Social

Protopopiatul Năsăud: Campanie de conștientizare a cetățenilor privind păstrarea curățeniei

Credincioșii și preoții din Protopopiatul Ortodox Năsăud iau atitudine cu privire la curățenia mediului înconjurător. ”Natura a devenit spațiu de depozitare a gunoaielor, motiv pentru care trebuie să ne mobilizăm și să nu ne batem joc de creația lui Dumnezeu”, spune protopopul de Năsăud, Ioan Dâmbu.

”Constatăm în orice parte ne-am îndrepta că pe malul apelor, pe lângă șosele sunt gunoaie, grămezi de PET-uri și tot felul de cutii aruncate aiurea. Pentru aceasta, încă din toamnă s-a inițiat o campanie de schimbare a mentalității oamenilor privind această acțiune. Oamenii trebuie să conștientizeze că lumea în care trăim trebuie să fie curată și mai ales creștinii, care trebuie să știe că lumea în care trăim este creația lui Dumnezeu”, a precizat Ioan Dâmbu.

Duminică, 24 ianuarie, după Sfânta Liturghie, toți preoții și credincioșii din protopopiatul Năsăud vor participa la întrunirile organizate de primăriile tuturor comunelor, unde vor lua hotărâri importante privind salubrizarea localităților și modul civilizat de comportament a fiecărui cetățean privind păstrarea curățeniei în propria gospodărie, dar și pe stradă sau pe malul apelor.

Preotul paroh va îndruma credincioșii să-și păstreze atât curățenia sufletească cât și pe cea a mediului în care locuiesc, a anunțat Radio Renașterea.

Etichete

1 comentariu

  • Ce bine ar fi ca toti cei ce beneficiaza de ajutor social;unii pe nedrept,sa fie scosi pe malul raurilor,pe marginea soselelor si sa faca curatenie.Ce frumos ar fi ,daca am reveni la vechile traditii ale curatarii santurilor de catre fiecare gospodar,dar nu ca vrea -ca asta nu functioneaza,ci sub amenintarea amenzii!Ca asa s-a introdus civilizatia si la nemti si la francezi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS