Social

Producător local dezamăgit: Peste 50% dintre clienți au lăsat calitatea pentru preț

Un producător local de legume, membru în Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, constată, dezamăgit, că mai mult de jumătate dintre clienții lui cumpără din altă parte pentru că ar fi mai ieftin cu un leu. ”Mă gândesc să mă las de legumicultură pentru nu sunt apreciate produsele pe care le facem”, anunță el.

Este vorba despre Ioan Simionca din Monor, care a construit solarii în Spania, apoi a cultivat legume în sistem industrial, cheltuind zeci de mii de euro pe îngrăşăminte şi apă. În 2015 a decis să se întoarcă acasă şi să îşi amenajeze propriul solar la Monor, singurul de pe Valea Şieului. 


”Piața Decebal 05 noiembrie 2021. Vă las pe dumneavoastră să faceți diferența, precizez ca în cea de-a doua poză este producția noastră de la Monor. Vă rog să îmi spuneți dacă se justifică diferența de preț și dacă pentru un bănuț amărât merită să mâncați ceea ce noi dăm la porci. Acesta este un motiv pentru care mă gândesc tot mai serios să mp las de legumicultură pentru că nu sunt apreciate produsele pe care le producem. Și dacă tot am început, vreau să vă mărturisesc că anul acesta am vrut să văd dacă clienții noștri de ani de zile au venit la noi pentru calitate sau pentru preț și am ajuns la concluzia că pentru preț, lucru care m-a întristat foarte tare. Am ținut prețul 1 singur leu peste piață și mai mult de jumătate au ales să lase calitatea pentru preț, ceea ce nu au reușit fiindcă au cumpărat ieftin și mai puțin calitativ și au avut pierderi, iar produsul finit lasă de dorit. Pe viitor o sa ținem cont de experiența de anul acesta”, a scris Ioan Simionca pe Facebook.

14 comentarii

  • Îmi aduc aminte de acel banc : -vezi mă țigane, că s-a scumpit salamul ! la care țiganul : apo pîntu mine po să-l scumpcească cît vreu ii, că io tăt de 5 lei îmi cumpăr…Din păcate, multă lume caută ce-i mai ieftin, că atîția bănuți are. Se întîmplă în magazine, în piață, iar cei care fac produse de calitate, au de pierdut.De ex cei care cresc porci, cu produse naturale îi costă pe ei 11 lei/kg și vin samsarii de porci cu 10 lei /kg cu porci crescuți cu hormoni de creștere, fără gust și omul lăcomește, că-i ieftin. La fel e cu pîinea, laptele, dar în 90% din cazuri, ce-I ieftin nu-i de calitate.
    PĂREREA MEA !

  • Producatorul ia lucrurile prea personal. O persoana poate sa aprecieze multe lucruri, dar le va cumpara tot pe acelea pe care si le permite. Piata oricum este exagerat de scumpa. Producatorii justifica preturile prin munca pe care o depun, dar oare cumparatorii nu muncesc pentru salariile de mizerie pe care le castiga?
    In plus, autoritatile si pietarii au avut grija sa alunge din piata oamenii care poate castiga un pic mai mult si si-ar permite acel leu in plus. E mizerie, iarna dardai printre tarabe si abia astepti sa cumperi si sa pleci, iar locurile de parcare sunt putine si cu plata. Nu mai zic ca romanii nu au depasit mentalitatea strigaturilor dupa oameni. Doamne fereste sa intre in piata o femeie mai tanara sau mai aranjata, ca aude din toate partile „Hai doamna frumoasa sa-ti dau cartofi, rosii, ceapa, etc”. Si daca mai nimeresti si la o taraba unde o tanti vrea sa iti indese in punga mai mult decat ai nevoie, doar ca sa scape de marfa, te-ai aranjat. Nu zic ca producatorul din articol procedeaza asa, dar atmosfera generala din piata asta este.
    In acelasi timp la supermarket ai locuri de parcare cate vrei si gratis, inauntru e iarna e caldura si vara e racoare, poti sa te uiti cat vrei la produse si sa le alegi pe cele care iti plac si nu striga nimeni dupa tine. Va asigur eu, pretul nu e singurul criteriu. Oricum si in piata mai mult de 10% din produse nu cred ca sunt bio. Mai mult bisnitari si produse cultivate tot cu chimicale.

    • Atunci hai sa ne punem și in locul producătorilor, care iarna stau in frig o zi întreaga și dârdâie, nu 10 minute cat o face clientul. Cu siguranța munca câmpului este mult mai grea, spun asta deoarece cunosc acest domeniu, iar mai ales atunci când timpul nu este favorabil este foarte greu sa stai in piata pentru a da cu 2 lei un kg de ardei de exemplu. Cred ca producătorii ar lasă sa aleagă, dacă oamenii ar fi mai recunoscători si ar avea mai multă grija de marfa. De cele mai multe ori am văzut ca învârt produsele de 100 de ori numai pentru ca sa nu fie strâmb sau sa nu aibe ceva “mic “. Cred ca nu toți știu cat arunca ei din acest “ ales” al oamenilor, care de multe ori pot strica unele mărfuri, iar oamenii aia muncesc după ce vin la piata, in solarii sau in grădina, pana târziu. Știți care e diferența in supermarket fata de piata? Au un adaos enorm in supermarket, cumpara produsele la prețuri de nimic, iar calitatea este de cele mai multe ori una proasta, importata si nimănui nu-i pasa pentru ca este “ ieeeftin”. Pe când, in piata, in acele condiții mai nefavorabile in care cei de acolo își desfășoară activitatea au cel mai puțin de câștigat. Din aia 2 lei, poate nu au nici jumate câștig. Indiferent ca sunt sau nu producători, tot atât câștiga. Cei care aleg sa meargă la supermarket si spun ca in piata e scump, ar trebui sa vadă adaosul comercial pentru cei care nu prea depun mare efort sa producă acele legume. Ar trebui sa-i apreciem mai mult pe oameni deoarece ne pun la disponibilitate o categorie variata de legume și fructe. Oamenii s-au invatat sa își aleagă, dar nu mai știu aprecia, am văzut cazuri in care strangeau unele produse zici ca nu le pot lua frumos, fără pipăit, caci după tine mai vine unul șamd si ghici ce? Trebuie sa arunce comerciantul. Prea multă gingășie, sincer. Prima data sa ne uitam si la noi, caci stai liniștit, o leguma mai puțin frumoasa, mai strâmba, poate fii la fel de frumoasa ca si una dreapta, superba, la fel ca si noi, oamenii :). Ne lipsește, noua romanilor, empatia și căutam perfecțiunea. De obicei legumele perfecte se găsesc la supermarket, iar când vine lumea in piata le caută pe acelea, iar după sunt nemulțumiți caci deși au fost frumoaseeeee, nu au gust. Haideți sa adoptam o leguma urâta, sa vedem ca putem face o mâncare și cu una mai puțin frumoasa. Așa e și cu noi oamenii, putem arată mai urat, dar înăuntru suntem frumoși :).

  • Mai este un aspect.. de exemplu eu nu imi dau seama ce inseamna un produs de calitate. Daca arata prea frumos sunt tentat sa cred ca a fost umflat cu chimicale, daca arata prea prost inseamna ca e lovit de vreo boala.
    In plus toti comerciantii spun ce vor ei despre legumelor lor si majoritatea te mint in fata.
    Ce sa cumpar atunci?

  • Io aș fi cumpărat din stânga și dacă erau mai scumpe cu un leu. Par mai apetisanți decât cei din dreapta care-s prea perfecți, parcă-s din plastic.

  • Au cam dat de gard vara asta cu preturile, aia e…… Pt mine Selgros e sfant. Daca se lasa de solarii se apuca de ce???? Am luat din piata din Suceava pt toamna cu 4 lei ardei. Imi permit drum, gaz, o mica escapada cu banii care ii vor bisnitarii….. Sa fie sanatosi cu marfa lor cu tot….. Nici eu nu adun banii din drum….

  • Aglomerație este și in supermarket, sa fim serioși, iar pentru condițiile locului nu sunt de vina producătorii. Tocmai, de aceasta este indicat sa-i susținem, cat de cat, deoarece sunt oameni care își câștiga, in diferite condiții, un bănuț. Locuri de parcare sunt, sa fim serioși, este înconjurată parcarea de o grămada de locuri de parcare. Nu, nu trebuie sa alegi o leguma stricata, cu diferite boli ! Dar dacă e mai strâmba, nu are nimic, nu înseamnă ca are vreo boala! Sau dacă este mai mic, nu, trebuie sa fie mare, caci ne place mare, cat mai mare! Nevoia de pesticide vine imediat din cauza insectelor, dar sa va spun ceva? In supermarket sunt mult mai folosite diferite soluții pt legume, dar imediat ajungeți la ele, așa ca nu merge scuza ca și ei pun, pt ca dacă nu ar pune dăunătorii le-ar strica toată cultura. Cei care ar trebui sa se plângă mai tare de condițiile din piata ar trebui sa fie cei care lucrează acolo, mai degrabă decât cei care vin și pleacă! Lor le este mai greu, sincer. Deci, dacă tot vine vorba de preț, dacă stau cu sapa in mâna și încerc sa dezvolt o cultura cu mai putine pesticide, nu ar trebui sa-mi impun un preț? A, da, la supermarket produsele achiziționate nu prea pot avea dăunători, deoarece sunt crescute in alte condiții și cred ca știți fiecare despre ele.
    Din păcate, cum am mai spus, este nevoie de pesticide pt a proteja cultura, in mare parte. Eu dacă nu as da in grădina cu unele soluții nu as mai avea nimic! De ce? Pentru ca, deși in timpurile mai vechi oamenii nu foloseau diferite produse chimice pr plante, nu erau atâtea boli la plante! Si asta se aplica in viața de zi cu zi, cred ca ajungem sa spunem mereu “ mai demult nu are așa “. Este nevoie sa te adaptezi la unele situații, iar dacă cererea este mare pt produse cat mai mari, mai frumoase, mai nu știu cum, caci lumea nu e sătulă, in loc sa ne bucurăm ca este și ca avem după ce trăim in vremuri mai grele, aruncați da-le îngrășământ! De la animale, plante, sau din comerț! Caci atunci vine omul. De aici puteți constata ce-l atrage mai mult pe om și de ce sunt nevoiți sa apeleze la diferite procedee.

  • De câte ori s-a auzit expresia: ”dacă nu îmi dai cât cer mai bine îl dau la porci”? Dă la porci și gata. Cum să susțin producătorul local care pune prețurile cum vrea el fără să țină cont că produsele din import au prețurile cu mult mai jos? Nu văd pentru care motiv să dau chiar și 1 leu în plus pentru un produs doar pentru faptul că producătorul este local. Vrei să vinzi, te adaptezi prețului pieței. Produsele din import din start au costuri în plus dacă ne gândim numai la transport, taxe … etc… și sunt mai ieftine. Producătorul local, eliminând aceste costuri și tot are prețul peste produsele din import, mai vrea empatie? Să fim serioși. Din punctul meu de vedere, voi susține producătorul local când va oferi produse la prețurile concurenței sau mai jos. Până una alta, nu are decât ”să dea la porci marfa nevândută”.

    • Tarile din UE chiar si Turcia,Albania,Macedonia care nu sunt membrii UE, sunt parteneri UE au subventii mari la toate legumele. Daca un producator cultiva 1000mp rosii,1000mp ardei, 1000mp vinete primeste subventia inainte de cultivare pentru fiecare leguma atat iarna cat si vara… Ungaria are 25.000euro la toate legumele, Italia,spania,germania,olanda peste 100.000euro + depozite facute de guvern cu fonduri UE + legi ca sa ii protejeze… d-aia isi permit sa dea 2.000euro angajatilor romani.. sa vanda pe 2-3lei kg.. In R Romania cu doi R un producator cultiva 1000mp rosii, 1000mp ardei, 1000mp vinete si primeste subventie DUPA CE VINDE, DUPA LUNA NOIEMBRIE!!! 2.000EURO doar la o leguma de ex: rosie… atat! nu se pune ca a cultivat tot anul.. sau ca a cultivat si altceva inafara de rosii… dor 2.000euro pentru rosii… d-aia legumele sunt mai scumpe,d-aia nu au bani pentru angajati,utilaje + legile nu ii protejeaza, legile ii favorizeaza pe cei de la supermarketuri. Cei dinguvernele psd,pnl aduc legume si fructe din import cu firmele lor sa faca ei bani, nu acorda subventii si fonduri Europene producatorilor, trimit banii inapoi la bruxel.

  • Vă plângeți că-s preturile prea mari la micul producător în comparație cu ale celor ce importă de la serele din Turcia ,Spania , Italia sau Olanda ?
    Puținică rabdare , stimabililor !
    Stați să se instaleze „verzii” în noul guvern de la Berlin și o să vedeți atunci prețuri la alimente în UE !
    Energia nepoluantă pe care o impun, taxele preconizate pe transportul rutier ,agricultura eco ,fără pesticide , erbicide ,insecticide( cine mama dracului o să dea la sapă ?) ,vor face să explodeze costul de producție a mâncării .
    O să ajungeți iarăși să vă puneți „straturi” în fața blocului , ca pe vremea foametei comuniste !

  • Chiar dacă e sincer în abordarea sa și exprimă frustarea privind atitudinea concetățenilor..în Occident se aplică o regulă de aur în comunicarea cu clienții.
    -Clientul are întotdeauna dreptate-
    Deci în loc să dea un comentariu în care să critice clienții sau potențialii clienți pentru alegerea lor, ar trebui să meargă spre alte soluții.
    Prima ar fi un marketing inteligent în care să convingă beneficiile produselor sale pentru clienții români.
    Ar fi simplu să cumpere un ardei de la concurență, să ofere clientului în comparație cu produsul său- pentru a sesiza diferența gustativă. Oamenii judecă cu simțurile, iar când evidența e clară sunt dispuși să plătească mai mult. Dl Simionca nu cred că știe asta.
    Apoi, știind că are un vârf de producție(cantitate mare de ardei) într-un timp scurt de vânzare, ar trebui să gândească o strategie de desfacere de retail. Să meargă spre magazinele de retail în conlucrare unde să creeze un stand aparte , clienții cu bani se duc acolo și printre ei se vor unii care să dorească biologic.
    Apoi ar fi mai simplu să se abțină să spună -arunc la porci- ci să găsească un partener comercial de procesare în condițiile în care produsul e de calitate și e pe cale de perisare.
    I-aș recomanda să contacteze persoane de genul persoanei care face zacuscă la Idicel în Mureș..sau să-și dezvolte propria linie de procesare în alte produse , din moment ce are materia primă la dispoziție..Aici unde sunt la mii de km, zacusca ,antipasto- sunt produse care se vând bine.
    Ar mai fi soluția livrării directe la domiciliul gospodinelor ca și kit a ardeilor-roșiilor-legumelor- kit pentru zacuscă în cutii. Sunt persoane care vor să evite deplasarea la piață,
    Etc.
    Primul gest e să angajeze o persoană -companie- care să se ocupe de gestiunea a comunicării( inclusiv social media)_..oamenii judecă repede…sau să-și ofere cursuri de comunicare cu clienții pentru a-și dezvolta imaginea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS