Actualitate Recomandări

Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta împlinește astăzi frumoasa vârstă de 70 de ani

Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta împlinește astăzi, 21 aprilie 2022, vârsta de 70 de ani și se retrage din activitatea medicală de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, urmând să continue activitatea academică la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă, unde predă Bioetică Creștină.

Mircea Gelu Buta s-a născut la 21 aprilie 1952, Bistrița, iar în 1971 a absolvit Liceul ”Liviu Rebreanu” din Bistriţa. Între anii 1974-1980, a frecventat cursurile Facultății de Pediatrie din cadrul UMF Iași. Prima sa specializare a fost de medic specialist Pediatrie (Ordin MS nr. 37/ 1987), apoi de medic primar Pediatrie (Ordin MS nr. 510/28.05.1992). A doua specializare a fost Ecografie pediatrică generală (Certificat de competenţă 645/11.04.1996), iar cea de-a treia de Management sanitar, obținută în 2006.

Între anii 1992-1995, a fost doctorand al Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, obținând titlul de Doctor în Medicină în anul 1996, cu teza: ”Corelaţii dintre prezenţa AgHBs în sânge, manifestările biologice, histologice şi manifestările evolutive în Hepatita cronică la copil”, sub îndrumarea Prof. Dr. Jianu Butnariu.

Între anii 1992-1995, a efectuat stagii de doctorat în Franţa, la Spitalul Comunal Montreuil, Spitalul Clinic de Hepatologie „Jean Verdier”, Clinica „Kremelin Bicetre”.

A fost unul dintre cei mai longevivi manageri de spitale din România, aflându-se în fruntea Spitalului de Urgență Bistrița până în data de 30 iunie 2017 când a împlinit vârsta legală de pensionare și conform legii nu mai putea deține funcția de manager de spital.

Între anii 1990-1995, a fost director al Grupului Şcolar Sanitar Bistriţa, între 2002 și 2007 – conferenţiar Asociat UMF ”Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca (Bioetică, Nursing), iar între 2000-2008 – cadru didactic asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „BabeșBolyai”, Cluj-Napoca (Nursing, Bioetică). Din anul 2009 până în prezent este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii ”Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, unde predă Bioetică Creștină.

Iată câteva dintre volumele coordonate și publicate:

• Coordonator al volumelor ”Medicii şi Biserica”
• ”Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania”, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2013.
• M. G. Buta, D. Ciachir, ”Biserica din spital și alte dialoguri”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013.
• M. G.Buta, A. Onofreiu, (editori), ”Victor Moldovan. Memoriile unui politician din perioada interbelică”, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2013.
• M. G. Buta, A. Onofreiu, ”Din intimitatea unei arhive”, Ed. Charmides, Bistrița, 2013.
• ”Personalităţi în dialog”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012.
• Bustul de la poalele Heniului, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012.
• M. G. Buta, A. Onofreiu, ”Petiţii din Graniţa năsăudeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012.
• M. G. Buta, A. Onofreiu, A. Salvan, ”Bârgăul sub pajura imperială”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
• M. G. Buta (coord.), ”Constantin Pavel. Întemeietorul…”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
• M. G. Buta, D. Ciachir, ”Faţă către faţă”, Ed., Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
• M. G. Buta, A. Onofreiu, ”Bistriţa Bârgăului. Contribuţii documentare”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010.
• ”Bârgăul lui Tini Pavel”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010.
• ”Dumnezeul unei lumi mărunte”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010.
• M. G. Buta, I. A. Buta, ”Bioetica între mărturisire şi secularizare”, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2008.
• M. G. Buta, L. Buta, ”Bioetica în Pediatrie”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008.
• ”Reflecţii colocviale”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008.
• ”Tabloul de absolvire”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2007.
• M. G. Buta, D. Ciachir, ”Biserica din Spital”, Ed. Anastasia, București, 2004.
• M. G. Buta, L. Buta, ”Alimentaţia copilului sănătos şi bolnav”, Ed. Aletheia, Bistriţa, 2002.
• M. G. Buta, L. Buta, ”Emil Cioran; psihanaliza adolescenţei, (ed. bilingvă română-franceză)” Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
• M. G. Buta, L. Buta, ”O Istorie Universală a Nursingului (cu rezumat trilingv)”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000.
• M. G. Buta, L. Buta, ”Explorări morfo-funcţionale în hepatologia pediatrică (cu rezumat în lb. franceză)”, Editura Aletheia, Bistriţa, 1998.

A publicat sute de articole de specialitate în reviste din țară și străinătate. A organizat congrese, conferinţe, simpozioane, cele mai cunoscute fiind Seminarul Internațional de Medicină și Teologie de la Bistrița și Congresul Naţional de Gastroenterologie şi Hepatologie Pediatrică, cu participare internaţională.

Este inițiatorul Zilelor Operei „Constantin Pavel” și totodată fondatorul Clubului Rotary Bistrița fiind și primul său președinte.

Deține Crucea Patriarhală, distincţie oferită în anul 1999 de Patriarhia Română, Ordinul și Medalia „Meritul Sanitar” în grad de Ofițer, distincţie oferită în anul 2004 de Președinţia României, „Crucea Transilvană”, distincţie oferită în anul 2005 de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, medalia ”Centenarul Marii Uniri” (2018), este Cetățean de onoare al comunei Bistrița Bârgăului din 2013.

La ceas aniversar, Timp Online îi urează La mulți ani! cu multă sănătate.

6 comentarii

  • Sunt mandru si fericit sa fi cunoscut de cand lumea familia lui GELU BUTA .
    Cu astfel de bistriteni valorosi, cu fiecare carte lansata de domnia sa cu fiecare expozeu Bistrita a fost cuplata tot timpul la viata culturala locala si nationala.
    Sunt fericit si norocos ca am cunoscut astfel de oameni de mare valoare si pot sa afirm fara sa gresesc ca MIRCEA GELU BUTA este un reper al culturii locale al zilelor noastre .
    Nimeni altul nu a redat mai exact si foarte documentat viata si familiile vechi de bistriteni ca si GELU BUTA.
    El si-a iubit enorm orasul , cautand neintrerupt poze, documente despre toate figurile vechiului oras descrise in cartile sale cu o finete si exactitate cum nimeni nu a mai facut-o.
    La multi Ani , viata lunga plina de sanatate si carti bune pe mai departe.

  • Draga Mircea Buta,
    Pina acum ai avut o viață activă și implinita pe plan profesional. Ai îmbinat in mod fericit activitatea cu spiritualitatea , ceea ce putini dintre noi, colegii tai, am făcut. Îți doresc sa fii sănătos și să te bucuri de viață!
    La multi ani, cu bine !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS