Actualitate Recomandări

”Probleme majore pe toate drumurile din județ. Așa se distrug investițiile”

”Avem o problemă majoră, generalizată, pe întregile rețele de drumuri județene, naționale, comunale și sătești”, a spus în ultima ședință din acest an a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud președintele CJ, Radu Moldovan:

”În România, încă nu există practica de a curăța utilajele înainte de a intra pe drumuri. Din păcate, nici Poliția Rutieră nu are capacitățile necesare să poată să patruleze în permanență pe toate rețelele de drumuri. Sunt probleme foarte mari de acest gen cu ieșirea, în urma lucrărilor agricole de pe câmp, cu utilajele necurățate, cu aducerea unor cantități mari de pământ și noroi pe drum, care pun în pericol securitatea celor care participă la trafic. Colegii mei de la serviciul de drumuri sunt permanent în alertă din acest punct de vedere, am cerut să se repartizeze tronsoane de drum colegilor noștri de la acest serviciu și să ajungă cât se poate de des pe sectoarele de drum de care răspund pentru a vedea care sunt problemele”.

El a menționat că mai există o situație prin care se distrug drumurile. ”Din păcate, mulți constructori nu respectă prevederile legale și, chiar dacă avizul pentru rețelele de apă, canalizare, de gaz, electrice este dat pentru o anumită zonă, se intervine în acostamentul drumurilor, punând în pericol fundația drumului și durabilitatea, garanția de funcționare a acelui drum. Avem foarte mari probleme din acest punct de vedere. Încă va mai trebui să treacă timp, din păcate, până când lumea va înțelege să respecte o investiție”.

”Un alt pericol major” este ”circulația camioanelor care nu respectă tonajul pe osie”: ”Și în acest caz se distrug drumurile județene. Facem eforturile necesare de a avea câteva platforme care să fie autorizate ISCTR, am cumpărat un cântar, discutăm cu Poliția pentru a putea începe să facem controale pe drumurile județene, pentru ca legislația să fie respectată. Se fură semnele de circulație prin care sunt impuse restricțiile de tonaj, și asta reprezintă una dintre marile probleme pe care le avem în momentul de față cu rețeaua de drumuri”.

”Din păcate, nu putem peste noapte, nici nu avem resursele necesare, la zona de control nu avem atribuții, e destul de complicat, cei în cauză și-au făcut trasee de ocolire a punctelor de control. Poliția și ISCTR fac controale mai ales pe drumurile naționale. În general, transportul greu din zona Maramureșului nu mai merge pe drumurile naționale ci pe DJ 151. Sunt multe probleme cu care ne confruntăm, încercăm să facem maximum pentru a avea grijă de investițiile care nu s-au făcut ușor”, a mai spus șeful CJ.

14 comentarii

    • Jsofer, asta e principala cale, cand am fost prima data in Germania si soferul cand a intrat si-a schimbat slapii cu papuci, am intrebat ca de ce? A zis ca nu vrea sa plateasca nu stiu cat amenda. Deci nu s-au nascut unii civilizati, au fost in mare parte constransi

    • Militia locala sa verifice acolo unde se construieste si sa vina pe strazi sa vada pamantul cum este scos pe roti, pe asfalt. Tot timpul trebuie sa adun pamantul cu lopata din fata casei ca un roman neposator il doare-n basca iar locala se plimba pe centru. Oare cand ne vom civiliza??? Niciodata???

  • Răducu ar trebui să stie că drumurile nu sunt făcute pentru decor, ci tocmai pentru ca să se circule pe ele. Evident, ca orice investitie functională si drumurile au nevoie de intretinere periodică. De asemenea trebuie corelate mai bine lucrarile la rețelele de apă, canalizare, gaz, astfel incât interventiile in carosabil să fie făcute concomitent, cu exceptia situatiilor de avarie.

  • Catre drumarii de la CNAIR si de la Judete. Cand aveti de gand sa refaceti parapetii metalici din curbele periculoase lovite de BIZONII din trafic ? Doar in Chirales si Sirioara exista in curbe acesti parapeti mototoliti de 3-4 ani si nimeni nu vede nimic. Pentru aceste aspecte ar trebuii sefii demisi . Legislatia ce spune la acest capitol ?Am adresat aceasta intrebare la AS-tv d-lui Radu Moldovan si d-lui Vasile Puica. Nimic pana astazi.

  • Nu aștept ca domnul Moldovan Emil Radu să rezolve dumnealui problema. Că nu-i numai a d-sale.
    Mai mult, DN nici nu sunt în responsabilitatea instituției pe care o conduce – iar ele reprezintă majoritatea, ca trafic.
    Însă problema este reală, iar lamentările înduioșătoare (”noi am vrea să facem și facem de toți banii, dar e unii care..”), nu rezolvă problema.
    Cum comenta un observator precedent: ”amenzi…”, constrângerea este cea mai eficientă formă de prevenire.
    Zi de zi și în proporție de masă (vă sună cunoscut..?).
    Poliția, administratorii drumurilor, alte autorități (la nevoie putându-se lărgi legislativ aria organelor constatatoare ), pot urmări și constata mai des astfel de fapte, nu să stea la mica ciupeală a constatării gen : cine n-are nare !
    Aștept ca eforul autorităților să se canalizeze spre combaterea cauzelor care conduc la pericole colective și abia subsecvent spre alte posibile încălcări de lege (gen lipsa centurii).
    Este mai important să protejezi pe cei mulți și nevinovați, decât să-ți risipești forțele căutând bifarea unor indicatori fără relevanță pe planul siguranței pe drumurile publice.
    Pe când domnul președinte, ală cărui partid are majoritatea în parlament și al cărui lider național este , va genera o inițiativă legislativă prin care să se combată astfel de conduite ?
    Aștept și la reacții ce vizează efecte practice, nu numai la atacuri vizând probleme filosofico-politice.

  • ”Din păcate, nu putem peste noapte, nici nu avem resursele necesare”
    Domnul presedinte nu zice nimeni peste noapte că doară nu aseara v-am ales .Daca vreti cu adevarat reusiți fară nicio amendă cum ragneste mai sus un comentator bun de comentat .
    Chemati la un pahar de vin fiert cu scortisoară ( din ala primit de crăciun) pe domnii ,Scurtu,Iugan,Simionca ,CML,Record ,Spataceanu si ceilati care prin natura activitătii dansilor ar putea fi expuși cu sau fara știrea lor (dar singurii responsabili de urmari) la incarcarea basculantelor cu mult peste limita permisă. Si prieteneste intrebații dacă nu ar vrea să fie responabili de activitate lor.Toți știm cum se lucrează in țările civilizate.Fiecare vrea mai bine pentru țară. Veți fi uimit ce oameni de treabă sunt -si cred că ajung doua sticle
    PS
    Incărcate cu varf basculele lor presara pe drumuri pietre care ajung in parbrizele noastre.

    • Foarte buna observatia.
      Singura problema este ca noi traim în România si ne place sa ne batem joc unii de altii – implicit ne kkm si pe munca altora.
      Degeaba am asteptat 30 de ani sa circulam civilizat, maxim doua ierni mai rezista drumurile reabilitate.
      Daca vrem civilizatie, o gasim doar dincolo, deoarece se pare ca doar acolo unde românii sunt minoritari se pot adapta mai usor la normele civilizatiei si democratiei.
      Si acolo totul se plateste indiferent de cine ai fi.
      Acolo, camerele de monitorizare din trafic sunt incoruptibile si nu ies la baute cu mai marii zilei.

  • Pai daca nu sunt in responsabilitatea CJ atunci de ce taie panglici RM ?
    Oare despre primari harnici care acceseaza fonduri UE si asfalteaza drumuri de ce nu se vorbeste nimic?
    Alti taie panglici si isi aroga toate investitiile.

  • Remorcile care fura noapte de noapte lemne cînd le duceti la căntar? Camioanele care dimineata de dimineata se duc cu lemn furat nu depăsesc tonajul? Faceti o actiune pe somes sa vedeti 7,5 to. aviz pe 15 mc. se incadrează?

  • dimex si mis grup respecta tonajul pe osie? de ce nu ati pus cate o spalatorie la fiecare intrare de pe camp pe drumul judetean? unde sa-si spele utilajele agricole? in parau cu carpa? asta este doar o mascare a lucrarilor proaste care s-au facut repede in campania electorala si care nu vor rezista.

    • Ne plangem ca pe drumurile judetene este mocirla adusa pe roti de masini din zonele cu drum de pamant dar nici orasul nostru nu este departe… se poarta pamantul de pe strazile cu pamant pana in centrul orasului, pana in fata partidului si nimeni zice si nu face nimic…. oare de ce vara este praf pe masini??? Praful este incompetenta celor care conduc judetul si orasul…. cand s-a demolat fostul CPL pt a se putea ridica Leonii, praful era purtat de vant spre oras… autoritatile nu faceau nimic, agentia de mediu dormea… asta este tara asta…. o comuna mai mare.

    • Multă gargară ,iar Răducu in prim plan. Faceți drumurile cum trebuie cu fundația aferentă și nu va mai tot plângeți de tonaj! Dacă are de mers pe acel drum și nu are alternativă, vreți să zboare mașinile?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS