Actualitate

Protecția Consumatorilor, control la cantina Colegiului Infoel. Ce au găsit comisarii

Ca urmare a unei sesizări, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud anunță că a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniu, la Colegiul Tehnic Infoel din Bistrița.

În urma acțiunii de verificare, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe la cantina liceului, după cum urmează:

  • diferențe de gramaj la preparatele servite în ziua controlului, la micul dejun, raportat la lista-meniu aprobată și afișată,
  • neindicarea gramajului pentru fiecare tip de produs alimentar servit în cadrul aceluiași preparat
  • utilizarea unui cântar care nu avea verificare metrologică efectuată la zi.

Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat 3 amenzi contravenționale în cuantum de 32.000 lei.

De asemenea, a fost dispusă măsura complementară a opririi temporare a utilizării cântarului, până la remedierea deficienței constatate și întocmirea listei-meniu în conformitate cu prevederile legale.

Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate în timpul controlului, informează CJPC Bistrița-Năsăud în comunicat.

7 comentarii

  • Tari de tot constatările. 9 grame minus, la o porție, la alta 5 grame în plus, cântarul neomologat și n-au afișat gramajul. Sigur, sunt deficiențe, dar pe lângă tunurile date de supermarketuri, marile lanțuri de magazine, miile de tone de legume infestate, de miile de tiruri cu deșeuri toxice aduse din străinătate, astea sunt egale cu zero. Dacă sănătatea nu este pusă în pericol, mâncarea este proaspătă, ieftină și servită în condiții de siguranță alimentară și igienă, atunci cred că e pierdere de timp din partea organelor. No, numa zîc.

    54
    10
    • Total eronat. De ce sa treaca cu vederea organele de control dublul prejudiciu creat? In primul rand, cel al clientilor care platesc x ron pe y grame, si primesc mai putine decat sunt specificate. In al doilea rand, fata de cel al altor agenti economici care trebuie sa fie in competitie cu cei care „trag la cantar”, ca pe foaie omul face comparatia si bazat pe criteriile de mai sus.

      Nimeni nu este obligat sa specifice un anumit gramaj pentru pretul cerut, ci doar ca produsul sa corespunda (adica gramajul sa fie cel putin cel afisat).

      Si da, acest standard trebuie aplicat tuturor, chiar am venit de la Lidl-ul din parc unde erau in control baietii azi dimineata si pare ca acest supermarket plin de nereguli va fi din nou gasit vinovat de ilegalitati

      5
      15
  • Dintr-o initiativa buna au transformat astia OPC in cea mai inutila institutie infiintata. Nu ma credeti? Sa vedeti cand aveti o problema. NU SE REZOLVA NIMIC!!!!
    In schimb: „diferențe de gramaj la preparatele servite în ziua controlului, la micul dejun, raportat la lista-meniu aprobată și afișată” clar trebuia facuta cu un cantar electronic de foarte buna calitate – va spun ele de unde sa-l cumparati si cat comision le va intra in buzunar. Ca asta asta este scopul lor in viata si pentru care s-a creat cantina de elevi, nu sa serveasca elevi, ca sa faca cantitati egale exact ca un robot!!!,
    „neindicarea gramajului pentru fiecare tip de produs alimentar servit în cadrul aceluiași preparat” – clar trebuia dupa ce faceau o portie sa separe toate produsele din el astfel ca sa se stie!!! Si dupa aia experimente chimice sa vada din ce sunt facuti atomii produsului! WTF!!!
    „Utilizarea unui cântar care nu avea verificare metrologică efectuată la zi.” – Da trebuia omologat de asociatia internationala metrologica, verificare ISCIR pentru presiune si ridicat si de catre asociatia toantelor angajate la OPC. Altfel nu are niciun gust mancarea!
    CAMPANIE ELECTORALA SI ATAT, SA IASA BINE SEFU, IN REST, NU CONTEAZA NIMIC!!
    Daca nu gasesc lucruri normale se leaga de toate mizeriile sa faca campanie sefului. 32000 lei pentru o CANTINA care deserveste elevi!?! In loc sa se stimuleze cresterea numarului de astfel de facilitati pentru hrana calda pentru elevi, trimiteti mulelele la produs, ca asta fac cu astfel de mizerii ca in final sa le desfiinteze si pe astea care au mai ramas. Ca atata s-a putut!!!.
    Ocupati-va de lucruri serioase sau , mai bine, lasati pe altii ca ORICUM nu sunteti in stare de nimic!! Sinecuristi prosti! Iar v-a deranjat cineva de la cumparaturi sau mani-pedi in timpul programului?

    43
    2
  • Ca si platitor de taxe rog protectia consumatorului sa faca o verificare la primarie sa vada cum sunt protejati banii mei din taxe si impozite in directia combustibilului. PUSCA CONSUMUL CU KM DIN FOIPE DE PARCURS?

    25
    • Si fiecare angajat sa justifice fiecare km cum mi a crescut mine bunastarea…ca doar pentru asta platim impozite!
      Propun sa inceapa cu angajatii de la protectia consumatorilor!!

      16
  • De ce li se spune ăstora – și altora ca ele – ORGANE ?!
    Și încă ”de control” ?!
    Desigur, ne putem imagina – deși sunt mai greu de găsit – că există și ORGANE de ”execuție”.
    (Aici gândul ne duce la organul care participă , dar nu se bagă – probabil asta-i diferența).
    Problema este de a ști care este organul dreptei judecăți și cine-l comandă pe el !
    Aflăm de la organe lucruri știute de toată lumea și de când lumea .
    Dar poate că n-au primit ordin până acuma.

    • La institutiike de control li se spun orfane pentru ca …..jnjuraturile acordate sa fie cu marfa lor!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS