.

Vasile Dumitru s-a pronunţat şi în legătură cu balastierele de pe Valea Someşului. El a  spus că nu e de acord cu funcţionarea lor. „În judeţul Alba, toate au fost stopate, la noi încă mai funcţionează. Sunt pericole de accidente. Se exploatează lângă drum, ies maşinile mari şi sunt riscuri de accidente”, a spus primarul din Maieru.

În data de 9 mai, tot judeţul va ieşi la curăţenie generală la cererea Prefecturii Bistriţa-Năsăud care va coordona acţiunea.  Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud anunţă însă pe pagina sa de internet că toate activităţile cu caracter extraşcolar se desfăşoară în afara orelor de curs, aşa încât e exclus ca vreun primar să scoată elevii de la ore ca să salubrizeze domeniul public.

Cristiana Sabău

7 comentarii

  • Oare gunoaiele nu provin de la locuitorii comunelor? Cum poate chiar primarul, care ar trebui sa urmareasca respectarea regulilor minime de civilizatie si sa sanctioneze incalcarea lor, sa faca o astfel de afirmatie? Sa vina altii sa faca curat dupa ei? Copiii ar fi mai atenti unde arunca punga de la napolitane daca ar fi implicati intr-o campanie de adunat gunoaie de cateva ore si poate le-ar spune si parintilor sa nu mai arunce gunoiul pe apa..

  • Bravo lui! De ce numai copiii trebuie să participe la acțiuni de ecologizare? La asemenea acțiuni trebuie să participe toată lumea, cum ar fi: oameni simpli, agenți economici, persoane cu ajutoare sociale, consilieri locali, primar, viceprimar etc.
    Ia să vedem dacă s-ar mobiliza puțin toți cum ar veni lumea la muncă, dar așa???
    Tânăra generație urmează exemplul nostru nu-i așa!?
    Copiii trebuie conștientizați că mediul trebuie protejat dar nu punându-i an de an să facă curățenie în comune, când alții stau și râd bine merci savurând o băutură răcoritoare.

  • Foarte bine.. La astfel de actiuni trebuie sa participe toata lumea nu doar copiii. Hai sa-i obligam pe ei sa mearga si la strans gunoaie si la plantat si restul sa stea bine mersi.

    @Batman

    Ma gandesc CJ la ce mai primeste bani? Ei nu fac nimic.. Drumurile noastre sunt de cacat.. Si nici vorba sa se ocupe cu sortarea sau transportarea deseurilor ( asa cum se intampla intr-o tara normala ).

  • De ani de zile la nivel de Primaria Maieru a fost nevoie doar de educatie cand sub umbrela lui Bors de la Garda de mediu si a tatucului politic numai educatie si in fapt nimic. Cele mai mizerabile ape , pline de gunoaie sunt in Maieru. Somesul , Aniesul si Valea Caselor de langa primarie sunt bataia de joc a acestor educati.RUSINE!

  • Situatia e la fel peste tot nu numai in Maieru.. Tine de mentalitate si e greu cu omul. In fine.

    Lasa ca a venit USL acuma si da numai miere si lapte, cand la mediu, cand la CNADNR :)). Acum au terminat tot asfaltul pe trei petice in zona aia.. E jale mare si foame in tabara USL

  • Vouă să vă fie rusine nu la domnul dumitru vasile el o facut tot an maieru bors nu o facut nimic o fugit caun las afară cu borș

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS