Cultură

Procesiune de Florii pe străzile Bistriței

În Sâmbăta Floriilor sau Sâmbăta lui Lazăr, așa cum mai este numită, la Bistrița a avut loc tradiționala Procesiune de Florii organizată de Protopopiatul Ortodox, reluată și ea după anii de pandemie, acest pelerinaj având loc ultima oară în 2019.

La Biserica ”Sfinții Trei Ierarhi” de pe str. Al. Odobescu, IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a sfințit ramurile de salcie.

IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, arhimandritul Dumitru Cobzaru – exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, preoți, diaconi, călugări, maici și credincioși cu ramuri de salcie în mâini au mers pe traseul str. Al. Odobescu – bd. Republicii – Piața Petru Rareș – Piața Unirii. Apoi, la biserica de la Coroana, a fost oficiată slujba Vecerniei.

La procesiune au participat și primarul Ioan Turc, deputatul Bogdan Ivan, prefectul Teofil Cioarbă.

Această manifestare duhovnicească aduce aminte de drumul pe care L-a parcurs Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Betania la Ierusalim, înainte cu o săptămână de Pătimirile și Învierea Sa din morți.

În Duminica Floriilor, credincioșii celebrează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, sărbătoare care deschide pregătirile de Paşti din Săptămâna Mare. Numele derivă din latinescul Floralia, sărbătoare a vegetaţiei.

1 comentariu

  • In loc de comentariu, poezia lui Vasile Alecsandri, intitulată „Floriile”:

    Iată zile-ncălzitoare

    După aspre vijelii!

    Vin Floriile cu soare

    Şi soarele cu Florii.

    Primăvară-ncântătoare

    Scoate iarba pe câmpii

    Vin Floriile cu soare

    Şi soarele cu Florii.

    Lumea-i toată-n sărbătoare,

    Ceru-i plin de ciocârlii.

    Vin Floriile cu soare

    Şi soarele cu Florii.

    Păcat zău de cine moare

    Şi ferice de cei vii

    Vin Floriile cu soare

    Şi soarele cu Florii.

    Copiliţă, nu vrei oare,

    Nu vrei cu mine să vii,

    Când Floriile-s cu soare

    Şi soarele cu Florii?

    Să culegem la răcoare

    Viorele albăstrii?

    Hai! Floriile-s cu soare

    Şi soarele cu Florii.

    Eu ţi-oi da de orice floare

    Mii de sărutări şi mii.

    Hai! Floriile-s cu soare

    Şi soarele cu Florii.

    Iar tu dulce, zâmbitoare,

    Te-i face că te mânii…

    Hai! Floriile-s cu soare

    Şi soarele cu Florii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS