Actualitate Recomandări

Primele date provizorii de la recensământ, în Bistrița-Năsăud: suntem mai mulți!

Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat primele date provizorii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, runda 2021.

Acestea arată că populaţia rezidentă a României era de 19.053.800 de persoane, la finalul lui 2021, din care: 9.808.300 (reprezentând 51,5%) de sex feminin şi 9.941.200 (reprezentând 52,2%) în mediul urban. Faţă de populaţia rezidentă înregistrată la recensământul precedent (RPL2011), România a pierdut locuitori – 1.067.800 de persoane.

Din 42 de judeţe (inclusiv municipiul Bucureşti), 39 au pierdut din numărul de locuitori. Excepțiile le constituie județul Ilfov, care a câștigat 153.900 de persoane, dar și județele Bistrița-Năsăud și Suceava, care au câștigat 9.763 respectiv 7.700 de locuitori.

La recensământul din 2011 județul Bistrița-Năsăud avea 286.225 de locuitori, iar la cel din 2021 – 295.988 de locuitori.

Din punctul de vedere al mărimii populației rezidente, județul Bistrița-Năsăud se situează pe locul 32 în ierarhia județelor la nivel național, reprezentând 11,7% din populația rezidentă a regiunii de dezvoltare Nord-Vest.

Populația rezidentă a județului a crescut cu 3,4% în ultima perioadă intercenzitară, creșterea medie anuală fiind de 0,34%.

”Mă bucur nespus de mult să văd că județul nostru crește prin suflete, oameni care să se bucure de tot ceea ce oferă acest loc binecuvântat de Dumnezeu și cu toții, datorită dezvoltării și frumuseții sale, să-i spunem cu drag, “acasă”, spune președintele CJ Radu Moldovan.

6 comentarii

  • Dacă cineva mai avea îndoială, că INS BN, folosește minciuna ca vector principal de măsură, acum a dispărut orice îndoială. Cum să crezi că ești mai mulț,i decât în urmă cu 12 ani, când an de an, mortalitatea a fost mai mare decât natalitatea, tot mai mulți au plecat definitiv înafara țări, sau în alte orașe, la școală, grădinițe sunt tot mai puțini, la fel și în comune, care sunt tot mai îmbătrânite. Problema cu moldovenii (ruși ), care au obținut cetățenia română, doar pentru a putea ajunge în UE, apoi să ne dea ue, cu m în față, e reală, dar nu așa de mare încât să crească populația județului în mod real. De ce credeți că s-au plăti la bucată numărul de persoane recenzate? d-aia, ca să fim mulți și să nu scadă pe hârtie numărul persoanelor, să fie umflat, ca să mai rămână comune și satele cu câteva sute de locuitori, să avem nr mare de parlamentari, europarlamentari…no, numa zâc.

    55
    5
  • Eu as zice ca populatia care a ramas in judet si in general in tara este populatia „rezistenta” , alcatuita din pensionari , copiii celor plecati in strainataturi , bugetarii bine retribuiti de statul recunoscator (magistrati = procurori+ judecatori + grefieri , politisti , mercenarii din armata , functionarimea de toate felurile din primarii , consilii judetene , prefecturi , medici si personal medical , gen asistente si infirmiere) , salariatii multinationalelor platiti destul de bine de catre „stapanii” straini de tara si in final cei mai oropsiti , angajati pe salarii de mizerie de catre asa zisii patroni autohtoni. Ultimii din motive obiective si subiective , numai de ei stiute , isi suporta cu stoicism soarta.Ar mai fi ultima categorie alcatuita din cetateni care nu vor in ruptul capului sa lucreze ceva , atata timp cat statul le da papa , bani de bautura si tigari. Ce este haios in toata treaba este faptul ca listele de alegatori (la nivel de tara) cica ar cuprinde cam tot 18 milioane si nu stiu cate sute de mii , adica la fel ca inainte. Ar fi de ras daca nu ar fi de plans…Astia suntem , sau altfel spus , „noi suntem romani”!

    42
    3
  • Bătaie de joc pe banii contribuabililor bistrițeni. Puteau fi promovați lalaitori din zona, de muzica ușoară și populara, pe bani putini și nu vedete de mucava. Andra are o voce normala și nu ceva deosebit. Țopăie și mimeaza pe playbek…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS