Actualitate

Dotarea cu echipamente de intervenţie în situaţii de urgenţă ridică probleme

În etapa de implementare a proiectului ”Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord” au apărut probleme datorate unor corecţii financiare aplicate de către Ministerul Dezvoltării, astfel că CJ Bistriţa-Năsăud trebuie să cofinanţeze cheltuielile apărute în urma corecţiilor şi penalităţilor de întârziere.

Judeţele din regiunea Nord-Vest, Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, prin intermediul Consiliilor Judeţene, s-au asociat de comun acord şi au înfiinţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord. Această asociaţie este beneficiara unei finanţări prin Programul Operational Regional, Axa 3, Domeniul Major de Interventie 3.3 cu Proiectul ”Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord”.

În etapa de implementare a proiectului mai sus menţionat au apărut probleme datorate corecţiilor financiare aplicate de către AM POR – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Notele de stabilire a corecţiilor se află în litigiu pe rolul instanţelor competente, dar efectele nu au putut fi suspendate şi prin urmare se apropie sau s-a îndeplinit scadenţa corecţiilor.

Având în vedere situaţia actuală, Adunarea Generală a Membrilor Asociaţi a stabilit solicitarea sumelor necesare acoperirii debitelor aferente corecţiilor. De asemenea, la nivelul proiectului mai există şi penalităţi de întârziere pentru corecţia aplicată, aceste necesitând şi ele sume pentru a fi acoperite. Corecţiile au fost calculate până la data de 31 august. Toate sumele vor fi acoperite din TVA-ul deja achitat de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Totodată, se precizează că se intenţionează returnarea acestor sume la finalul proiectului în funcţie de hotărârea instanţei de judecată.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va discuta miercuri, în şedinţă ordinară, proiectul de cofinanţare unor cheltuieli neeligibile survenite din corecţiile financiare şi penalităţi de întârziere pentru corecţiile aplicate, în cuantum total de 424.044,45 lei (416.170,45 lei – corecţiile totale şi 7.874 lei penalităţi de întârziere pentru corecţiile aplicate), sub condiţia validării de către instanţa de judecată a „Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare” încheiată în data de 15.03.2012, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, sub nr. CA20598/16.03.2012.

Cofinanţarea sumei va fi realizată din sumele virate cu titlu de TVA aferent cheltuielilor eligibile ale proiectului, urmând ca la finalizarea proiectului Asociaţia să vireze judeţului Bistriţa-Năsăud diferenţa de TVA în cuantum de 858.097,66 lei.

Consiliul Judeţean Bistriţa–Năsăud, membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Transilvania de Nord” a lansat în 4 iulie etapa a doua a proiectului ”Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord”.

Valoarea totală a proiectului este de 10.138.356 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 7.988.862 lei. Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea calităţii servicilor de urgenţă, prin reducerea timpului de intervenţie, îmbunătăţirea nivelului tehnic şi consolidarea capacităţii de colaborare şi conlucrare între centrele de urgenţă.

În total, cele şase judeţe din regiunea nord-vest a Transilvaniei vor primi 12 autospeciale. ISU Bistriţa va fi dotat cu o autospecială pentru lucrul cu apă şi spumă şi cu o autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

În prima etapă a proiectului ISU Bistriţa a primit cinci autospeciale pentru apă şi spumă, o maşină de descarcerare şi trei ambulanţe.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS