Actualitate

Primarul Ovidiu Creţu şi preotul J.D. Krauss au rememorat ”drama din 2008”, când Bistriţa ”şi-a pierdut inima” (FOTO)

La fix patru ani de la incendiul care a provocat distrugeri serioase simbolului oraşului, luni seară, lângă Biserica Evanghelică, a avut loc un ceremonial de comemorare a tristului eveniment la care au participat primarul Ovidiu Creţu, părintele paroh al bisericii, Johann Dieter Krauss şi reprezentanţi ai cultelor religioase.

Clopotele, ghidate prin telecomandă de Johan Dieter Krauss, au bătut  atât la începutul cât şi la sfârşitul rugăciunii ecumenice.

Primarul Ovidiu Creţu a vorbit despre drama din 11 iunie 2008. ”Au trecut patru ani de când mii de bistriţeni priveau biserica arzând. A fost un moment dramatic, când toată Bistriţa plângea pentru că şi-a pierdut inima. În 2009 am iniţiat această rugăciune ecumenică, pe care o ţinem în fiecare an de atunci, pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze oraşul, să ne ferească de catastrofe, de rele. Nu putem lăsa această zi să treacă fără a aduce un cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu, care ne fereşte de vremuri grele, şi fără să ne rugăm să ne ajute în continuare”, a spus edilul Bistriţei.

Preotul paroh al Bisericii Evanghelice, Johann Dieter Krauss, a mărturisit că ziua de 11 iunie este una dintre cele mai negre din viaţa sa. ”După două pierderi grele suferite în anul precedent, în 2008 a trebuit să văd şi biserica mea arzând. Mă întrebam ce o fi fost în mintea şi inima preotului în mandatul căruia biserica a ars prima oară, în 1857. Iată că am trăit şi eu o asemenea dramă, la fel ca toţi locuitorii Bistriţei. Nu pot uita acele ceasuri cutremurătoare şi puhoiul de lume adunată. Mulţi mă îmbrăţişau şi plângeau alături de mine. Ne aducem aminte de acel moment şi parcă nu ne vine să credem, văzând Biserica Evanghelică mult mai frumoasă decât a fost înainte de incendiu. Iar în viitor va fi şi mai frumoasă decât au văzut-o vreodată cei care sunt în viaţă. De acum, cei care vor să vadă oraşul din perspectiva păsărilor o pot face prin intermediul ascensorului, un punct de mare atracţie care va revigora turismul”, a spus el.

La finalul ceremonialului, toşi slujitorii altarelor s-au prins de mâini şi au rostit ”Tatăl Nostru” în limbi diferite, în acelaşi timp.

Biserica Evanghelică este cel mai reprezentativ simbol arhitectural al Bistriţei. Construită din secolul al XIII-lea, în mai multe etape, are cel mai înalt turn bisericesc de piatră din Transilvania – 76 metri. Formele gotice ale bisericii sunt îmbrăcate în stilul Renaşterii de un meşter Italian, care a lucrat la Bistriţa. Biserica păstrează forme arhitecturale specific secolelor XIV-XVI, începuturile edificiului fiind anterioare acestor etape păstrate până în prezent. Schela ce trebuia să asigure restaurarea turnului s-a aprins şi o parte din acoperişul navei şi întregul turn au fost distruse ăn seara zilei de 11 iunie 2008.

     

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS