În livezile din Bistrița-Năsăud a început culesul merelor. Din cauza vremii capricioase, producția nu este la fel de bună ca anul trecut. În unele cazuri, a scăzut chiar la jumătate. În schimb, prețurile au rămas aceleași.
Cei mai mulți dintre micii fermieri cu care am stat de vorbă la ”Toamna Bistrițeană” sunt din satul Sântioana și cultivă suprafețe mici, de până în 10 hectare, iar recolta lor depinde de starea vremii. Cum anul acesta a fost unul capricios, unii au obținut producții bune, alții nu.
Familia Cochisă din Sântioana are o livadă de meri și pruni care se întinde pe 6 hectare. Recolta din acest an e mai slabă, dar unele soiuri create la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița au dat totuși rod bun.
”Recoltă e bunișoară, nu ca anul trecut, dar suntem mulțumiți. Soiul Florina s-a făcut foarte bine, Auriu de Bistrița, Ionagold s-a făcut, soi care anul trecut nu s-a făcut. Noi tot așa cerem prețul de 3 lei/kg. Abia am început să culegem de câteva zile, dar din câte am văzut nu s-au scumpit merele, chiar s-au ieftinit parcă, deși ne așteptam să se scumpească”, ne-a spus Daniela Cochisă care mizează totuși pe o producție între 50 și 100 de tone de mere. O parte le va vinde unei fabrici de sucuri de fructe.
Din același sat este și Ciprian Pieptănar care deține o livadă pe 2,18 ha: ”Producția de mere la noi e mai slabă ca anul trecut. Merii au înflorit mai târziu și nu au mai legat. Anul trecut am avut undeva la 40 de tone și anul acesta nu știu dacă facem 20. Prețurile vor fi la fel ca anul trecut pentru că se aduc mere din străinătate, unde subvenția e mare de la stat, și noi nu putem crește prețul. Le vindem tot cu 3 lei. Avem Auriu de Bistrița, Aura, Idared, Golden, Florina, Starkprim, Ionatan”.
Tot din Sântioana este și Maria Luciana Pieptănar care spune că, deși producția este mai slabă, în Piața Decebal ea a reușit să vândă merele cu 4 lei/kg. ”Eu am reușit să le dau cu un leu mai mult față de anul trecut. Sunt mulțumită”.
În schimb, Ardelean Ciudărean din Unirea se laudă cu o recoltă bună: ”Mulțumim lui Dumnezeu mere avem, în ciuda vremii capricioase. La mine, cele mai frumoase sunt din soiul Golden, am și Ionatan, celelalte mai puțin. Vom avea o recoltă mai mare ca anul trecut. Vindem kilogramul cu prețuri între 2,5 și 3 lei. Sub 2,5 lei nu putem coborî pentru că nu rentează. Nu s-a scumpit deloc kilogramul de mere, numai munca și cheltuielile s-au ridicat. Motorina e foarte scumpă, pesticidele s-au scumpit, oameni la lucru nu găsim. Muncim noi în familie, cum putem. Cine vrea mere ne găsește la Unirea, pe strada BIsericii, la numărul 301 și pe Calea Moldovei. Cele mai multe le dăm de acasă”.
Micii fermieri sunt dezamăgiți că statul nu îi ajută aproape deloc.
”Politicienii au promis că ne sprijină cu depozite, dar niciunul nu a făcut nimic. Eu mi-am făcut singur din panouri sandviș. Am tot așteptat să se împlinească promisiunile guvernanților, dar cum nu s-a făcut nimic, mi-am făcut eu pentru mine”, ne-a mai spus Ardelean Ciudărean.
La ”Toamna Bistrițeană”, și ferma Pombis de la Ciceu Mihăiești a vândut merele cu 4 lei/kg.
Adaugă comentariu