Actualitate Economie

Profesorii din UJSLI au deschis procese ca să-şi recupereze al 13-lea salariu

Cei peste 4.500 de membri ai Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ (UJSLI) Bistriţa-Năsăud au început să deschidă procese la Tribunal pentru a-şi recupera al 13-lea salariu aferent anului 2009, pe care statul român a refuzat să-l mai achite un an mai târziu.

Liderul judeţean al UJSLI Bistriţa-Năsăud, Emil Mocian (foto), a declarat, luni, pentru Timp Online, că deja au fost deschise mai multe procese având ca obiect recuperarea „premiului anual” din 2009.

„Am început să dăm în judecată primăriile din judeţ pentru recuperarea celui de-al 13-lea salariu din 2009 pe care trebuia să-l primim în 2010.  Sigur vom câştiga aceşti bani fiindcă este dreptul nostru. Va trebui ca Guvernul să aloce bani la buget pentru ca să ne plătească aceste drepturi. Fiecare profesor, dar nu numai, şi ceilalţi angajaţi din învăţământ, au dreptul la un salariu de bază. Legea este de partea noastră”, a spus Emil Mocian, potrivit căruia deja, în alte judeţe din ţară, au fost câştigate procesele intentate de sindicalişti primăriilor.

Potrivit lui Emil Mocian, în Bistriţa-Năsăud UJSLI are 4.500 de membri, în judeţ funcţionând la Colegiul Tehnic InfoEL şi o filială a Sindicatului „Spiru Haret”.

„Din informaţiile noastre, vor veni înapoi la UJSLI şi colegii de la InfoEL. Am fost contactaţi deja şi cred că acest lucru se va întâmpla cât de curând”, a spus Emil Mocian.

Toate procesele au loc la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

3 comentarii

  • Domnule Mocian,
    una este sa castigam procesele in instanta, si ALTA este calea lunga pana ca aceste drepturi financiare sa intre in buzunarul amaratului de dascal!
    Poate intr-un viitor nu prea indepartat, va veti gasi timpul sa va pronuntati inca odata (pantru a afla daca e nevoie ,,tot primarul”) in legatura cu obligativitatea decontarii navetei cadrelor didactice, precum si in legatura cu legislatia care sta la baza acesteia.Asta pentru a avea un punct de vedere categoric si fundamentat, din partea UJSLIBN.

  • decontarea navetei cadrelor didactice este uneori lăsată la bunul plac al primarilor,care au făcut din asta o vendetă personală.Dascălii sunt umiliţi şi purtaţi de colo -colo de primari incapabili şi incompetenţi,care mai şi afirmă că nu intră în obligaţiile lor plata navetei.Să ne ajute Dumnezeu să-i înţelegem!!!!!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS