Primăria Bistrița a prevăzut bani în bugetul pentru anul în curs pentru a aduce la standard un prim adăpost de protecție civilă, a anunțat primarul Gabriel Lazany.
”Adăposturile de protecție civilă din Bistrița au probleme. Am avut o discuție cu cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița și am prevăzut în bugetul de anul acesta sumele necesare pentru aducerea la standard a unui prim astfel de adăpost, urmând ca la rectificarea bugetară, dacă ne permit fondurile – dacă nu la anul – să venim alocări pentru al doilea, apoi pentru al treilea”, a spus primarul Bistriței într-o emisiune la AS TV unde a menționat că municipalitatea are obligația să pună în funcțiube la standarde trei adăposturi de protecție civilă.
Reamintim că mai puțin de un sfert dintre adăposturile de protecție civilă din întreg județul Bistrița-Năsăud pot fi folosite la nevoie, conformn Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
În județ sunt 65 de adăposturi (23 publice și 42 private), dintre care doar 14 pot fi folosite la nevoie. Dintre cele publice, două sunt operative și 21 nu, iar dintre cele 42 private: 12 operative, iar 30 neoperative.
Lista adăposturilor este publicată de ISU Bistrița AICI.
Foto cu caracter ilustrativ
Cuvantul pace nu prea exista in vocabularul conducatorilor nostrii,luptati pentru pace si nu o sa avem nevoie sa ne ascundem in buncare si in tot felul de gauri precum soarecii.Este bine sa ne cunoastem cat e plapuma si cat de tari suntem in muschi.Liniste si pace pentru dumneavoastra stimata protipendada!
@Bistritean
Simți că îți fuge pământul de sub picioare, nu-i așa??….
😀😀😀
Au aceeași mentalitate că și *tuta* aia de la POT.