Actualitate

Cât mai avem de aşteptat, stimate Romtelecom?

Localnicii din satul Măgurele nu mai pot vorbi la telefon de aproape o săptămână. S-a întâmplat după ce o maşină de mare tonaj a acroşat cablurile Romtelecom aflate pe raza localităţii. În ciuda numeroaselor apeluri făcute de cetăţeni, nimeni nu s-a prezentat să rezolve problema. Iată ce ne scrie profesorul Dorel Nicoară.

Joi  1 noiembrie , orele 19.50,  un autovehicul încărcat cu material lemnos ce depăşea gabaritul, a acroşat în centrul localităţii Măgurele, circuitele telefonice, care traversau  DJ 154.  În urma acroşării, un stâlp ce susţinea circuitele a căzut pe şosea, împreună cu circuitele telefonice. În urma apelului telefonic la 112, un echipaj al politiei, însoţit de un reprezentant al Romtelecom, s-a deplasat la faţa locului, degajând şoseaua. Doar rapiditatea cu care s-a acţionat, a făcut ca alte evenimente rutiere grave să nu se producă în zona respectivă.

Din acel moment însă, pâna la data apariţiei acestor rânduri, nimeni din partea Romtelecom nu a venit să remedieze defecţiunile (să înlocuiasca stâlpul şi să refacă circuitele telefonice).  Chiar dacă o parte din abonaţii telefonici din Măgurele nu mai beneficiază de servicii de telefonie şi internet, chiar dacă firma „Italtextil” Sărata este total izolată, la rândul ei fiind lipsită de servicii de telefonie, fax, internet, nimanui din cei cărora le plătim lunar abonamentele, nu-I pasă.

Dacă noi, abonaţii ,,de rând,, nu suntem luaţi ,,în calcul,, mă întreb oare, ce impresie îşi vor face investitorii italieni, care sunt sigur că plătesc lunar Romtelecom-ului o suma frumuşică.

Oricum, pe această cale, mai facem un apel către Romtelecom, să îşi ia totuşi în serios activitatea de furnizor de servicii (are totuşi conform legislaţiei nişte obligaţii contractuale). Sau glumind amar, întreb pe bună dreptate, este oare nevoie să ceară ,,aprobare externă,, de la grecii de la OTE?

În final, sperăm totuşi, că abonaţii care nu au avut servicii în această perioadă, nu vor regăsi facturată suma aferentă perioadei când nu a beneficiat de servicii Romtelecom.

Prof. Dorel Nicoară

 

2 comentarii

  • Puteti spera, domnule profesor, dar eu sunt convinsa ca acea perioada va fi facturata pentru ca cei de la Romtelecom considera ca platiti un abonament , nu un serviciu care va este prestat (sau nu,in cazul de fata).Ei stiu una si buna: „ati semnat un contract” … Asa mi s-a intamaplat si mie , ma „razboiesc” cu ei si am constatat ca se petrec atatea abuzuri ale acestei firme si pare ca nimeni nu le ia in seama. Ar fi interesant sa se scrie un reportaj pe aceasta tema, sunt convinsa ca sunt foarte multe persoane revoltate de serviciile Romtelecom-ului. Cred ca s-ar putea infiinta un grup al celor pagubiti …

    • da …ma inscriu si eu in acest grup…..acum 10 ani cand am renuntat la serviciile lor…..le-am facut o adresa sa degajeze spatiul din fata casei mele care umbreste o proprietate privata….. nu am primit nici acum raspuns….sunt o victima….suport umbra unui cablu ….si chiar mai mult…iarna face turturi ce pot sa-mi perturbe bunul mers prin….curte!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS