Muzeul de Artă Comparată Sîngeorz-Băi va găzdui, începând cu acest an, câte doi artişti, unul român şi altul străin, care vor lucra timp de o lună în oraşul-staţiune în regim de rezidenţă, iar lucrările lor vor rămâne apoi în patrimoniul muzeului.
„Intenţia Muzeului de Artă Comparată Sângeorz-Băi este să aibă un program european. Cât timp sunt aici mă interesează nu să bifez foarte multe acţiuni de Cântarea României, ci ele să aibă nivel profesionist. În 2016 voi continua acţiunea cu muzeul de pe deal, o prelungire a celui de Artă Comparată. Voi schimba stilul şi voi invita doi artişti, unul din străinătate, unul din România, care vor lucra o lună, o rezidenţă artistică. La sfârşit, vom achiziţiona lucrările, iar acestea vor intra în patrimoniul muzeului. Vom organiza o expoziţie a celor doi artişti la Sîngeorz-Băi, Bistriţa, Târgu Mureş, Bucureşti, după care lucrările vor intra în patrimoniul muzeului, se va edita un album. Gândul mare pe care îl urmăresc de vreo 10 ani este să organizez o retrospectivă Ileana Antonu, o pictoriţă care a trăit şi lucrat la Sângeorz-Băi. A făcut prima donaţie pentru Casa de Cultură de lucrări de artă plastică ce au intrat ulterior în patrimoniul muzeului. Am o datorie morală să onorez înaintaşii şi vreau să organizez o retrospectivă, un album de artă. Urmează să restaurez lucrările, să le înrămez şi să organizez expoziţia”, a declarat directorul Muzeului de Artă Comparată Sângeorz-Băi, Maxim Dumitraş, într-o emisiune tv.
Artistul a explicat că anul acesta vor continua la Sângeorz-Băi întâlnirile din seria Formă şi Dialog.
„La sfârşitul acestei luni va fi invitat actorul Dorel Vişan cu o carte de poezie, ceea ce este o supriză. Va prezenta filmul Iacob. Compozitorul Ionică Pop va susţine un concert, iar Cornel Cotuţiu va lansa o carte. După aceea va urma Alexandra Mureşan cu o expoziţie de sticlă – prima expoziţie de acest fel la muzeu, Ion Mureşan cu lectură publică, Mircea Cărtărescu şi mulţi alţi scriitori în relaţie cu expoziţiile de artă plastică”, a spus Dumitraş.
Directorul Muzeului de Artă Comparată spune că, luna viitoare, este invitat la Târgu Jiu la evenimentul ocazionat de împlinirea a 140 de ani de la naşterea lui Brâncuşi: „E un mare eveniment internaţional. Voi face o expoziţie personală de sculptură după care vom aduce expoziţia la Sângeorz şi vom edita un album”.
Tota nul acesta, va continua amenajarea satului artistic din Dosul Gârciului unde vor mai fi amplasate încă cinci lucrări de porţelan care vor face parte din Land Art.
Felicitări Max!