Actualitate Recomandări

Proprietarii unor case de vacanță din Unirea vor utilități. Când au cerut autorizații nu le trebuiau

Haosul urbanistic de la Bistrița își spune cuvântul după trei decenii de la Revoluție. Cei care și-au construit așa-zisele case de vacanță la periferia orașului sau în localitățile componente încep să bată la ușile autorităților și să ceară utilități după ce tot ei au fost cei care au semnat că își asumă pe propria răspundere racordarea acestora la apă, gaz și canalizare. Este și cazul unor proprietari de case din cartierul Unirea.

Un număr de 300 de cetățeni care locuiesc pe străzile Viile cu Pomi, Pomilor și Mareșal Leonida Pop din Unirea au depus o petiție la Primăria Bistrița cerând să fie rezolvată problema lor întrucât aceasta ar fi considerată zona 1 de impozitare fără să aibă drum de acces, nici apă, nici canalizare și nici rețele de gaz. Liberalii au fost cei care s-au transformat în purtătorii lor de cuvânt și au susținut cauza în ultima ședință a Consiliului Local.

Diana Morar: ”Aceste străzi sunt impozitate conform zonei 1 de impozitare, Ele nu au nicio infrastructură de nicio culoare. Nu există nici apă, nici canal, nici gaz, nici alte utilități. Există mai multe posibilități de a se implementa o structură de apă-canal și în această zonă însă, din păcate, locatarii nu cunosc intențiile autorității locale. Nu există niciun proiect în acest sens, nici măcar demersuri de a se clarifica sistematizarea zonei. Cetățenii nu au fost convocați, ei ar vrea să cedeze cote din proprietate dacă se intenționează amenajarea unui drum, dar acest lucru presupune organizare din partea autorității locale. Ei au formulat o solicitare pentru noi pentru a le răspunde ce demersuri se vor întreprinde în viitorul apropiat în această zonă care implică peste 300 de contribuabili în acea zonă din municipiul Bistrița”.

Sorin Hangan: ”Vizavi de intervenția colegei mele, eu am fost în urmă cu câteva zile pentru prima dată și am rămas crucit. Este rezultatul faptului că, de fiecare dată când am aprobat documentații de urbanism, v-am rugat să o facem atunci când avem siguranța suprafeței corecte pentru a putea asfalta, când avem siguranța infrastructurii – a utilităților – și abia apoi să aprobăm aceste documentații de urbanism și să dăm autorizații de construcție. Nu vă spun ce am văzut acolo, niște pâraie care cândva au aparținut de ceva întreprindere, dezastru ce miros se degajă acolo. Am aflat apoi că una dintre străzi este prinsă la asfaltare. Cum să asfaltăm o stradă când toate celelalte adiacente sunt de piatră? Eu chiar nu pot să înțeleg așa ceva. Eu cred, domnule primar, că am putea să prindem, dacă avem o rectificare bugetară sau măcar în bugetul pe 2020, să facem un studiu de fezabilitate. Este o zonă imensă care nu are nimic. Măcar din punctul acesta de vedere să facem ceva. Știu că noi le-am aprobat oamenilor să construiască și ne-am spălat pe mâini că își fac ei restul, dar e foarte, foarte dificil, Dacă noi, ca autoritate nu putem întreprinde prea multe, vă dați seama ei între ei cum se înțeleg. Un studiu de fezabilitate ne-ar arăta care sunt soluțiile tehnice și financiare și dacă putem accesa ceva fonduri pentru aceste utilități nu cred că greșim cu nimic și ar fi un foarte mare ajutor pentru cetățenii din zona aceea care plătesc zona 1 și nu au nimic, drum, apă, gaz, iar în jur sunt pâraie urât mirositoare”.

La microfon a venit și un reprezentant al celor din Unirea care s-a recomandat a fi Scurtu:  ”Situația celor trei străzi din Unirea este gravă. Eu am și eu teren acolo, dar sunt oameni care stau acolo de 10-15 ani și nu înțeleg cum li s-a dat autorizație de construcție și să nu li se introducă de către primărie măcar apa și canalul. Se deversează în canalele din jur apă menajeră cu un miros îngrozitor. Oamenii au copii mici și nu au apă să se spele să își trimită copiii la școală. Apa și canalul sunt în primul rând în lumea asta civilizată. mai întâi se face infrastructura și apoi se dau autorizații de construcție. Este inacceptabil ca în anul 2020 să avem străzi, construcții mari și să nu ai apă și canalizare și să se asfalteze străzile respective. Prima dată se introduce canal, gaz, curent, toate cele necesare, pe mijloc se face apa și canalizarea și pe lateral gazul până la limita de proprietate a fiecărui cetățean. Am lucrat în Spania în 12 ani numai cu fonduri europene. Aici văd că nu se face. Eu aș vrea să știu câte fonduri europene au fost accesate pentru localitatea Unirea în mandatul dumneavoastră din ultimii opt ani”.

În replică, primarul Ovidiu Crețu a răspuns: ”Noi am primit acum o petiție din partea locuitorilor de pe străzile Viile cu Pomi, Pomilor și Mareșal Leonida Pop în 25.07.2019 în care se ridică niște probleme. Răspunsul nu poate fi dat acum. Trebuie să vedem a cui sunt străzile respective, care e evoluția în timp, cum s-au dat autorizațiile. O să ne uităm și la autorizații. În zona respectivă sunt case de vacanță. Cei care și le-au construit au avut obligația să își asigure utilitățile, dar răspunsul nu poate fi dat acum. Precizez doar faptul că impozitarea se face în funcție de dotare. Cei care nu au dotările respective (casele racordate la utilități -n.r.) au impozitele mai mici, ca să se știe despre ce e vorba. În ceea ce privește fondurile europene, municipiile nu au fost eligibile pentru asfaltarea străzilor de pământ”.

Cele mai multe autorizații pentru construirea de case de vacanță – care erau, de fapt, locuințe – au fost date în timp ce primar era Vasile Moldovan (PD, ulterior PDL). În mandatele lui Ovidiu Crețu (PSD) s-au dat aprobări pentru construirea de anexe gospodărești. Ambii primari, dar și aleșii locali care au aprobat aceste documente, știau că, de fapt, oamenii își construiesc locuințe permanente.

Foto: Facebook Unirea Bistrița 

15 comentarii

  • In primul rand…toate terenurile din zona respectivă acum sunt intravilan,,,nu contează că unii au construit acum 15 ani, era extravilan și au construit casa de vacanta…..tu că și om plătit pentru cetățean, primar , consilier trebuie sa gasesti soluții ptr cetățean nu pentru pentru a încurca un adversar politic
    ..impozitele se iau pentru zona de grad 1 fix ptr că tu primare să ai salariul care îl ai

  • Povesti de babe bete. Primăria se spală pe mâini lejer. Cand am solicitat certificat de urbanism in el scrie ca este obligația mea sa mi asigur utilitatile. Am tras curentul Si mi au solicitat autorizație de spargere drum iar acum constat ca drumul nu este al primărie pai atunci cum pot ei da autorizatie pentru spargere drum daca nu e al lor. Scuze ca de obicei din partea primarului … nu se poate da un răspuns acum… omul e beteag rau… mai are un an de mandat … nu Mai e curios de nimic … sade si vin banii din salar. Cel Mai slab primar dintre toti pe care i a avut Bistrita. Plecați dnu Cretu! Lasă ti ne!!!

    • e un fel de gheorge dinca al bistritei
      ne-a racolat
      ne-a aratat ca e bun si ne ia in barca lui
      pana la urma ne-am aras cu partia lui si cu SALARIUL CARE-L PRIMEST MOKA
      Cum e aia domn primar…cei din Ghinda nu merita pod ca nu platesc impozite cat face ?????????????
      ASA SI TU LENESULE (comentariu editat, roiginal era LEPRA) …NU MERITIO ACEL SALARIU CA NU AI FACUT NIMIC BUN PENTRU MINE

  • un functionar public care da asemenea raspunsuri cetatenilor,numa ca i bolnav la cap,altfel nici chiar nesimtirea si aroganta unui taran din vermes nu poate debita asa ceva.
    Raducule, te rugam noi,scapa de el pana la alegeri,retrage i sprijinul politic,exclude l din psd,fa ceva,te rugam noi,altfel Psd nu mai pupa nimic in judetul asta.

    • dom primar esti normal?pt everest edilitare si maerean sorin care fac case in draci ,cine a dat autorizatii?case insiruite cu zecile, cu cacastore in curte si apa din fantana,nu ti e rusine ma omule sa minti ca o gazeta sovietica?eu am casa de locuit in zona ,ce casa de vacanta visezi?tu acum vrei sa analizezi situatia ma?acolo sunt case de locuit de 15 ani,aia de la gaz cum au putut trage magistrala pe terenurile noastre care formeaza strazile?ei de ce n au avut nevoie de acordul nostru?

  • Interesul poartă fesul. Prin anul 2014 ,Primarul Bistriței, acelasi Ovidiu Crețu a inclus la modernizare strada Ulmului, din Unirea situată în zona Pensiunii Morariu, pe Valea Rusului, acolo unde si-au construit casele Radu Moldovan și Cristian Parasca, șeful de la Finanțe, dar și alți șefi din instituțiile publice. Zona a devenit de interes imediat ce acestia dar și alți șefi din instituțiile publice au început construcția vilelor lor. Ovidiu Crețu nu este corect , când acum îi duce cu vorba pe cei din Unirea, care locuiesc pe străzile Viile cu Pomi și Pomilor, care se află în prelungirea străzii Ulmului.

    • exact,pt unii muma pt altii ciuma,si inca ceva dom primar,nu i prost cine cere,prost e cine da,ne ai dat autorizatii de atatia ani?le ai dat pe pile sau spaga?daca nu ,fa bine si te adapteaza dupa mersul lucrurilor,nu o sa ne ti in evul mediu cat mai tine universul asta.

  • acuma nu vreau sa-i iau apararea primarului, dar cind si-au facut case de vacanta…se jurau ca sint case de vacanta…ca nu le trebuie utilitati….acuma vor case de locuit si utilitati…sa-si vinda casele de vacanta si sa-si faca case de locuit in zone cu utilitati…simplu. Si oamenii sint magari….cind le convine ii bine cind nu le convine ii rau…daca nu le dadeai autorizatii sareau in sus…..ca-i dreptul lor sa aiba casa de vacanta……acuma musca toata mina…vor sa fie case de locuit si sa aiba utilitati ca la oras….ar trebuii sa ramina case de vacanta…vb aia in vacana iti permiti sa maninci in oras si sa te caci in padure….simplu.

    • fraiere habar nu ai despre ce vorbesti,eu am primit aut pt casa de locuit,de 4 ani,in continuare se fac case de catre doua firme,cate 7 pe an minim,si astia tre sa se rahateasca in padure?

    • ESTI LINGAU
      ATUNCI TERENUL ERA EXTRAVILAN SI ERAU CASE DE VACNTA
      DE CE A TRECUT TERENUL IN INTRABVILAN?
      TREBUIA SA-L LASE IN EXTRAVILAN CA ATUNCI SI EU AVEAM CASA DE VACANTA SI NU AVEAM DE CE SA CER UTILITATI
      vrea bani mai multi la salariu ?
      si tu vrei dupa cum arati!

    • sa li se ceara autorizarea pentru imobil de locuit, sa lis e ceara demolare daca nu sunt folosite in conformitate cu autorizatia obtinuta, primaria, daca este legal sa faca drum si canalizare, daca, nu atunci sa scrie pe strazile acelea ca sunt strazi turistice cu case de vacante si cabane!!!! daca asta le scrie in autorizatii!!!!

  • Stati ca vine altul la conducere, El, El, doar El Cristian Niculae!!! Aplauze va rog. Copia lui Cretu. Exact in acelasi rahat o sa se bage bistritenii la cat de usor de prostit sunt.

  • Cand iti cumetri teren de casa cu 2.000 eur/ar, asta presupune ca nu ai utilitati si iti asumi acest fapt! Dupa ce iti faci casa, urlii ca primaria nu iti trage utilitati in zona! Pai, ia-ti teren cu 15.000 eur/ar si stii ca acolo ai de toate(apa, canal, gaz si curent)! Asa se intampla si in zona Baneasa! Si-or cumparat teren stiind ca in zona e un aeroport. Dupa ce si-au construit casele, au facut plangere ca sunt deranjati de zgomot(aeroportul Baneasa a fost inaugurat in 1920)!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.