Actualitate

Primele reacții din PSD Bistrița-Năsăud după alegerile parlamentare

Imediat după anunțarea exit-poll-urilor pentru alegerile parlamentare, care dau câștigător PSD, conducerea organizației județene Bistrița-Năsăud a oferit primele reacții.

Liderul PSD Bistrița-Năsăud, președintele CJ Radu Moldovan, a declarat că PSD va fi câștigător la finalul numărării voturilor.

”Cred că diferența la nivel național va crește în favoarea PSD, va fi cu 1-2 procente mai mare. Am sperat tot timpul. Sunt optimist și convins că vom rămâne pe primul loc. Sper ca la finalul numărării voturilor în Bistrița-Năsăud să fim măcar cu 0,1% peste media națională. Sunt convins că vom avea un rezultat bun în comparație cu alte organizații din Transilvania, dar îmi doresc să avem ceva peste media națională, cam acesta a fost targetul nostru”, a spus vicepreședintele PSD la nivel național.

Radu Moldovan a explicat prezența scăzută la urne: ”Eu am spus că va fi un procent cam de 30% la vot, în urma semnalelor primite. Pe lângă oamenii speriați de Covid, sunt și cei nemulțumiți în mod special de ce s-a întâmplat în ultimul an de guvernare și cei care sunt nemulțumiți în general de clasa politică și au ales să o sancționeze prin neprezentare la vot. Din toate sondajele reieșea că populația mai în vârstă este cea mai afectată de ce se întâmplă și că va ieși într-un procent mai mic la vot”.

Președintele PSD Bistrița-Năsăud a afirmat că în orice democrație din lume șeful statului înmânează mandatul de prim-ministru partidului care câștigă alegerile. ”Aștept de la domnul președinte Iohannis ca măcar în ceasul al 29-lea să respecte voința cetățenilor, să dea dreptul PSD să propună prim-ministru, care să își caute o majoritate parlamentară. Vom vedea ce se va întâmpla”.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=3832205303477897&id=671105796254546

Deputatul Daniel Suciu, care a deschis lista PSD la Camera Deputaților, a postat: ”Pentru fiecare dintre voi care v-ați asumat în aceste vremuri să participați la vot, pentru că ați avut încredere în echipa noastră, pentru colegii mei din PSD care au crezut și ne-au fost alături, pentru cei care au stat acasă pentru a atrage atenția că e nevoie de solidaritate și nu de război politic permanent și ură, vă mulțumesc din suflet!”.

https://www.facebook.com/SuciuVD/posts/1752172888279708

VEZI ȘI:

6 comentarii

  • Rezultat curat, fără Alde, fără proromania! Super! PNL edte de fapt un pdlpnl! Deci….. personal m-am saturat sa îmi spuna președintele țării ca sunt prost și cacytebuie sa votez cu cine vrea El !! Pur și simplu mi se pate jegos și jenant deja acest mesaj de dezbinare!!! Oricâtă ura ai avea fata de un partid, acesta este format din oameni care sunt și ei romani in România și care plătesc salariul unui președinte dezbinator și ciudos! Acesta este rezultatul! Bravo iohannis cu i mic! AUR savtrsiasca! PSD face in continuare istorie fiindcă nu are un mesaj de ura!

  • Romanii au o vorba: „nu zi hop pana nu sari santul” !
    Amintiti-va de Geoana.
    Sper ca maine pe vremea asta sa va fie clar ca veti sta pe tusa urmatorii 4 ani ! Mai bine apucati-va sa va tocmiti avocati, va vine nota de plata !

  • Va dati seama, e situatia ideala pentru jucatorii inteligenti.
    Nimeni nu are puterea garantata sa se gaseasca intr-un raport de forte clar si evident fata de oponenti.
    Se forteaza negocierile.
    USL-ul e inca existent la nivel de relatii formale intre fostii parteneri de afaceri…:)
    Da mare nazbataie ca sa mearga bine cu Bruxelles si aliatii NATO de unde vin banuti, trebuie sa se tina de nas si sa inghita atitudinea deranjanta a USR-ul…care isi baga nasul in afacerile post-decembriste.
    AUR a jucat la loto si a castigat, dar cu un pic de maiestrie politica poate fi rupt de Pro-Romania si chiar revolutionari preluati la USR..in fond aveau un mesaj de justitie sociala…
    UDMR-ul si el e interesat de bani, poate asigura stabilitatea pe reteta cunoscuta, in fond au nevoie mai tot timpul de nationalisti ca sa-si justifice existenta.
    Intr-o societate in care etnicii ar avea aceleasi sanse de reusita ca si candidatul majoritatii lingvistice, unde s-ar discuta mai mult despre drepturi individuale decat colective, UDMR ar fi un gen de asociatie de pensionari de bloc mai degraba cu putere simbolica.
    PRO Romania e cam ars, PSD-ul o sa reintegreze rapid fugitii…
    Poate in fond asta e normalitatea…
    Echilibrul de forte obtinut prin negocierea raporturilor de forta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS