Actualitate

Protest LGBT împotriva senatorului Ioan Deneș, acuzat că întreține ”un discurs al urii”

(VIDEO) Aproximativ 30 de persoane, membre ale comunităţii LGBT, au protestat, sâmbătă, la sediul PSD din Bucureşti, faţă de declaraţiile făcute de senatorul Ioan Deneş, care a afirmat că homosexualii care se ţin de mână pe stradă îi lezează libertatea, informează news.ro.

Protestatarii au organizat o ”Plimbare fără discriminare. În mâini bune” pe șoseaua Kiseleff până la sediul PSD, la care a participat și fostul deputat Remus Cernea, pentru a arăta că perechile gay au dreptul să se manifeste public.

Ei s-au ţinut de mâini şi au fluturat steaguri colorate. Protestul a durat aproximativ 15 minute, iar la sediul PSD nu s-au aflat forţe de ordine. Sediul era închis. ”Cupluri gay sau nu sunt invitate să se țină de mână pentru a îi demonstra senatorului PSD Ioan Deneș că persoanele LGBT au dreptul de a-și afișa dragostea în public, la fel ca toți ceilalți cetățeni. Plimbarea are loc ca reacție la declarațiile discriminatorii ale senatorului PSD Ioan Deneș, prin care refuză dreptul persoanelor LGBT de a se afișa public pe motiv că „acest comportament” încalcă „libertatea sa”, a fost punctul de plecare al protestului.

Senatorul PSD Ioan Deneş a declarat într-o conferinţă de presă că persoanele de acelaşi sex pot face ce doresc în intimitate, însă nu în public, lezându-i libertatea: ”Atâta timp cât modul în care se comportă un cetăţean nu-mi lezează libertatea, are dreptul să facă ce doreşte. Dar în momentul în care îmi lezează mie libertatea, atunci avem o problemă. Şi aici vreau să vă spun foarte tranşant: de fapt dumnealor doresc ca drepturile pe care le are un cuplu de acelaşi sex să fie drepturile şi să fie apăraţi ca şi o familie în sensul pe care îl înţelegem noi până acum. Adică să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe stradă. Acest comportament consider că îmi încalcă libertatea mea, libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu sau cu nepotul şi să mă întrebe copilul care este familia normală, cea pe care o vede acasă şi în care l-am crescut sau aia pe care o vede pe stradă. Eu respect legea. Dacă nu o să apară, nu au voie să facă acest lucru, pentru că nu este lege, e simplu. În apartamentul lor pot face ce doresc”, a menționat Deneş.

Drepturile și libertățile acordate unora nu trebuie să încalce drepturile și libertățile celorlalți – e esența unui stat democratic. Drepturile și libertățile solicitate de minoritățile sexuale (cuplurile gay) prin inițiativa legislativă – parteneriatul civil – nu pot încălca drepturile și libertățile majorității (familiștii). Problema externalizării în public a comportamentului din intimitate a tandreții (am folosit acest termen din eleganță) de către aceste cupluri consider că-mi încalcă drepturile și libertățile mele ca cetățean nu în calitate de adult ci în calitate de tată și bunic. Oare eu și cei care cred ca și mine în valorile familiei nu avem dreptul să ne creștem copiii și nepoții într-un mediu sănătos din punct de vedere moral?”, a comentat ulterior Ioan Deneș

Asociația MozaiQ a reacționat: ”MozaiQ condamnă declarațiile senatorului PSD Ioan Deneș, considerăm că acestea contribuie la consolidarea unui discurs public al urii față de comunitatea LGBT din România, prin patologizare. Domnul Deneș are responsabilitatea să-i reprezinte pe toți cetățenii, inclusiv minoritățile sexuale și de gen. Istoria criminalizării homosexualității în România este una lungă și dureroasă, iar declarațiile senatorului Ioan Deneș arată o crasă ignoranță cu privire la acest subiect”.

”Accesul la spațiul public este deschis tuturor persoanelor indiferent de orientarea sexuală, identitatea de gen ori alte caracteristici umane. A declara politic susținerea pentru limitarea dreptului la liberă circulație a unei minorități este caracteristică statelor autoritare și nu unei democrații europene. Această măsură ar încălca articolul 25 privind Libera circulație a Constituției României, precum și articolul 1 din OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Dorința de a menține invizibilitatea comunității LGBT este cea care a fundamentat legiferarea articolului 200, prin care nenumărate persoane LGBT au fost comandamnate și abuzate în penitenciarele din România comunistă și post-comunistă. Ne opunem oricărei inițiative și declarații care încalcă drepturile și libertățile persoanelor și care creează privilegii pentru alte persoane. Considerăm că prezența în spațiul public nu este un privilegiu restrâns persoanelor heterosexuale. Aceasta este doar ultima din o serie de declarații politice periculoase din partea parlamentarilor aleși. Atacurile împotriva minorităților, în special a persoanelor LGBT, au luat amploare în ultimul an, fiind încurajate de către inițiativa homofobă a Coaliției pentru Familie de a interzice un drept care încă nu este legiferat. Această inițiativă este fără utilitate juridică, având ca rezultat doar crearea unui climat ostil persoanelor LGBT. Drepturile persoanelor LGBT nu sunt încă pe mâini bune”, a condamnat MozaiQ declarațiile senatorului bistrițean.

23 comentarii

  • Bravo. Ìmi pare bine să văd că luptați pentru drepturile voastre şi nu asteptați să luptăm noi pentru voi.
    E de apreciat şi faptul că nu au apărut incidente in timpul marşului de protest, că homosexualii nu au fost atacați si injurați de catre extremişti fanatici. Din acest punct de vedere, suntem mai civilizati ca si ruşii. Un marş de acest fel la Moscova, s-ar fi terminat rău de tot.
    În Copenhaga liderii partidelor politice, s-ar fi alăturat protestatarilor.

  • Îi tot ridicați în slăvi pe pederastii astia dar cam care ar fi reacția voastră dacă o sa vina intr-o zi fii voștri și o sa va spună: Știi tata eu sunt homosexual! Cred ca o sa va bucurați enorm! Până acum acestor „categorii” cel puțin le era rușine sau jena acum nu mai exista rușine și bun simt pentru nimic! Se duce tara asta de râpă!

  • Desi nu mai impartasesc aceleasi ganduri cu domnul senator ( ca pe vremuri ) , sunt de acord cu ce a spus. Persoanle gay si lesbiene pentru ce protesteaza ?Ce drepturi nu au ? Sau manifesta ca sunt niste handicapti ? In sensul ca au un handicap , o boala , si pentru asta trebuie sa ii toleram si sa fim de acord cu manifestatiile lor ? In spatele usilor faca ce vor nu le are nimeni ,, baiul ” . Dar sa nu manifeste public . PUNCT .

  • Numai coarne nu isi pun unii in ziua de azi , se mutileaza la urechi , pirsing , tatuaje nu mai stiu ei cum sa se schimonoseasca sa iasa in evidenta . Si altii mor de foame . Doamne ferestene si aparane

  • Am citit undeva, pe un forum un comentariu care mi-a plăcut foarte mult. Spunea ceva de genul ” la toți cei care urăsc homosexualii, să le dea Dumnezeu ca fiii lor să vină acasă şi să spună, tată sunt homosexual”.
    Normal că ne dorim ca fiii noştri să fie heterosexuali. Asta nu inseamnă că trebuie să le băgăm bețe in roate celor care sunt altfel. Nu au ales să fie homosexuali, aşa s-au născut.

    • @Bogdan Studiile arată că homosexualitatea apare când fătul masculin nu a primit porţia suficientă de hormoni masculini. Citiţi cartea „De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglină” de Allan Pease şi Barbara Pease, de la pagina 200 şi veţi afla că un studiu german al anilor 70 a arătat că mamele care au suferit traumatisme grave în timpul primelor luni de sarcină au adus de mult mai multe ori pe lume copii homosexuali. Un alt studiu efectuat de profesorul Lee Ellis de la Departamentul de Sociologie al Universităţii de Stat Minot din Dakota de Nord a arătat că sarcinile însoţite de stres puternic duc la naşterea unor copii homosexuali. Homosexualitatea e înnăscută, iar educaţia nu are niciun efect.

    • Contributia ereditatii consta in potentialitatile latente cu care ne nastem. Factorii de mediu sunt cei care contribuie la dezvoltarea si transmormarea acestor potentialitati in capacitati, trasaturi, insusiri….asa ca , nu anulati, va rog, rolul educatiei. Observati ca printre cei carora le este ingradit accesul la o viata sexuala normala se numara cei mai homosexuali . Comportamentul uman este condus de capacitatile de stimulare sau blocare a numitor tendinte . Un om inteligent stie sa aleaga, influientele de mediu pot sa fie triate dirijate si insusite in mod benefic.

    • eu as incerca mai întâi sa-i supun unui tratament cu pasarici 🙂
      care rezista – ala e clar ca are un defect genetic, asta e, îl compatimim si mergem mai departe, are omul un handicap, nu trebuie sa râdem si sa-l marginalizam.
      nu toti ne nastem perfecti sau afemeiati 🙂

  • Aprecieri simcere Domnule Senator Denes
    Ma bucur mult sa vad ca mai sunt ochi deschisi in parlament
    30 de sodomiti demonstreaza ce?

    • În fine, omenește (ba chiar creștinește) vorbind, sunt de părere că odată ce politicienii noștri dau curs inițiativei de revizuire a Constituției a Coaliției pentru Familie – ceea ce Constituția nu îi obliga să facă (Art. 151) -, echitabil și frumos ar fi să găsească o soluție legală și pentru cuplurile formate din persoane de același sex, în așa fel încât și acestea să beneficieze de drepturile concrete (moștenire, acces la creditare, acces la informațiile referitoare la sănătate, posibilitatea de a-ți trece partenerul pe asigurarea medicală) de care beneficiază și majoritatea heterosexuală. Eu personal, chiar nu văd cui folosește sau ce este creștinesc în acest gen de discriminare, aplicat doar unui anumit tip de păcat (cu caracter minoritar, important de subliniat), în condițiile în care la starea civilă te poți duce să te recăsătorești (eventual și de cinci ori) cu o tânără frumoasă și liberă, după ce ți-ai lăsat, creștinește, nevasta cu doi sau trei copii, pe motiv că nu mai e îndeajuns de sexy, fără ca asta să îți afecteze cu nimic dreptul de a te recăsători și toate drepturile care decurg din respectiva căsătorie. Ne face pe noi mai creștini această abordare? Îi face pe homosexuali mai puțin homosexuali? Sporește șansele ca aceștia, sau cei care îi simpatizează, să se apropie pe viitor de Biserică? Sau, din contră, le alimentează ostilitatea față de Biserică? În fine, contribuie o astfel de abordare la cultivarea unui climat de echitate și armonie socială? Sau efectul este tocmai invers? Sper că respectul clasei politice față de convingerile unei majorități conservatoare, din care mă mândresc să fac parte, nu se va transforma în frica față de o majoritate obtuză.

      În ceea ce mă privește, susțin egalitatea în materie de drepturi civile, politice, sociale și mi se pare ipocrit, inuman și, pe termen lung, contraproductiv, să o condiționezi de adoptarea unui anumit stil de viață până la urmă privată. Nu mi se pare normal să mă opun la așa ceva.

  • Ma tot minunez cand citesc comentariile domnului Adrian C.
    Inteleg reactia unei comunitati, insa tot incerc sa inteleg reactia domnului Adrian si imi da cu virgula…
    Nu stiu de ce unii se pricep la toate si intra in discutii fara sa aiba habar ce sustin…
    In alta ordine de idei, cele mai multe studii/carti, sunt cel putin subiecte, cercul persoanelor pe care se fac studiile fiind foarte restrans.
    Am cateva intrebari pentru domnul Adrian:
    De ce sa nu fim de acord si cu drepturile pedofililor? ( cei mai multi sustin ca s-au nascut asa; sunt si studii si nu sunt ironic cand afirm asta…?
    Am avut un coleg care batea tot ce prindea inca de copil, familia lui mereu sustineau ca asa este el, asa s-a nascut; Eu cred ca se poate dovedi stiintific si situatia lui, ca fiind una normala, generata de factori biologici…
    De ce sa nu fim de acord ca un om si un animal sa se sarute in public ?

    • Nu vă cere nimeni să fiţi de acord cu nimic atâta timp cât trăim într-o societate în care bărbaţii îşi bat nevestele şi nu intervine nimeni „în familia” lor pentru că „sigur ştie el de ce o bate”.

    • Raspunsul e simplu: nu suntem de acord cu pedofilia pentru ca nu e o relatie consimtita intre adulti, ceea ce e cazul la persoanele gay. Punct.

  • in sfarsit un senator care face ceva,,,,,zice ceva
    nu trebuie sa iii ardem pe rug pe ceilalti…dar senatorul are perefecta dreptate aici in acest context,,,,,,,legat de lege….etc

    Ideea homesexualitatiii a venit dintr-o parte a celor care gandesc ca suntem prea multi pe EARTH!!!!
    asa nu ne mai inmultim….EASY!
    asa ca asta promoveaza acuma adeptiii acestei idei de SUPRAPOPULARE A PAMANTULUI

    Gayyy nu fac copiii
    simplu

  • Ințeleg ca persoanele de același sex care se țin de mână sunt suspectați ca ar împiedica votanții PSD să se înmulțească. Mi se pare drăguț și o strategie electorala simplă pentru partidele din opoziție. Să se țină de mâini în public căt de des măcar sa-i streseze.

  • Marian, nu toata lumea trebuie sa fie redusa la gandirea asta rurala. Exista valori urbane, europene. Daca te lezeaza problema, voiajeaza in Rusia, Iran, Arabia Saudita, unde aceste valori pe care le sustii sunt cultivate. Romania urbana isi asuma alte valori, cum face dna Sabau, asumandu-si riscul postarilor agramate si nefundamentate de genul celei formulate de dumneata. Si a se slabi cu Vechiul Testament. Daca acela e sursa de moralitate contemporana, atunci hai sa aplicam tot Leviticul, sa instauram sclavia si sa ucidem femeile adultere cu pietre.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS