Actualitate

Prinţul Oskar al Prusiei, în vizită la Biserica Evanghelică (FOTO)

Prinţul Oskar al Prusiei, însoţit de o delegaţie formată din zece persoane, a vizitat, miercuri dimineaţa, Biserica Evanghelică Bistriţa. Prinţul, care este Comandorul Ordinului Cavalerilor Ioaniţi din Germania, se află pentru prima oară în România. Alteţa Sa a spus că este deosebit de încântat de tot ce a văzut până acum, inclusiv de Bistriţa.

Prinţul Oskar a vizitat Biserica Evanghelică în jurul orei 10.00. Imediat după aceea Alteţa Sa a făcut o scurtă declaraţie de presă:

”Biserica Evanghelică din Bistriţa este foarte frumoasă. Suntem foarte bucuroşi să fim aici. Sunt pentru prima oară în România, într-un tur al cetăţilor medievale din Transilvania – Siebenburgen, alături de un grup de cetăţeni germani, pentru a merge pe ruta vieţii germanilor care au fost aici de secole. Ne place foarte mult, este foarte interesant, oamenii sunt foarte ospitalieri. Biserica Evanghelică a sărbătorit 450 de ani de la prima sfinţire, dacă am fi ştiut poate am fi venit cu o săptămână mai devreme. Cred că a fost fantastic. Păcat că am ratat aceste evenimente, dar poate vom reveni la alte manifestări organizate în această biserică foarte frumoasă, renovată”, a spus Prinţul Oskar al Prusiei.

Doctor în istorie, Prinţul Oskar (54 de ani) este mebru al Casei de Hohenzollern şi al 37-lea Comandor al Ordinului Cavalerilor Ioaniţi, fiul Prinţului Wilhelm-Karl al Prusiei, strănepotul ultimului împărat german, Wilhelm II, şi al şaselea pe linia succesiunii la tronul german. 

Părintele Johann Dieter Krauss, preotul paroh al Bisericii Evanghelice Bistriţa, a declarat că delegaţia germană a fost formată din cei care conduc Ordinul Cavalerilor Ioaniţi din Germania. „E ordin cavaleresc ce se ocupă de probleme de diaconie. Grupul a fost condus de Alteţa Sa Regală Oskar Prinţ de Prusia, Comandorul Ordinului Ioaniţilor, ramura protestantă a Ordinului Maltezilor. Au venit din sudul Transilvaniei şi pleacă spre Bucovina. Sunt aşteptaţi la Voroneţ şi la Moldoviţa şi de acolo pleacă la Piatra Neamţ. Vizitează câteva focare ale culturii din România. Cu această ocazie au venit şi la Bistriţa, ghidul grupului fiind un fost coleg de breaslă al meu. Au fost foarte impresionaţi. Unul dintre membrii grupului a ţinut şi o scurtă rugăciune de dimineaţă. Nu au ţinut-o la hotel, au preferat ambianţă plăcută din biserică. Eu aici, la Bistriţa, încă nu am avut plăcerea să primesc membri ai unei case regale, cu toate că depunem eforturi de ani de zile să-l atragem la Bistriţa şi pe Prinţul Charles al Marii Britanii şi sper că, într-un târziu, aceste strădanii vor fi încununate de succes. Vrem să angajăm fundaţia pe care o conduce Prinţul Charles în restaurarea orgii noastre. Unul dintre cei care conduc fundaţia, domnul arhitect Şerban Cantacuzino, a venit în repetate rânduri aici, i-am prezentat biserica lui şi grupurilor pe care le conduce, şi mi-a spus că va face tot ce va putea pentru a-l atrage pe Prinţul Charles şi la noi întrucât îşi extinde, încetul cu încetul, aria prezenţei sale în Transilvania şi avem motive întemeiate să credem că îl vom putea primi cât mai curând aici”, a declarat părintele Krauss.

La rândul său, Herman Kraus – fost preot paroh al Bisericii Evanghelice Bistriţa şi ghidul grupului, ne-a spus că delegaţia e formată din 11 persoane.

„Prinţul Oskar este unul dintre moştenitorii tronului în situaţia în care Germania ar fi regat, dar nu este singurul. El face parte din Casa de Hohenzollern, iar Regele Mihai al României este rudă cu ei. Este doar unul dintre primii moştenitori ai tronului, dar să sperăm că Germania nu va mai fi regat. Să rămânem în democraţia bună de până acum. Locuieşte în Munchen, dar are un sediu în Berlin. Din delegaţie mai face parte şi Prinţul Biron de Courland care însă nu este din acea linie de moştenitori ai tronului. Sunt încântaţi de tot ce au văzut, de ospitalitatea românilor, de tot ce văd. Nu e nimic să nu le placă. Toţi cei care îl însoţesc sunt membri ai Ordinului Cavaleresc al Ionaţilor. Eu, ca fost transilvănean, m-am oferit să le fac cunoştinţă cu ţara aceasta şi cu Transilvania şi cu voi, românii. Eu am fost preot aici la Bistriţa şi în Germania am fost misionar. Am fost la Bucureşti, mergem azi în Bucovina şi terminăm turul nostru în Sibiu. E un tur de şapte zile”, a  spus Kraus.

El a adăugat că, în Germania, nu mai vrea nimeni monarhie. „Poate numai soacra mea care are o sută de ani. Eu aş fi putut fi la rândul meu regalist fiindcă tatăl meu l-a învăţat pe Regele Mihai să schieze şi a ajuns apoi în puşcărie, aşa că nu mă interesează. Totuşi, Casa Regală e tratată cu respect în Germania. Noi suntem prieteni, dar eu, dacă vorbesc cu el, îi spun Măria Ta şi doamnei îi spun Principesă”, a adăugat fostul paroh al Bisericii Evanghelice.

Prinţul Oskar al Prusiei s-a întâlnit şi cu primarul Ovidiu Creţu.

1 oskar 2 oskar 3 oskar 4 oskar 5 oskar 6 oskar 7 oskar 8 oskar 9 oskar 10 oskar 11 oskar 12 oskar

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS