Actualitate

Primarul Ioan Turc: Numărul șantierelor nu se va diminua. Închidem unele, deschidem altele

Bistrița este un șantier de la un capăt la altul, ceea ce nemulțumește o parte din populație. ”Îmi spun unii că trebuia să începem la primăvară, dar și la primăvară se va lucra și pe Bulevardul Decebal, și pe alte străzi, deci numărul șantierelor nu se va diminua. Închidem unele șantiere și deschidem altele”, a declarat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă în care a făcut un bilanț al celor doi ani de mandat.

”Pe strada Dinu Lipatti s-a turnat binderul, urmează stratul de uzură, pe strada Secundară 5 Sigmir s-a aplicat un tratament bituminos, iar la primăvară vom trage și un covor de asfalt. Va fi o stradă extrem de rezistentă. Bineînțeles, continuăm în aceeași notă. Strada Aerodromului și strada Ghinzii sunt refăcute, se circulă pe carosabil nou. Tot carosabil nou avem și pe strada Simfoniei, pe strada Secundară nr. 7 Sigmir. La podul Jelnei am efectuat lucrări de amploare: consolidare versant, taluzare, parcare, trotuar, nouă trecere pentru pietoni. Urmează să fie amplasat și un panou publicitar electronic. Strada Gh. Pop de Băsești a fost asfaltată prin programul de reparații al DSP. Au fost asfaltate încă de anul trecut C.R. Vivu, Străjerului, Abatorului, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Vasile Lupu, Cimitirului”, a spus primarul.

Am spus încă din campania electorală că Bistrița va deveni un șantier. Nu am spus niciodată altceva. Observ că există o anumită stare de nemulțumire, voci care critică. Îmi spun unii că trebuia să începem la primăvară, dar și la primăvară se va lucra și pe Decebal, și pe alte străzi, deci numărul șantierelor nu se va diminua. Închidem unele șantiere și deschidem altele”.

Potrivit primarului, în diferite stadii de proiectare sunt și alte străzi: Ion Căian, Bradului, Valea Căstăilor, Secundară 3, Secundară 4, Zăvoaie, Aleea Jupiter, Podgoriei, George Barițiu, Crângului, Filip Cristian Petru, Apusului.

Ritmul de asfaltare va fi altul odată cu operaționalizarea noii stații producere a mixturilor asfaltice.

”Toate documentele premergătoare pornirii stației vor fi rezolvate în așa fel încât stația să funcționeze în condiții de deplină legalitate. Îi asigur pe toți bistrițenii că am făcut o investiție cât se poate de bună, necesară și așteptată. Oamenii așteaptă drumuri asfaltate, dar cu ce să asfaltezi? Cu o stație din 1960?”, a mai adăugat primarul Bistriței.

Prin înlocuirea vechii stații, care funcționa din 1968 și producea 2,17 tone pe oră, se trece la altă etapă, urmând a fi produse 40-60 tone de mixturi asfaltice pe oră.

19 comentarii

  • Tot ce se realizează acum în oraș este munca administrației Crețu. Voi, cei de dreapta ne-ați mințit și nu ati realizat nici un proiect notabil până acum. Un trenuleț, patinoarul sintetic și revopsirea unor parcări este extrem de puțin. Nu vă mai votez pentru nimic in lume!
    Nici proiectele actuale nu sunteți in stare să le coordonați astfel încât să putem trăi și circula în orașul ăsta. Vă bateți joc de noi și vă doare-n cot de noi!

    24
    29
  • Napoleon de Bistrita s a ‘nervat pe voi buey …ca tot comentati …va inchide unele santiere ,asa neterminate ca nu are cum sa le termine si va deschide altele noi.Nu aveti decat sa nu mai mergeti la munca si sa nu va mai duceti copiii la scoala.

    23
    15
  • Uimitul
    Dar de ce va supărați ca suntem nemulțumiți? Pe buna dreptate, noi trăim într-un haos total de când dezvoltați asa zise proiecte (spuneți ca pe unele le terminați și începeți altele) Noi vedem ca numai începeți proiecte peste proiecte dar nici unul nu este finalizat cap coada și sa avem bucuria ca da, a fost realizat ceva util și bine făcut. Deocamdată vedem numai șantiere peste șantiere și ne întrebam unde este viata noastră normala? Mergem prin gropi, prin praf, consumam benzina inutil așteptând în coloana fără sfârșit (traficul se desfășoară infernal din cauza proiectelor începute aproape simultan și neterminate cu adevărat nici măcar unul. Am senzația ca tot ce ați început va depășește cu mult.

    19
    2
    • De unde sa stie politrucul megaloman ce inseamna sa fii in program si sa ai ochiul atent al patronului asupra ta cand el a fost toata ,,cariera” politruc si client la sinecuri politice pe spinarea statului in urma unor mismasuri politicianiste .Cand era la Registrul Comertului ajungea pe la 10 si doua zile din cinci facea politica si campanie electorala.

      20
      2
  • Eu vreu sa asfaltez si la Cluj,Oradea ,mai incolo pe la Timisoara,autostrazile.Dupa ce va termin pe voi,merg primar la Cluj si apoi prim ministru.Dupa aia asfaltez prin Europa.

    8
    15
  • Stimați concitadini, nu știu de ce va revoltați atât, cand știați clar ce va urma…. ! Doamna Dalia, după cum v-ați exprimat, știind ca, sunt cică, proiectele fostului primar, de ce spuneți ca, nu-l mai votati pe actual primar? Suna, ca dracu! În fine, ac um era momentul sa inceapa și la Bistrița ceva consistent! Nimic nu poate fi făcut bine, fără sacrificii! Când va înțelege toată lumea ce înseamnă modernizare, va fi mult mai bine! Modelul Clujului, nu va spune nimic? Aici nu mai este vorba de politica, ci de administrație! Cârcotași vor fi mereu…. , importante sunt curajul si dorința de a reuși sa schimbi ceva, în mai bine, pentru oamenii printre care trăiești! Cu respect, MNPop

    4
    31
    • Marius, este foarte simplu fiindcă aceste proiecte sunt niște idioțenii de la un cap la altu fiindcă distrug niște străzi cu o configurație bună pentru niște utopi aiurea.
      Distrug tot traficul auto și așa foarte aglomerat pentru a se plimba 2 pensionari gratis cu autobuzul…..
      Să-ți dau un exemplu clar de idioțenie pentru a înțelege și tu penibilul total în care ne aflăm , recent primăria a cerut bani de la guvern să facă o pistă de biciclete pe Dealul Jelnei o pistă pe care niciun biciclist normal nu o să poată urca zi de zi !!!!!!
      Ce mai zici acum am reușit să batem cu mult Caracalul în domeniul prostiei.

      42
      1
    • Din faptul că toți cetățeni orașului sunt revoltați de aceste proiecte aberante eu deduc de aici că Bistrița este un oraș de cârcotași care nu sunt în stare să perceapă la adevărata valoare viziunea desăvârșită a cârmacilor inegalabili care sălășluesc în laboratoarele de creație inexorabilă din majestuasa primărie și a sfătuitorilor lor a căror competență incomensurabilă întrece pe oricine în performață și viziunea lor fastuasă asupra dezvoltări citadine spre noi culmi de progres și bunăstare a cuiva….
      Dacă este necesar pot să continui discursul meu laudativ nemeritat pentru administratori orașului……

      40
      1
    • Sigur doctore.Din perspectiva unui pensionar e tot una.Dar astia,plebeii trebuie sa mearga la munca si sa isi duca copiii la scoala…Nu poti bloca 60 la suta din oras .Doamne fereste de evenimente tragice in care masinile de pompieri si ambulantele nu vor putea ajunge la timp acolo unde trebuie.Cine va raspunde pentru pierderea de vieti si bunuri?

      23
      1
    • Am și eu un fetiș în viața asta dacă îmi este permis, vreau să-l văd pe Turc pe bicicletă urcând Dealul Jelnei să ne demonstreze el fiabilitatea și necesitatea pistei de biciclete de pe Dealul Jelnei. Însă insist să fie în aceeași ținută de interlop cămașă albă și pantofi de lac cu care a mers pe bicicletă pe mijlocul străzii încurcând toată circulația . Hai Turcule știu că tu poți , nu-ți dezamăgi fani !

      30
  • Din cele peste 130 de pământ din Bistrița municipiu reședință de județ sunt prevăzute a se asfalta doar 13 străzi,,,,,Uau asta da performanță :o)

    42
    • Dacă nu am strada asfaltată eu vreau să nu mai plătesc impozit la casă, unde mă pot adresa cu această doleanță ?

  • Dacă tot asfaltați strada Bradului atunci construiți și atât de necesara trecere de cale ferată dintre străzile Gheorghe Bozga cu Grigore Pletosu.

    23
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS