”Ca o fructificare a unor preocupări constante de implicare în viaţă socială a comunităţilor în care cu toţii trăim şi folosind prilejul Zilei Mondiale a Apei 2017, Cluburile Rotary Bistriţa Nosa şi Rotary Năsăud, care fac parte din Districtul Rotary 2241 România-Republica Moldova, vor lansa miercuri 22 martie, începând cu orele 13.00, ”Proiectul Educaţia privind apa şi igiena sanitară”, destinat informării, conştientizării şi educării generaţiei tinere – şi nu numai – asupra utilizării raţionale a apei, că şi pentru asigurarea sănătăţii personale şi a celei publice prin igienă”, se arată într-un comunicat.
În cadrul ceremoniei de lansare a proiectului Rotary, care va avea loc la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”, Sala Festivă, Str. Garoafei nr. 8, se vor prezenta materialele educaţionale realizate prin eforturi proprii în susţinerea campaniei de informare privind apă şi igienă sanitară, materiale destinate a fi diseminate în perioada următoare în rândul şcolilor din mai mult de 10 judeţe din România şi mai multe raioane din Republica Moldova, la care beneficiari vor fi aproximativ 20.000 de elevi, din peste 700 de clase.
La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud, Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, elevi şi profesori, precum şi rotarieni din Bistriţa şi Năsăud, se mai arată în comunicatul Rotary District 2241 România-Republica Moldova (Florin Iliescu – Responsabil Comisie de apă-sanitatie, cu sprijinul RC Bistriţa Nosa – preşedinte Cristian Țuțuruga şi RC Năsăud – preşedinte Sorin Dobricean).
Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie. Sa nu uitam insa ca Ziua Internațională a Poeziei este pe 21 martie. Ziua Internațională a Poeziei declarată de UNESCO, începând din anul 1999, reprezinta o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.