Actualitate

Primul pacient care primește anticorpi monoclonali la SJU răspunde bine tratamentului

La Spitalul Județean de Urgență Bistrița a început administrarea de anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2 unui pacient care a suferit un transplant în Spania, la Madrid, iar tratamentul se dovedește a fi unul eficient, a declarat dr. Gabriela Deak, directorul medical al spitalului.

”Anticorpii monoclonali au un efect antiviral, dar sunt anumite criterii de eligibilitate și criterii de excludere care sunt foarte clare. Ca și criterii de eligibilitate: pacientul să fie la sub 7 zile de la debutul simptomelor. Dacă nu prinzi boala în evoluție, în primele zile când se multiplică virusul, practic inițiezi tratamentul fără niciun folos. Pacientul trebuie să nu aibă o formă severă de boală, cu saturații bune, peste 93% și trebuie să aibă factori de risc: hipertensiune, boli cardiovasculare, diabet, dacă este pacient transplantat, imunosupresat. Sunt criterii bine stabilite în protocolul național. Noi avem un pacient în vârstă de 50 de ani căruia i-am administrat, este cu transplant cardiac, pe tratament imunosupresor, la Madrid a avut această intervenție. Este nevaccinat. A avut simptome digestive, s-a prezentat la spital, a fost evaluat și i s-a administrat tratamentul cu anticorpi monoclonali, cu evoluție și toleranță bună. Lucrurile, cel puțin până acum, sunt bune. Acest pacient este cu risc major de evoluție nefavorabilă într-o astfel de situație fiind un pacient imunosupresat. Se continuă tratamentul de susținere și cu antiviral”, a declarat dr. Deak.

Tratamentul cu anticorpi monoclonali dezvoltat de compania farmaceutică Eli Lilly este o combinație de doi anticorpi monoclonali (bamlanivimab și etesevimab) recomandat pacienților cu coronavirus care nu necesită oxigen, dar prezintă un risc ridicat de a dezvolta o formă severă de COVID-19. Anticorpii monoclonali sunt proteine ​​concepute în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate coronavirusul. Fuzionează cu proteina spike și astfel blochează atașarea virusului la celulele umane.

Dr. Gabriela Deak a spus că în continuare, din păcate, prea mulți pacienți se prezintă foarte târziu la medicul de familie sau la spital: ”Valul acesta este puternic. E un număr foarte mare de pacienți și de persoane infectate, sunt cazuri foarte grave care se adresează spitalului târziu și, din păcate, la vârste tot mai tinere. Colegii fac ceea ce trebuie când preiau pacienții, dar, din păcate, pentru un procent foarte mare de pacienți, chiar dacă se face tot efortul posibil, nu îi mai putem ajuta. Eu asta aș vrea să transmit populației: să aibă încredere în colegii noștri. Colegii care lucrează în spital, în UPU, știu ce au de făcut și fac absolut tot ceea ce trebuie pentru fiecare pacient, pun suflet, depun tot efortul, dau tot ce trebuie ca lucrurile să meargă bine. Oamenilor nu trebuie să le fie frică: trebuie să se adreseze medicului de familie, medicilor din cadrul spitalului în timp cât mai util, cât mai repede. Nu trebuie să amâne testarea și prezentarea la medic pentru a iniția un tratament corespunzător și a putea fi ajutați. În ultimele zile, lumea pare că totuși a înțeles și a început să respecte măsurile. Există totuși o discordanță majoră între ceea ce se întâmplă în spital și ceea ce se întâmplă în exteriorul spitalului. Dacă desfășori activitate în spital, în momentul în care îți termini treaba și ieși afară parcă ești în cu totul altă lume. Mă bucură faptul că cred că lumea s-a speriat și începe să înțeleagă, chiar dacă târziu, că lucrurile sunt serioase și nu ne putem juca. Și spun acest lucru observând activitatea care se vede pe stradă și faptul că tot mai multe persoane vin spre vaccinare”.

Ea a subliniat faptul că prevenția este foarte importantă: ”Într-adevăr, în perioada aceasta este foarte greu să te ferești de acest virus, să nu vii în contact cu oameni care nu sunt pozitivi. De aceea, acum este foarte important ca toți să se mobilizeze, de la instituțiile cu care lucrăm, până la oamenii de rând, care trebuie să respecte măsurile: de la purtarea măștii, distanțarea socială, testarea cât mai rapidă. Acest lucru este foarte important. O persoană care are simptome de răceală sau digestive trebuie să întârzie să se testeze, ori la domiciliu, ori la un centru autorizat, iar când depiustează că este pozitiv să se autoizoleze cel puțin până se testează la un centru autorizat și este pus în carantină sau în izolare de către DSP. Trebuie fiecare să aibă conștiința faptului că trebuie, în primul rând, să se protejeze pe el și să- protejeze și pe ceilalți ca să meargă lucrurile într-un sens bun. Odată depistat infectat, fiecare pacient trebuie să ia un tratament adecvat. În cazul în care pacientul este eligibil și trebuie să urmeze un tratament antiviral sau mai serios, nu doar simptomatic, trebuie să se inițieze cât mai rapid ca să avem rezultate cât mai bune (…) Sunt și pacienți vaccinați, și nevaccinați, dar, dacă se prezintă din timp la medic și se face tratamentul corespunzător, șansele să meargă spre bine sunt mari. pacienții trebuie doar să aibă încredere în medici”.

Ministerul Sănătății a finalizat în 14 octombrie 2021, repartiția dozelor de anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2. Astfel, un număr de 5206 fiole de anticorpi monoclonali au ajuns în 134 unități sanitare cu paturi, inclusiv la Bistrița (pentru 10 pacienți) pentru tratarea unui număr de 2603 pacienți. Repartizarea s-a realizat în conformitate cu deciziile comisiei de boli infecțioase și a ținut cont de rata de infectare la mia de locuitori din localitate, numărul de pacienți internați și cel al personalului medical specializat pentru administrare, disponibil în unitățile sanitare.

Asemenea altor medicaţii antivirale, eficienţa anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile, când de multe ori replicarea virală a diminuat semnificativ şi începe producerea de anticorpi specifici de către pacient.

Criteriile de administrare ale acestui medicament au fost stabilite tot de către specialiștii comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății și sunt cuprinse în Ordinul ministrului interimar al Sănătății de modificare a Anexei la Ordinul ministrului Sănătății nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2 publicat în Monitorul Oficial nr 978 din 13 octombrie 2021.

Cele 5206 fiole de anticorpi monoclonali sunt o donație a statului italian, ca recunoștință a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care țara noastră l-a acordat în anul 2020, atunci când a trimis echipe de medici și asistenți medicali care au lucrat în spitale din Brescia și Lecco.

20 comentarii

  • Din pacate acesti anticorpi monoclonali au fost primiti din donatii. O tara care a imprumutat zeci de miliarde de euro fara sa se vada ce s-a facut cu ei si nu a putut cumpara nicio doza (pentru un pacient bolnav) este o tara demna de plans. Pana si micuta Serbia care este locuita de un popor brav s-a indurat de noi si din saracia lor ne-au trimis cateva mii de doze. O tara care mai are doua fabrici de medicamente si in care la una din ele (Terapia Cluj) nu s-a aprobat producerea unui medicament antiviral de catre Agentia Nationala a Medicamentelor este o tara demna de mila. Din pacate suntem la mila altora si mai ales la mila lui Dumnezeu. Mai inainte cu o jumatate de ora am vazut la Tv. ca Romania a depasit recordul mondial la numarul de decese (probabil raportat la populatie).Nu mai am ce spune pentru ca si in al 12- lea ceas presedintele nostru se plimba aiurea iar partidele se joaca de-a guvernarea.Vai de noi !

    • Nu e alternativa la vaccin. Abordarea e gresita.
      Vaccinul se administreaza preventiv, monocorpii anticlonali curativ.
      Ar fi interesant de aflat un cost al acestui tratament.

    • Atâta ai înțeles tu din acest articol Gioni????? Adică nu ne vaccinam cu un vaccin care costa vreo 20 de € da e avem alternativa un tratament care costa 2000-3000€ per pacient, cu care nu se pot trata toți pacienții de covid, doar un număr foarte mic și aia daca au norocul sa ajungă la spital în primele faze ale bolii. Acest tratament oricum nu te ajuta in formele grave ale bolii. Daca ai saturație scăzută a oxigenului nu te mai ajută.
      Frumos mesaj transmiți, „adică nu va vaccinați că dacă e să ajungeți la spital va salvează doctorii cu anticorpi monoclonali”. Practic prin acest mesaj mai condamni la moarte încă câțiva naivi.

    • In fazele incipiente singurele recomandări pe care le primești de la medicul de familie sunt cele de răceală/viroză : vitamina C, D, Zinc, paracetamol, ibuprofen etc. Nimeni nu iți recomanda administrarea de antivirale, anticorpi monoclonali , in primul rând din cauza nenumăratelor contraindicații si poate chiar nu o sa ai nevoie de așa ceva. In perioade ca aceasta, cu sute de infectați , ajungi la spital doar daca ai probleme mari, iar daca ai probleme mari, antiviralele si anticorpii monoclonali sunt inutili. Nu in ultimul rând si antiviralele si anticorpii monoclonali se administrează strict sub supraveghere medicala (si nu telefonica) așa ca nu sunt antibioticele pe care sa le iei pe rețetă. Ceea ce vreau sa spun ca ambele variante sunt inaccesibile , extrem de scumpe si foarte probabil inutile. Sunt nenumărate studii in reviste de specialitate care arata ca sunt puțin utile si diverse tari nu le utilizează in protocolul național. Acum nu exista niciun medicament care in viața reala sa demonstreze ca este de real folos in lupta împotriva Sars-Cov-2. Începând cu varianta Delta trecerea de la „o răceală” la saturație mica de oxigen este foarte rapida. Singurul ostaș rămas în luptă este sistemul imunitar pe care trebuie să-l duci la sală (să te vaccinezi) ca să poată să ducă lupta de la început, de la contactul cu virusul. Pentru unii este singura șansă. Cei care vor să trăiască periculos, vor avea multe de povestit, dacă vor mai putea…

    • Alternativa e tot tehnologia ARN introdusă în corpul celor care au deja boala într-o formă gravă. Adică de ce ti-e frica tot nu scapi.

    • @Roth Cristian

      Nu e alternativă la vaccin pentru că și vaccinații care fac forme severe au nevoie de acest tratament.

    • Gioni nu oricine poate primi tratamentul cu anticorpi monoclonali ,doar anume pacienti exista un protocol..

  • Tot ce se intampla acum este terr’ orism de stat in cea mai pura forma !! Cum sa fie contitionat accesul la munca sau intr-un magazin de inocularea unei substante experimentale care se afla in experimente pana in 2023 si pentru efectele caruia este EXONERAT si PRODUCATORUL SI STATUL ????

    • Dle, nu ai proprietatea cuvintelor.
      Singurul terorizat pare neuronul dumneavoastră singuratic care de frică, scoate asemenea idei.
      Cum vă imaginați că state întregi de pe planetă, au adoptat vaccinurile urmând recomandarea autorităților medicale?
      Toate vor să-și omoare oamenii?
      Non-sense.
      Mai mult.
      Crezi că toți președinții, prim-miniștrii , miniștrii, personalitățile care s-au vaccinat în direct la televizor pentru a oferi exemplul au făcut-o știind că mor muri până în 2023?
      Tot non-sense.
      Au făcut-o pentru că e securitar.
      Lăsați dezinformarea și vaccinați-vă cu încrederea oferită de autorități.
      Funcționează, previne formele grave și moartea.
      Iar mai este unul care laudă monoclonalii dar uită esențialul medical.
      Vaccinurile sunt mai bune pentru că crează anticorpii înainte de infecție.
      Ca să nu menționăm de costuri.
      https://www.webmd.com/vaccines/covid-19-vaccine/news/20210826/monoclonal-antibodies-vs-vaccines-vs-covid-19

      Ca să dispară confuzia din capul unora și vaccinul este un medicament.
      E greșită imaginea populară cum ar fi o categorie specială separată.
      Adică intră în definiția unei substanțe utilizate în tratament medical.

    • Ce bine ca avem din astia ca tine, o sa repopulam lumea, noi romanii, oameni destepti.
      Va meritati soarta unii dintre voi.

    • Sam, orice medicament sau vaccin introdus pe piață și, implicit, administrat, indiferent de forma de inoculare, tocmai pentru evaluarea și contabilizarea tuturor efectelor adverse, care, să fim serioși, nu pot fi identificate în totalitate în perioada de preadministrare pe scară largă sau validare, trece printr-o perioadă de monitorizare atentă câțiva ani după aprobarea și administrarea sa la nivel global. Având în vedere faptul că în perioada de testare și validare a medicamentului sau, după caz, cum este în situația dată, vaccinul anti-COVID, numărul persoanelor asupra cărora se efectuează testarea este de ordinul zecilor de mii, iar populația este de miliarde de persoane, nu pot fi înmagazinate absolut toate reacțiile adverse, sunt depistate cele principale și de impact, dar nicidecum toate, putând exista și alte reacții, în funcție de fiecare persoană în parte, atunci prevalând o astfel de perioadă de monitorizare. Și în cazul de față, referitor la vaccinul anti-COVID, cu toată gâlceava aceasta privitoare la experimente, în esență este vorba de aceeași procedură, se cheamă farmacovigilență. Doamne ajută!

  • Uitați cum lucră vaccinurile, simplificat.
    Dacă înțelegeți mai bine desenele.
    Și dacă vreți să înțelegeți.
    Deși mă îndoiesc.

    https://ici.radio-canada.ca/info/2021/03/vaccination-variants-covid-19-arn-pfizer-moderna-spicule-infection-immunite/en

    Și cum lucră monoclonalii

    https://jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/2776307

    Ce rămâne,monoclonalii sunt accesibili limitat..donațiile sunt limitate nu e capacitate de producție.
    Cred că știrile astea medicale, mai mult încurcă populația, în luarea deciziei corecte, pentru că oferă tocmai ce unii vor să audă, argumente să nu se vaccineze.
    Mai mult, logistica aprovizionării nu e asigurată pentru tratamente în masă a bolnavilor.
    Singura modalitate de a scăpa în perioada imediată e vaccinarea masivă și respectarea măsurilor.
    Restul , deocamdată măsuri experimentale izolate a căror adoptare cere timp, timp care nu este.

    • Câte doze ți-ai făcut? Ai tupeu să mergi în UK să testezi subvarianta delta?
      O să ajungeți să vă faceți din 6 în 6 ore, ca Câțu, numai că el nu vaccin își face.

    • I had my 2 doses .
      From the very begining of this epidemic I was on the front line, by the nature of my job.
      When everybody where sitting home( in lockdown) I was next to the covid19 cases, bycrossing the sick people and the worried ones.
      It wasn’t the first experience dealing with potentialy epidemic cases…when ebola stroke some years ago, I came face in face with people that needed help and they had the similar symptoms arriving fro Africa by plane…fortunately not confirmed.
      Don’t be frustrated, take action, give yourself the right shot ( of vaccine) ..if you want to protect yourself and the people around you.
      Here delta variant is kind of old history, the past.
      People here where I am, fortunately realized the importance of vaccinatin, get the shot, for them ans the others…and now life is more pleasurable.
      I watched Dune the other day , people where eating relaxed, popcorn , without the mask in the cinema room.
      Have a nice day.
      Au revoir,

    • Foarte bine scris CC. Din păcate pentru Alan Dala e in engleză :)))). Trebuia să scri in rusă, limba lui maternă.

  • E de înțeles ca știința și statistica să nu valoreze nimic într-o țară unde analfabetismul funcțional este la cote înalte. Democrația și libera exprimare sunt și ele prost înțelese, mulți oameni fiind de părere că este dreptul lor să răspândeasca boli contagioase precum și știri false. Iar de aici și până la o propagare a virusului, dar si a prostiei in masă drumul e foarte scurt, după cum arată faptele.
    Dar oare este vreun antivaccinist care să răspundă pentru familiile rămase in urma celor care l-au ascultat?
    Oameni buni, e normal să nu înțelegeți în cele mai mici detalii cum funcționează vaccinul, doar cei cu studii in domeniu au această capacitate. Ascultați de medicii avizați să vorbească pe această temă. Doctorii docenți de pe Facebook și de la colțul străzii nu vor fi lângă voi in momentul in care vă îmbolnăviți. Și nici alături de familiile voastre in cazul unui deznodământ nefericit.

    • Is not your bussines where I am working.
      🙂
      Keep thinking what do you want.
      I just decided to have some privacy to protect the closests ones.
      And You?
      What about „common law”..have some studies in the field? Or..maybe just watched a serial on netflix and loved the sound of it ?

  • Ma uit si raman siderata la astfel de comentarii… Sunt un om care pret de cateva secunde am trecut ca sa zic mai plastic „pe taramul celalalt”… din cauza ca, doctorii cand am facut cezariana, (desi i-am rugat) nu m-au testat daca sunt alergica la anestezicul pe care doreau sa mi-l introduca in corp. Asa ca, am vazut acel tunel despre care se vorbeste, am alunecat prin el. Si am avut zile! Aproape toata lumea s-a impartit in doua tabere: pro vaccin si non vaccin; Nimeni nu se retrage pt cateva momente din toata aceasta valtoare sa se intrebe un lucru simplu? Toata lumea se poate vaccina? De ce aceasta intrebare? Pt ca organismul fiecarui om este UNIC. La noi in tara nu exista kit de testare pt vaccinurile antiCovid. Cand am spus ce fond alergic am, au ridicat din umeri si au spus ca nu au primit instructiuni. Cand m-am oferit sa le arat un protocol medical instituit de Australia unde oamenii cu astfel de probleme pot sa se testeze, au spus ca nu au voie sa testeze oamenii ci doar sa administreze vaccinul. Cu alte cuvinte: Ori faci vaccinul ori cara-te! Eu mai sunt alergica si la antibiotice, cum sa procedez? Nu am loc nici unde… Exista si astfel de oameni pe langa voi domnilor si din pacate nimeni nu se gandeste, nici voi si nici doctorii. Se da doar cu maciuca dintr-o parte in alta. Cale de mijloc nu exista.
    Si totusi am o intrebare simpla: Daca in farmacii s-ar gasi medicamente precum Arbidolul, Favipiravir, care daca sunt luate de la primul simptom sau si mai corect, de la testarea pe care ar fi foarte bine sa o facem indiferent ca suntem sau nu vaccinati, testare care ar trebui sa fie gratuita, credeti ca ar mai fi atata lume la spital?
    Norvegia, Suedia, Danemarca testeaza atat vaccinatii cat si nevaccinatii, au introdus acest protocol obligatoriu.
    Mor oamenii pt ca nu sunt medicamente in spitale, pt ca vin foarte tarziu la spital, pt ca nu exista o educatie sanitara in acest sens, pt ca medicii de familie (unii dintre ei) nici macar nu mai raspund la telefon, mor oameni pt ca nu se lucreaza si nu se face nimic in sensul preventiei. Au existat multe molime in lume, cand apa calda era considerata un lux.
    Pandemia asta ne-a prins in casa uitandu-ne la Netflix.
    Ciuma, Holera, Ciuma bubonica, lepra; Cititi cum au fost eradicate. Lasati maciuca si ironiile si cititi….dupa schimbati impresii, doar asa putem invata unii de la altii si lucrul cel mai bun, putem vedea realitatea din judecata noastra! insa de departe lucrul cel mai bun este ca nu ne mai judecam, nu ne mai lovim cu cuvinte,
    Va doresc liniste sufletesca, avem nevoie cu totii!

    • Daca doriți să vedeți dacă sunteți alergica la vre-una din componentele vaccinului, in Cluj la spitalul Clujana se poate face testul de alergii. Probabil în Bistrița nu exista această opțiune, dar în orașele mari da. Va încurajez să vă interesați și să vă vaccinați daca nu sunt alte contraindicații

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.