Actualitate

Proiecție de gală ”Fixeur”, filmat și la Bistrița, în 20 ianuarie la Dacia, în prezența echipei

(TRAILER) “Fixeur”, cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru și turnat în mare parte în mai multe locații din Bistrița, va rula în avanpremieră, într-o proiecție de gală la care sunt așteptați și membri ai echipei: regizorul Adrian Sitaru, co-scenaristul, directorul de imagine și producătorul Adrian Silișteanu, dar și actrița bistrițeană Diana Spătărescu, care la final vor răspunde întrebărilor publicului.

Proiecția de gală în avanpremieră este programată vineri 20 ianuarie, de la ora 20.00, la Centrul Cultural Dacia – Sala de cinema ”Adrian Pintea”. Filmul va putea fi vizionat de publicul larg începând din 27 ianuarie.

În film veți putea recunoaște o serie de locații din Bistrița precum centrul istoric, Hotel Metropolis, Casa Argintarului.

”Fixeur” a avut premiera mondială, în toamna anului trecut, în cadrul Toronto International Film Festival. Cel mai nou lungmetraj semnat de Adrian Sitaru a câştigat, luna trecută, premiul pentru cel mai bun actor, acordat lui Tudor Istodor, şi Menţiune Specială a Juriului în cadrul Les Arcs European Film Festival.

https://www.youtube.com/watch?v=4c7R3GzrXFI

Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia şi Adrian Silişteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din Bucureşti al Agenţiei France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franţa îi dă acestuia ocazia să îşi dovedească competenţele. Totuşi, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverşunarea cu care înţelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuţie fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni şi Cristian Ilinca.

Imaginea a fost semnată de Adrian Silişteanu, montajul de Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci şi Adrian Silişteanu, co-producător Jean des Forêts. ”Fixeur” este o producţie 4 Proof Film (România) în co-producţie cu Petit Film (Franţa), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production şi Movie Production Entertainment.

5 comentarii

  • Categoric eu personal nu voi merge la această proiecţie „de gală” (?!!!) deoarece am citit doar două comentarii la filmul „İlegitim” pe http://www.filmeonline.biz/ilegitim-2016.html şi m-am îngrozit. Mă întreb, ce este aceasta ? Artă, educaţie sau… îndobitocire ? Citiţi comentariile şi decideţi.

    „ Nicu September 12, 2016 at 11:52 pm –( filmul”İlegitim”)
    Într-adevăr,un film de rahat.Exact cum spunea cineva mai devreme,doi fraţi fac sex si sora’sa ramane gravidă. Asa,ok…Si ce e interesant in asta sau,ce ar trebui sa invatăm,sa intelegem din asta? Da,in realitate se intamplă. Oricine ,orice prost si idiot,indiferent cat de bisericos sau necredincios este,cunoaste notiunea de INCEST.Si notiunea de incest se refera CLAR la ceva IMORAL si care NU ar trebui sa se intample, sub nicio formă.Astea sunt deviatii si minti bolnave.Ma refer la cei care fac asa ceva in viata reală.
    Diferenţa intre noi si animale,e că pe noi natura ne-a inzestrat cu judecată,constiinţă, cunoasterea sentimentului de vinovăţie si puterea de a face diferenţa intre bine si rău. Iar vouă regizori români de rahat, sa va fie rusine pentru ca sunteti niste incapabili.Cinematografia romaneasca e intr-o comă profundă.
    Al doilea comentariu:
    ion October 2, 2016 at 10:56 pm – (filmul “İlegitim”)
    in în opinia mea acest film este un gunoi social;nu transmite absolut nimic pozitiv; conform subiectului filmului,ce ar trebui sa facem,sa ne obisnuim incetul cu incetul ca societatea romanească de azi sa accepte toate mizeriile morale posibile?că dacă acestea sunt legalizate in Nordul Europei trebuie acceptate si legalizate si in Romania?dacă acceptam aceste absurditati,va trebui sa inchidem bisericile şi să îi concediem pe preoti si pe predicatori.
    rusine atât regizorului cat si intregii echipe care a realizat acest… „reportaj” oribil.” Sfârşitul comentariilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS