(FOTO) Cei 23 de profesori care ţin meditaţii gratuite la Centrul Comunitar pentru Tineret Bistriţa au primit diplome de „voluntari de elită” din partea primarului Ovidiu Creţu care le-a mulţumit pentru efortul lor şi încurajări de la inspectorul şcolar general Camelia Tabără. Gala profesorilor voluntari a avut loc în aceeaşi zi în care a fost inaugurat oficial şi noul sediu al Centrului Comunitar pentru Tineret, renovat cu bani europeni.
Primarul Ovidiu Creţu: „Faptul că dumneavoastră vă implicaţi în timpul liber, fără nicio plată, că doriţi să le oferiţi alternative elevilor este o stare normală într-o societate de tip european. În Bistriţa sunt foarte mulţi profesori, însă doar 23 aţi ales lucrul acesta. Sunt convins că aţi avea şi altceva de făcut, dar la fel de convins sunt că, atunci când vedeţi rezulatele elevilor pe care îi pregătiţi aici, lumina ce se vede în ochii elevilor educaţi, cred că mulţumire mai mare nu poate fi. Noi totuşi vă mulţumim şi an de an facem Gala profesorilor voluntari pentru a vă arăta recunoştinţa administraţiei pentru ceea ce faceţi dumneavoastră”.
Inspectorul general Camelia Tabără: „Suntem în etapa în care stabilim criteriile pentru gradaţiile de merit. La un moment dat, când am încercat să dăm punctaj corespunzător pentru activitatea de voluntariat – iar acolo am menţionat special CeTin – cineva a întrebat de ce e nevoie de recompensă câtă vreme voluntariatul nu presupune aşa ceva. Am insistat totuşi pentru că e o recunoaştere a efortului pe care colegii noştri îl fac pentru o nevoie identificată în complementaritate cu autoritatea locală care pune la dispoziţie spaţiile. Invităm şi alte autorităţi locale, altele decât cele din Bistriţa, să găsească soluţii, spaţii în care copiii să poată primi suport suplimentar într-un sistem instituţionalizat. Sunt convinsă că peste tot vor creşte asemenea centre. Eu vreau să vă mulţumesc tuturor şi vă urez sănătate să puteţi continua activitatea începută”.
În discuţie a intervenit şi prof. Constantin Rus – directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, şcoală din care patru profesori fac voluntariat: „Intervin ca simplu profesor şi o fac cu admiraţie maximă. Vocaţia de dascăl s-a exprimat prin ce are mai bun: generozitate. Vă admir pe toţi cei care faceţi voluntariat aici! Meritaţi respect total pentru că faceţi din vocaţia de dascăl o mare virtute. Vă felicit din totul sufletul şi regret că nu mă număr printre voluntari”.
Timp Online a stat de vorbă cu câţiva dintre profesorii voluntari:
Doina Macarie – profesor de română: „Eu am un principiu în viaţă: fiecare membru al comunităţii trebuie să contribuie cu ceva. Ei bine, eu asta ştiu să fac, să predau ore şi atunci mă gândesc că pot beneficia şi alţii de informaţiile pe care noi le deţinem şi le putem disemina şi într-un alt mediu, mai puţin formal, mai relaxant, iar atmosfera este plăcută. Cu asta pot eu contribui la dezvoltarea comunităţii. Eu sunt şi un bun creştin, aşa cum sunt şi un bun cetăţean şi mă gândesc că Dumnezeu ne ajută chiar dacă nu primim bani. Recompensele pot fi şi de altă natură. Spaţiul pe care îl vedem acum este spectaculos. E absolut miraculos. Au păstrat arhitectura şi au modernizat-o. Mă bucur că sunt mai mulţi copii care pot beneficia de aceste programe, spaţiul fiind mai generos”.
Cristina Copaciu – profesor de matematică şi informatică: „Îmi place ceea ce fac şi, din moment ce mă pricep într-un domeniu, am considerat că aşa pot face cel mai bine voluntariat, în meseria mea. Ne bucurăm de copiaşi ca şi la clasă. Dacă măcar doi-trei te recunosc pe stradă, eşti satisfăcut că nu ai muncit degeaba. Chiar îmi place mult cum au făcut acest spaţiu. Sunt condiţii moderne, lucrăm cu grupe mai mici, iar eu sper că acest lucru se va întâmpla şi în învăţământul de masă”.
Claudia Urs – profesor de matematică: „În primul an, am fost invitată să predau aici şi nu am putut refuza, însă, după aceea, a devenit o plăcere. Copiii care vin aici sunt dezinteresaţi. Ei vor pur şi simplu să înveţe matematică şi atunci şi plăcerea mea e cu atât mai mare. Pentru că aici nu se dau note, elevii percept altfel disciplina pe care o predau eu şi vin cu plăcere. Centrul arată acum foarte bine, avem suport tehnic în fiecare sală şi ne bucurăm”.
Lucreţia Filipaş – profesor de geografie: „Eu vin să fac voluntariat din pasiune. Îmi place să lucrez cu elevii, să îi ajut şi am avut rezultate bune, ceea ce mi-a creat o satisfacţie pentru munca de cadru didactic. Sunt foarte mulţi elevi, 28-33 într-o grupă. Personal sunt mulţumită cu recunoaşterea din partea Primăriei Bistriţa a efortului pe care îl depunem. Nu e cazul să fie mai mult. Important e să fii tu mulţumit că ai putut ajuta pe cineva. Cel puţin asta contează pentru mine. Avem condiţii, dotare, vom avea şi videoproiector”.
Profesorii voluntari au primit, în afară de diplome, flori şi agende de la Primăria Bistriţa.
Felicitari Luci, Anca, Iuliana si tuturor celorlalti profesori! Un gest demn de laude