Actualitate

Proiectul de buget pe 2017, ”destinat dezvoltării”, prezentat de primarul Crețu

Primarul Ovidiu Crețu a prezentat într-o conferință de presă proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului pentru anul 2017, care va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința extraordinară de joi 16 martie.

La bugetul local sunt prevăzute venituri de 225.145.000 lei și cheltuieli de 270.995.000 lei, deficitul prognozat fiind de 45.850.000 lei. În 2016, bugetul a fost aprobat în la nivelul sumei de 215.590.000 lei venituri şi 251.963.000 lei cheltuieli.

”Bugetul se înscrie în linia crescătoare din ultimii șase ani, atât la venituri cât și la cheltuieli, chiar dacă fondurile europene nerambursabile sunt destul de puține. Este un buget destinat dezvoltării. Un procent de 24,83% din cheltuieli este alocat investițiilor. Bugetul pregătește, prin banii alocați pentru diferite faze de proiectare, documentații, atragerea fondurilor europene, 35 de proiecte fiind în pregătire sau execuție, în total peste 103 milioane euro. La venituri ne bazăm pe impozite și taxe locale, sursa principală de alimentare: 123.972.000 lei, cu aproape 1% în plus față de 2016”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

2 comentarii

  • Vine Crețu, seamănă panică,
    Bărbierește lumea botanică,
    Taie panglici, retează burice
    Țaca-țac, parcă joacă popice.
    Sprinten ca cucu la sânziene
    Spurcă și parcuri și arteziene,
    Pune pârtii pe dealul de tină,
    Duce ninsoarea peste colină.

    Copil teribil cu farse ghidușe
    Amplasează în ringuri țepușe.
    Meșter de poduri, fără ieșire,
    Precum purcelul din povestire
    Crescut cu lapte, coji și tărâțe,
    Montează singur opt veverițe
    Aplaudat de… preaprefăcuții
    Care plimbă la Bistrița struții.

  • Pe cind centura de care se vorbeste de 10 ani?Bine ca ne dam cu sania pe noroi , cu schiurile pe zapada adusa de acasa si ne scaldam la MZ(mama zmeului).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS