Actualitate

Mulţime de credincioşi la sfinţirea bisericii noi din Ilva Mică. Radu Moldovan, printre ei!

Înaltpreasfinţitul părinte Andrei a sfinţit duminică biserica parohiei Ilva Mică Someş din Protopopiatul Năsăud. A slujit alături de mitropolitul Clujului un sobor de aproximativ 20 de preoţi şi diaconi, printre care protopopul Năsăudului, Ioan Dâmbu, consilierul economic al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Gavril Vârva, şi consilierul pe probleme de protocol părintele arhidiacon Claudiu Grama.

Potrivit Radio Renaşterea, au fost prezente la sfinţirea noului lăcaş de cul, oficialităţi judeţene şi locale precum şi mulţime de credincioşi de pe Valea Someşului şi Valea Ilvelor. În cadrul cuvântului de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei le-a vorbit celor prezenţi despre dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghi,i Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei a ridicat la rangul de iconom stravofor pe părintele paroh, Iuliu Brici, pentru implicarea în ridicarea locaşului de cult şi pentru misiunea sa de slujitor al bisericii.

Totodată, au fost conferite distincţiile Crucea Arhiepiscopală părintelui Emil Dănilă, Crucea Transilvană primarului din Ilva Mică, Horea Aurel, şi diplome de aleasă cinstire enoriaşilor care s-au implicat în construcţia noii biserici. Lăcaşul de cult din parohia Ilva Mică II, ce poartă hramul Sfântul Apostol Andrei, a fost ridicat între anii 1992-2011.

În ultimii doi ani au fost finalizate lucrările de pictură a bisericii în tehnica frescă. După mai bine de 20 de ani, de la punerea pietrei de temelie locaşul de cult a fost finalizat, astfel că a putut fi sfinţit.

La slujba de sfinţire au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consilierul său Ştefan Sângeorzan, dar şi primarul din Coşbuc, Anghel Niculae.

Sursa foto: Facebook

   

1 comentariu

  • de apreciat tot ce se face ptru poulatia judetului .si apreciam eforturile crestinilor de la ilva mica vecini comunei mele feldru..si pe pe emil radu moldovan .si activitatile sale in judet .ne place de dl EMIL.dar asa cum lam mai rugat de mai multe ori pe DL EMIL RADU sa ne respecte si pe noi cei din opozitia de dinainte de alegeri .adica SA NU ACEPTE SI SA LUCREZE CU FOSTI PRIMARI DI VECHIUL REGIM DE EX STEFAN SANGEORZAN FOST PRIMAR LA FELDRU 12 ANI.ACEST OM CARE SA DEMONSTRAT CA FACEA ABUZ DE PUTERE SINU NUMAI DAR OAMENI SE TEMEAU DE EL CA NU VROIAU SA MEARGA PE LA PRIMARIE .SI UN MARE CORUPT ETC .DECI COMUNA FELDRU NU LA MAI ALES PRIMAR SI BA MAI MULT IAU PROPUS SA SE MUTE DIN SAT PTR FELDRIHANI NU POT SAL MAI VADA ………..SI RADU MOLDOVAN IL DECLARA CONSILIERU LUI ………………DECI CAATARE NE SFIDEAZA COMUNA FELDRU SI NU NUMAI PTRUCA ACEST OM NU TREBUIE SA FIE IN CONDUCEREA ACTUALA DELOC ..AM MAI APELAT LA DL EMIL SA TINA CONT DE ACEST LUCRU .ESTE FOARETE NE SUPORTABIL SI FARA RESPECT SA AI UN CONSILIER DINTRE CEI REFUZATI DE POPULATIA JUDETULUI SI SAL FOLOSESTI IN CUDA ALEGATORILOR CARE TEU ALES ..,..FELDRU SI USL SI PDL TOATE FORTELE SOCIALE APELEAZA LA DL EMIL SAL DEMITA PE STEFAN SANGEORZAN DI POSTUL DE CONSILIER .A NE RESPECTA ALEGERILE NOI DIN NOUA SOCIETATE USL CU OAMENI NOI .IN NUNELE COMUNIATI AFELDRULUI DE PRETUTINDENI DANY FRIM SI UCL DE PRETUTINDENI AVEM ACEST APEL F SERIOS SI URMARIM DE APROAPE DACA VOM FI RESPECTATE DORINTELE NOASTRE VA ASTEPTAM LA UN RASPUNS POZITIV .DLE EMIL RADU MOLDOVAN.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS