Actualitate

Procesiune de Florii pe străzile Bistriței. IPS Andrei și oficialitățile, la pelerinaj

(VIDEO) Pentru al patrulea an consecutiv, Protopopiatul Ortodox Bistrița a organizat în Sâmbăta lui Lazăr o procesiune de Florii în oraș: ”Această manifestare duhovnicească ne aduce aminte de drumul pe care L-a parcurs Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Betania la Ierusalim, înainte cu o săptămână de Pătimirile și Învierea Sa din morți”.

Alături de preoți și credincioși, la pelerinaj au participat IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, președintele CJ Radu Moldovan, vicepreședintele CJ Vasile Puica, primarul Ovidiu Crețu, viceprimarul Cristian Niculae.

La biserica cu hramul ”Sfinții Trei Ierarhi” de pe strada Al. Odobescu, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat ramurile de salcie oferite apoi credincioșilor.

Procesiunea religioasă s-a desfășurat pe următorul traseu: str. Al. Odobescu – Bd. Republicii – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Protopopiatul Ortodox, unde la biserica de la Coroana a fost oficiată slujba Vecerniei.

Preoţii au îmbrăcat straie de culoare galbenă, pregătite special pentru acest fel de acţiuni bisericeşti.

   

”A devenit o tradiție ca în ajun de Florii să facem la Bistrița această procesiune care ne transpune în timp, în vremea Mântuitorului”, a spus IPS Andrei.

”În ajunul marii sărbători a Floriilor am avut bucuria ca alături IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și peste 1.500 de credincioși să particip la procesiunea de Florii. Bunul Dumnezeu să ne dea tuturor sănătate și binecuvântare în preajma celei mai importante sărbători ale creștinătății, Învierea Domnului! Săptămâna care ne stă înainte să ne aducă tuturor aminte de iubirea și jertfa făcută de Mântuitorul Hristos pentru sufletele noastre!”, a postat Radu Moldovan pe Facebook.

”În Sâmbăta lui Lazăr, am avut multumirea sufletească de a participa la procesiunea tradițională de Florii, alături de IPS Andrei Andreicuț, preoți, oficialități și credincioși din orașul nostru. Să ne pregătim toți sufletele pentru Sfintele Paști, marea sărbătoare creștină care urmează, împodobindu-le cu gânduri și fapte bune, cu sentimente frumoase și mai ales cu credință și iubire de Dumnezeu!”, a menționat Cristian Niculae.

   

Floriile

În duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, sărbătoare care deschide pregătirile de Paşti din Săptămâna Mare. Floriile înseamnă primul praznic împărătesc, numit şi Duminica Stâlparilor (popular Florii sau Flurii). Prăznuirea se face numai duminica, la fel ca Paştele. Numele derivă din latinescul Floralia, sărbătoare a vegetaţiei.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Isus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. Tradiţia spune că aşa cum va fi vremea de Florii va fi şi în prima zi de Paşti.

8 comentarii

    • Adrian Raul tu mereu te lauzi ca tragi kiulul la poarta Iproebului ca faci inginerii financiare ca sa nu platesti taxe si la biserica nu mergi (pentru ca deocamdata esti smecher) si acum te plângi ca banii tăi merg la Oamenii Lui Dumnezeu. Care bani Adi?

    • Ce legătură vedeți dumneavoastră între credință și nilte grași pufoși care ne privesc în ochi și ne spun că e nevoie de bani pentru te miri ce constructii ca nouă să ne fie ascultate rugeciunile de către Divinitate. Adică nesimțiții ăștia de preoți care se plimbă după f*%$#^l lui Andreicuț trimit banii prin virament bancar sus la Dumnezeu și Dumnezeu ne trece pe lista scurtă la indeplinit rugăciuni?! De aia nu am eu casă cu piscină interioară și încă o piscină pe acoperiș..ca nu am dat destui bani la biserică și nu mi-au fost ascultate rugăciunile așa de repede la la Andreicuț?

  • Cum de vine la bistrita??? De ce nu o face la Cluj??? Asta sta mai mult la noi in judet decat in judetul CJ sau limbajul il trimite in provincie..

  • Haideti mai,postaci de doi lei, si nu uitati ca traiti intr-un oras cu cei mai credinciosi oameni! Cine va permite sa jigniti sufletele oamenilor?Nici comunistii nu au jignit popimea grasa si prostimea cedincioasa ,cum o faceti voi.Terminati ,macar acum ,in Saptamana Mare!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS