Actualitate

”Primele rezultate palpabile în vederea reabilitării DN 17 D” – Radu Moldovan

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că, în urma mai multor demersuri la nivelul Ministerului Marilor Proiecte şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, s-au obţinut primele rezultate palpabile în vederea reabilitării şi modernizării Drumului Naţional 17 D: încheierea studiilor de fezabilitate.

”În urma mai multor demersuri la nivelul Ministerului Marilor Proiecte şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în vederea reabilitării drumului naţional 17 D, am obţinut primele rezultate palpabile: încheierea studiilor de fezabilitate pentru reabilitarea şi modernizarea acestui drum”, a spus Radu Moldovan, potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

DN 17 D (97,6 km) leagă localităţile Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Cârlibaba (Suceava). Trece prin Munţii Rodnei şi Munţii Suhard prin pasul Rotunda. Traversează comunele Chiuza, Nimigea, Salva, Rebrişoara, Feldru, Ilva Mică, Maieru, Rodna, Şanţ şi se intersectează cu DN 17 la Beclean, cu DN 17 C la Salva şi Năsăud şi cu DN 18 la Cârlibaba.

În luna iunie, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, spunea la Bistriţa că printre drumurile care vor intra în reabilitare, dar nu mai devreme de 2014, sunt şi DN 17 C şi DN 17 D din Bistriţa-Năsăud, ”două drumuri aproape necirculabile, complet distruse, care trebuie rezolvate ca investiţii”. ”Pentru Bistriţa-Năsăud sunt prioritate zero. Dacă mă întrebaţi de priorităţi, prioritatea nr. 1 e DN 17 C, iar prioritatea nr. 2 DN 17 D. În ce priveşte DN 17 D, un drum aproape necirculabil, el nu va putea fi reabilitat decât cu fonduri europene cu contribuţii de la bugetul de stat, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2014. Soluţia este Fondul European de Dezvoltare Regională”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS