Actualitate

Propagandă electorală cu iz rasist făcută în numele candidatului PDL la Primăria Bistriţa

În ultima zi de campanie electorală, locatarii blocurilor ANL din Subcetate, vecini, mai nou, cu chiriaşii din blocurile sociale, au primit în căsuţele poştale bucăţi de hârtie pe care scria: "Votăm Vasile Moldovan ca să scăpăm de ţigani!"

Aceste hârtii pe care le asimilăm unor mijloace de propagandă electorală nu sunt inscripţionate şi ca urmare nu pot fi atribuite unui partid sau altul, dar scot la iveală ceea ce putem numi rasism de joasă speţă pe care ar trebui să iasă şi să îl condamne primul PDL, partid pe listele căruia candidează la o funcţie de ales judeţean însuşi Emil Neia Lăcătuş, preşedintele Partidei Rromilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud.

Este adevărat că, în cartierul Subcetate, unde are casă şi fostul primar Vasile Moldovan de altfel, locuiesc multe familii de rromi cărora Consiliul Local Bistriţa le-a repartizat locuinţe lociale, dar la fel de adevărat şi că acestea nu au creat până acum probleme de ordin social.

Noul Consiliu Local Bistriţa, cel care îşi va prelua mandatul în câteva zile, va trebui să găsească soluţii pentru ca toţi copiii din cartierul Subcetate, români, maghiari, rromi sau de alte etnii, să aibă unde să îşi petreacă timpul ca să nu fie nevoiţi să bată mingea printre blocuri sau să le stea gândul la alte lucruri. E nevoie de o grădiniţă socială, de un program de tipul „şcoală după şcoală”, de un teren de sport, de multe lucruri care ar putea ajuta  la integrarea socială a copiilor rromi, la fel de nevinovaţi ca şi orice copii din lumea acestea şi care au mari şanse să ajungă persoane onorabile dacă sunt ajutate şi respectate.

Ca urmare, nu e nevoie „să scăpăm de ţigani”, e nevoie de mult mai multă minte şi înşelepciune să-i tratăm cu respect şi consideraţie ca pe nişte semeni ai noştri care au dreptul să trăiască viaţa pe care le-a dat-o Dumnezeu.

Cristiana Sabău

   

7 comentarii

  • Daca s-a ajuns la aceasta mizerie politica,atunci chiar am ajuns ft rau,pana la urma tot se va afla adevarul despre acele hartiute,si bine ar fi ca acei oameni sa se retraga in umbra,ca nu merita respectul electoratului,iar despre romi,ce sa zic,au fost respectati suficient danduli-se o casa ,in vreme ce eu nu am avut aceste drept ( vb din punctul meu de vedere),totul e sa isi plateasca datoriile si sa incadreze in societate,sa foloseasca apa si sapunul,sa-si plateasca darile catre stat si facturile,ca sa nu se trezeasca iar in drum,numai ca…nu stiu de ce am o presimtire ca multi vor da cu piciorul la tot ce au,pt ca ei sunt aparte…si ma abtin sa le fac o caracterizare,pt ca fiecare dintre noi avem o parerea formata despre ei,totul depinde doar de ei….sa castige respectul celor din jur prin comportament si civilizatie.

  • Cristiana, cred ca articolul asta se vrea a fi cam populist. Altfel, cred ca pe majoritatea bistritenilor de alta etnie decat cea rroma ii doare fix in cot de planuri de integrarea sociala a acestora. „Sa fie integrati social, primesc, dar cat mai departe de comunitatea din care fac eu parte”, ar spune oricare din cei pe care i-ai putea intreba. Si pe buna dreptate. Vorbesti de scoli sau gradinite sociale, cand ei deja au locuinte gratis sau pe chirii modice in timp ce semenii lor platesc taxe si impozite pentru ei, din munca lor. Multi din cei care platesc asemenea taxe au si chirii sau rate barosane pentru propriile locuinte. Isi castiga dreptul de a manca sau de a locui undeva cu propriile forte si eforturi.
    Tu ai dreptate, e nevoie de mai multa intelepciune in a rezolva problema rromilor. Insa hai sa nu incurajam fatarnicia ascunzand propriul disconfort sub pres ! Gestul lui Vasile Moldovan e de un curaj, chiar daca nebunesc si iresponsabil dar care e pe sufletul multor bistriteni, vezi, cel putin, nenumaratele articole si comentarii legate de cersetori.

    • Chiar nu mai ştie nimeni că primarul este „executivul”, iar Consiliul Local e „legislativul”, cel care hotărăşte? Primarul nu e boierul care are o curte mare numită Bistriţa în care mută iobagii dintr-o parte în alta după cum are el chef. Deci niciun primar al acestui oraş, fie că îl cheamă Ovidiu Creţu, Vasile Moldovan, Monica sau Cristiana Sabau nu va putea muta pe nimeni de capul lui. Dacă nu vrea CL, primarul poate fluiera a pagubă.

  • Am mai primit o foaie „de pripas.”Cand toate institutiile din tara si de peste granita,care se ocupa de sanatatea populatiei,chiar si din America,se straduiesc sa ne faca sa renuntam la a mai manca la fast-fooduri,ale caror produse sunt daunatoare sanatatii,dau obisnuinta si duc la obezitate,Lucian Adrian Ungur scrie urmatoarele:”Sinonimul cuvantului „America”-McDonald,s ajunge in Bistrita.Fidel promisiunii pe care Ungur Lucian Adrian a facut-o copiilor de ziua lor 1 iunie,au inceput demersurile pentru ca celebrul lant de restaurante tip fast-food sa fie prezent si in orasul nostru.” Aceasta promisiune dovedeste dragoste de copii?Sau, mai curand,”Ce poarta ea,alt om arunca.?”
    Si de cand McDonald,s este sinonim cu America?Cred ca Obama s-ar supara foarte tare.

    • Dincolo de ce aţi scris, e o mare minciună tot ce scrie în foaie. Acest lanţ nu deschide magazine decât în oraşe mari. Au mai încercat şi alţii în anii trecuţi când Bistriţa a avut o populaţie mai mare. Au încercat degeaba. Sunt simple gogoşi şi, din fericire pentru sănătatea copiilor, aşa vor şi rămâne.

  • Draga Cristiana! Sunt de acord ca acel bilet are un continut rasist care nu ar fi trebuit sa apara si pe care cei din PDL sa-l fi contestat (dar nu au facut-o). Dar ceea ce tie, probabil, iti scapa (poate ca esti prea ocupata si nu prea stai prin cartier), este faptul ca acesti concetateni ai nostri chiar au un comportament necorespunzator. Copiii acestora ii agreseaza pe ceilalti atat fizic (li se iau chiar si banii din buzunar) mai ales in parcul de joaca, dar si verbal adresand injurii. Asadar, sunt de acord cu integrarea rromilor, dar ar trebui ca acele programe sociale de care vorbeai, sa le ofere o minima educatie a bunului simt!

    • Nu vă pot contrazice fiindcă nu am argumente. Nu ştiu cum se poartă copiii unii cu alţii. Pe mine mă agresează copiii români care ţipă pe la geamuri „Mamăăăăăăăăă” cât e ziua de lungă. Cred că aude toată lumea mai puţin părinţii lor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS