Actualitate

Primarul Ovidiu Crețu a testat pârtia. Ce a spus după prima coborâre pe schiuri

(FOTO-VIDEO) Primarul Ovidiu Crețu a testat, joi, Pârtia Cocoș din Wonderland, care s-a deschis în premieră iarna aceasta pe toată lungimea ei. După prima coborâre, edilul a declarat că aceasta este la nivelul celor din străinătate.

”Sus e un pic tare că e înghețată, dar pârtia este la nivelul oricărei pârtii din străinătate. Alunecă bine, zăpada e foarte bună. Un pic e tare, trebuie amortizat mai bine. Așteptăm vreme friguroasă. dacă nu plouă, avem șanse să schiem mult aici, o lună, o lună și ceva. Dacă nu plouă, repet, dar nu se arată. Dacă vor mai fi nopți friguroase, vom face în continuare zăpadă. Așa cum am spus, vom urmări în continuare să achiziționăm acele completări de pompe și de tunuri ca să putem face zăpada în 4-5 zile, nu în două săptămâni. Pompă jos, pompă la lac și un tun pe care îl putem cumpăra. Îi invit pe bistrițeni la schi, la aer, e bine și frumos. Azi va merge și nocturna, dar nu și în zilele de week-end. Atunci îi invităm să vină de la 9.00 la 16.00, iar în zilele lucrătoare va funcționa și nocturna. În funcție de cât de solicitată va fi pârtia și cât de uzată, vom adapta programul, dar, în principiu, asta e ce ne dorim”, a spus Ovidiu Crețu.

Primarul a menționat că prima oară s-a depus strat de zăpadă jos, pentru teleschi, și sus: ”Partea mai delicată, mai sensibilă, e la mijloc. Acolo e stratul cel mai subțire. Cred că are 20 de centimetri, dar dacă nu va ploua, nu o să avem probleme”.

Întrebat ce vești mai are de la firma din Polonia, primarul a răspuns că, deocamdată nu există ”niciun semn de viață de la ei”.

”În 25 ianuarie e termenul scadent, ne-au încurcat la pompe unde am semnat contractul cu ei, ne-au încurcat și la tunuri, unde i-am respins, o să ne judecăm”, a spus edilul.

https://www.facebook.com/TimpOnline/videos/2263965213904225/?__xts__[0]=68.ARDVjmt7bYfgb-5CDkAj2OGveQCDc1Y1OWvRnN-gNiltOvqzzY5MD-PBjJAWf2pJah7M5r2E9_x1E5QZCoe65fS_T7AXpJfWj3AnA2aHMqx-ktXBvKGiKkLhX_BZaPh-z-Gp1v28xl8-Qr3j4XrRCoJFzfcXnp0FHxDvpSKIIfQDzQkfCmKY93UpWOTfva_DEfixO-lu1D4RUZBQM-nWWQiQhmvuRODIngCMzzj02mQJWj7VY5Nq81zOMIKWSf0MXvCJulUIaikeSVwU1LjPota97Ty7Pyrqee3C3PC9Z4LWH7V82JbRyCzvhAbxbZOKHasUL-6O-415rkrQ&__tn__=-R

Joi, s-a deschis Pârtia Cocoș pe toată lungimea ei de 1.300 de metri și a fost pornit prima oară iarna aceasta și telescaunul.

https://www.facebook.com/TimpOnline/videos/2210012225961347/?__xts__[0]=68.ARD_XQ1l0Sgt9idWTjUmDxqXvjI3mVDC2JHU7fD1VR-C6H9lByTBFxHOslgb4IECpwaiGlROaQfJ5XP0pj3BAneM_HEWAkAn5ZLHupXISVKe5tMJcW0FvisHxRXUkMy1NfuICJ8S6hm2wgEIpqxZ3l3zk7fZp8DE4RjXgpe-HhxObkMr69z1BQW74wCpgBS7BnzYPEYgWyf6ekG3RwqM3pWR1vd9Xk8RUGdyX2THojxziovf3Stz0yS2H2OGEo7NGLOCB3jT7xahS-oS0kAqyV-WShxxUwGO1EGZQLM57bpGUXWOgfwrehXdQAc3lM5VvetSCCavIMUO22-c&__tn__=-R

VEZI ȘI:

20 comentarii

    • asta e, asa se intampla cand prostii voteaza tampiti, asta e rezultatul,, degeaba ne lamentam acum… vom vedea cu ce vine concurenta… sa speram ca vor scoate pe unii mai putin tampiti!!!

  • Pai se pare ca dansat putin pe partie si are noroc – aduce ploaia… de luni buletinul meteo anunta ploi si incalzirea vremii!!!!
    Cum sa iesi public si sa zici ca nu-ti raspunde un furnizor la telefon????? esti dus … frate primar!!!

    • numai bine azi cand a schiat el….primarul… a iesit soarele pe partie… ca sa aiba pe fata si bronz de cocos… nu doar de Alpi!!! Sau s-a bucurat soarele ca-l vede pe acolo pe edil???? Hmmm… si ploaia se bucura??? de asta vine??

  • Când fu Tică, NU fu Tache; Când fu Tache, NU fu Tică. Când fu Tică și cu Tache, NU fu PROGRAM. spune:

    Gândire de manager:
    ”Azi va merge și nocturna, dar nu și în zilele de week-end. Atunci îi invităm să vină de la 9.00 la 16.00, iar în zilele lucrătoare va funcționa și nocturna.”
    Așa gândește, așa conduce.
    Când schiorii sunt la serviciu – merge nocturna.
    Când schiorii sunt liberi – NU merge nocturna.
    Exact așa a condus primăria, orașul, este Administrație Marcă Înregistrată PSD – în DEFAVOAREA cetățeanului (a se vedea și administrația Firea).
    Mulțumim din inimă partidului PSD.

  • Atat il mai băgați în seamă pe acest Nostradamus al pârțiilor!!!Ca un comunist veritabil,e mândru foc de realizarea lui monumentală, pe care se schiaza 4 zile într-un an si costa 10.000 de euro pe lună!!!Cat de ipocrit poate fii!!!! Comentariu editat

  • Un vechi proverb spune ca “inteleptul invata din greselile altora, desteptul invata din greselile proprii, iar prostul nu invata niciodata.”
    Nici după 3 mandate de primar, Cretu nu a inteles care este obligatia administratiei locale intr-un oras. Asa se explică faptul că si in bugetul pe 2020 cele mai mari sume prevăzute a fi alocate strict din bugetul local unor investiții vizează amenajarea unui complex sportiv acvatic în Complexul Wonderland – 3 milioane de lei, dar și dotarea cu noi echipamente a Pârtiei de Schi Cocoș – peste 1,2 milioane lei. Ba mai mult si la secțiunea „Cultură, recreere și religie” se propune alocarea sumei de 1.228.000 de lei din bugetul local aici fiind prevăzuți cei mai multi bani tot pentru o serie de investiții la Pârtia de schi Cocoș.
    In urmă cu câteva zile, primarul Crețu spune că împrumutul pentru pârtia de schi a fost mai avantajos decât creditul luat de fostul primar Vasile Moldovan cu care a reabilitat 32 de străzi. Cu mentiunea că intretinerea străzilor este obligatia administratiei publice locale, si NU amenajarea pe bani publici a unei pârtii de schi la cea mai joasă altitudine din tară.

  • ”Sus e un pic tare că e înghețată.”
    „Partea mai delicată, mai sensibilă, e la mijloc. Acolo e stratul cel mai subțire.”
    Dar jos cum e domn primar? E bună jos?
    Pentru 7 milioane de euro ar trebui să fie bună măcar jos.

  • Cati bani si-a alocat, ma intreb pentru concediile pe care si le face in alte tari? Pardon, in delegatii vreau sa zic, si stie el bine la ce ma refer… toata lumea stie cat de mult a fost plecat acest individ in ultimul timp, chipurile in interes de serviciu, adica la schi in Austria.
    Cum de nu l-a filmat nimeni asa cum a facut si anul trecut, cand el era la schi in delegatie????
    Lasa Cretule, noi stim cum stau lucrurile, sa nu crezi ca restul e prosti!
    Dute-odata ca ai o fata imposibila de privit si sper ca in viata asta, PSD-ul sa nu mai pupe primaria, dar nici judetul.
    Aviz contracandidatilor la primarie – asteptam sa iesiti pe interval cat mai repede! Sa ne scapati de acest comunist!

  • Părerea mea este că un Aqualand era o investiție mult mai bună decât această partie care funcționează doua săptămâni iarna iar vara nimeni nu merge sa se plimbe pe aici.Avem in acest sens exemplul primariei Beclean care a realizat așa ceva cu fonduri europene fara sa îndatoreze bugetul orașului.In plus Becleanul a înflorit în urma acestei investiții fiind o sursă de venit și nu o plagă greu de întreținut din banul public cum e dealul de la Bistrița.

    • Ai dreptate dl Pop, dar daca vine Robita cu propunerea Sasarman sau altul care nu s-a remarcat cu nimic precis castiga Psd.
      Votez PNL-listi nu traseisti.
      Nu votez PDL.

  • Deci nu sa deschis amărâta de pârtie până nu a venit Primarul ca să ne spună căci este la nivelul celor de afară, păi și atunci dacă este așa de ce nu a rămas pe măreață pârtie

  • Administrația PSD e încurcată tot timpul, ăștia nu știu decât să se judece cu toată lumea. Câte procese are Consiliul Județean și Primăria Bistrița nu au toate celelalte județe la un loc. Din păcate pentru noi, toate procesele le pierd. O să piardă procesul și cu firma din Polonia și la revedere cu banii. Or fi plătit tunurile alea de zăpadă la vreo firmă fantomă, nici nu știu cu cine se judecă. Rog DNA-ul să-i ia la puricat că prea e cusută cu ață albă toată chestiunea. Să plătească în avans sume imense de bani aiurea, miroase a penal.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS