Social

Proiecte finalizate cu succes la AJOFM

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud a derulat o serie de proiecte cu fonduri europene în sprijinul șomerilor, angajatorilor și persoanelor cu dizabilități, obiectivele asumate de către instituție fiind îndeplinite, a declarat într-o conferință de presă directorul executiv al AJOFM BN, Otilia Râpan.

”eSPOR – Relația cu angajatorii” a avut ca obiectiv îmbunătățirea, modernizarea și digitalizarea serviciilor oferite angajatorilor.

Prin proiectul ”Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” s-au decontat vouchere pentru 108 persoane.

”PROACCES 4 – Subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri”, în valoare de aproape 7 milioane lei, a avut ca scop stimularea ocupării șomerilor non-neet cu vârsta de peste 29 de ani. Grupul țintă a fost de 243 de persoane.

”PRONEETs RMPD – Stimularea încadrării absolvențiilor NEETS pe piața muncii” a vizat acordarea de subvenții angajatorilor pentru încadrarea în muncă a 120 de absolvenți (în total 99 de angajatori). Neet = Tânăr cu vârsta cuprinsă între 16 ani și 30 de ani care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.

În toate proiectele, targetul a fost atins 100% de către AJOFM Bistrița-Năsăud.

Cereri de subvenționare

AJOFM Bistrița-Năsăud are în așteptare cereri de subvenționare a locului de muncă pentru 1.264 de angajați, numărul angajatorilor care au depus aceste cereri fiind de 700. Anul acesta, AJOFM a plătit suma de 65.868.844 lei.

12 luni este termenul pentru soluționarea cererilor. În 2022, AJOFM a încheiat 2.627 de convenții cu 1.996 de angajatori pentru 3.342 de angajați.

AJOFM, în casă nouă

AJOFM Bistrița-Năsăud s-a mutat în casă nouă în această vară, sediul instituției fiind acum pe str. Lalelelor nr. 3A. ”AJOFM, o instituție de forță în județ, are acum un sediu pe măsură. Ne bucurăm că am dus la bun sfârșit acest proiect important pentru instituția noastră”, a spus Otilia Râpan.

Suprafața construcției este de 1.185 mp și cuprinde 22 de birouri, 1 sală de ședințe, 3 săli de curs, 4 ateliere de practică, 1 arhivă și 3 magazii. ”Noul sediu este moderm, spațios, primitor și poate concura cu orice serviciu public de ocupare din Europa, un sediu accesibil pentru fiecare dintre noi, dar în special pentru clienții noștri persoane fizice și persoane juridice”, a precizat AJOFM.

ANOFM – 25 de ani

AJOFM sărbătorește 25 de ani de activitate a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Directorul AJOFM Bistrița-Năsăud, Otilia Râpan, care a primit cu ocazia aniversării o plachetă și o diplomă din partea conducerii ANOFM, a transmis că, potrivit președintelui ANOFM Florin Cotoșman, proiectele europene vor continua cu finanțări obținute atât în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cele din Programul Operațional Educație și Ocupare (POEO), dar și prin Programul Operațional Tranziție Justă (POTJ).

”ANOFM a trecut printr-un amplu proces de modernizare și reformare pentru ca serviciile oferite să răspundă cât mai exact necesităţilor clienţilor săi, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatori. Astfel, vom fi mult mai performanți, vom oferi servicii mai rapid și vom răspunde mai eficient nevoilor clienților ANOFM. Modernizarea continuă a instituției noastre reprezintă un angajament către excelență și către adaptarea la cerințele în schimbare ale lumii contemporane”, a transmis conducerea ANOFM.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS