Actualitate Recomandări

PSD acuză: Noi am putut, voi doar vă chinuiți

(VIDEO) Deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan au vorbit într-o conferință de presă despre Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care în județ a venit aproape 1 miliard de lei și cu care ”PNL se joacă” și ”duce România în cap”.

”De luni de zile le solicităm celor de la PNL și USR un minim exercițiu de sinceritate, să le arate primarilor, oamenilor din județ ce proiecte au totuși de gând să finanțeze. Am înțeles – Dragnea, Dăncilă, ciuma roșie, dar în ultimii șapte ani s-au întâmplat niște lucruri în Bistrița-Năsăud, în toate comunitățile. Lansez din nou această provocare, rugăminte, solicitare, să ne arate și cei de la PNL măcar ceva similar și să ne spună dacă au reușit în ultimul an și jumătate vreun obiectiv nou de investiții”, a declarat Daniel Suciu.

Parlamentarul bistrițean a ținut ”să demitizeze propaganda că PNDL a fost doar un proiect din care baronii s-au înfruptat și nu s-au întâmplat lucruri bune”: aproape 1 miliard de lei în 328 de proiecte de investiții în Bistrița-Năsăud.

”Domnii care sunt astăzi la guvernare ne-au acuzat că banii s-au dat strict pe criterii politice, dar ei vorbeau de funie în casa spânzuratului, pentru că ultimele trei alocări de la Guvern au fost exclusiv doar pentru comunități conduse de PNL și USR. Cu noi, ăștia răii, din 2014 de când a început PNDL o să vedeți că nu există comunitate care să nu fi beneficiat măcar de un proiect de finanțare din bani guvernamentali. În comunitățile care nu erau conduse de primari PSD – și vă amintesc că la un moment dat PNL nu mai avea niciun primar, plecaseră toți din cauza managementului prost al președintelui de atunci, Stelian Dolha – toți primarii PNL, inclusiv după 2016, au primit sume și nu mici, ci consistente. Suma totală care a mers în comunități conduse de primari ai opoziției a fost de peste 313 milioane de lei. Noi am putut să facem acest program, ceilalți acum se chinuie să-l continue și, mai grav, au și stopat finanțarea”, a spus fostul vicepremier și ministru al Dezvoltării.

Daniel Suciu a afirmat că ”nu s-au făcut terenuri de sport în pantă, ci în principal școli, grădinițe, extinderi de rețele și, poate mai important, asfalt. Nu ne-am uitat la ce culoare politică au primarii, iar echipa condusă de Radu Moldovan a reușit să aibă cea mai bună infrastructură rutieră din România. Toate drumurile naționale, cu mici excepții, acele capete, sunt reabilitate, și odată ce vor fi gata și drumurile județene aflate în lucru sau în licitație toată infrastructura rutieră va fi finalizată”.

”Aceasta este cartea noastră de vizită și să știți că mă amuză foarte mult comentariile asumate sau neasumate că noi n-am făcut nimic. Iată ce am făcut noi pentru județul Bistrița-Năsăud”, a comentat deputatul PSD, care a dezvăluit că a vrut să renunțe la funcțiile de ministru și de vicepremier atunci când se afla în incapacitatea de a plăti facturile pe PNDL:

”Vă poate confirma președintele Radu Moldovan, am avut o discuție la momentul respectiv. Mi-am asumat atunci să merg la premier și la ministrul de Finanțe să le spun că eu plec, cu criza guvernamentală de rigoare, dacă nu vor fi alocate ministerului fondurile pentru comunități. Din fericire, am reușit în mandatul meu să onorez, cu mici excepții, toate solicitările de plată, nu cum se întâmplă acum, când a fost trimisă adresă prin care li se solicită primarilor ori să pună din bugetul local până la rectificarea bugetară, ori să oprească toate lucrările. Dacă mai adăugăm la această situație și prețurile din domeniul construcțiilor, care au explodat, o să vedeți că ne aflăm într-un real pericol. Nu politicienii, nu primarii, ci oamenii care trebuie să beneficieze în continuare de aceste investiții. Mai sunt 7.000-8.000 de șantiere în toată țara. Deciziile lor de a se juca cu PNDL, ba va fi 3, ba nu va fi, ba plătim, ba nu, nu fac deloc bine și, măcar din acest punct de vedere, cred că ar fi trebuit să plece acest guvern. Actualii guvernanți să aibă măcar atâta grijă de comunitățile conduse de primari PSD câtă am avut noi față de cele conduse de primari PNL”.

La rândul său, deputatul Bogdan Ivan a declarat că ”PSD a făcut în cei șapte ani ceea ce actualii guvernanți nici măcar nu îndrăznesc să vizeze și ceea ce încearcă să blocheze cu toate forțele”.

”Ei nu blochează baronii, primarii, așa cum le place lor să spună, ci blochează direct comunitățile și oamenii. Nici președintele CJ, nici primarul nu duce acasă școala, grădinița sau asfaltul, ci oamenii le folosesc. Vrăjeala pe care o rostogolesc ei este doar o gargară ieftină. Îi vedem ce știu să facă, ce pot să facă. Diferența clară între noi este că noi putem, ei doar vor, nici măcar nu cred că vor cu adevărat să facă ceva. Au crescut prețurile materialelor de construcții, carburanților, energiei electrice, iar domnul Florin Cîțu ne spune că suntem fericiți, că România merge bine. Mă întreb dacă a fumat ceva. Este rocker și sper din suflet să nu impună ca slogan de țară ”Highway to Hell” (n.r. – ”Austostradă spre iad”, melodie AC/DC). România se duce în cap cu oamenii aceștia la butoane”.

https://www.facebook.com/psd.bistrita.nasaud/videos/209912387690210

8 comentarii

  • Adevaru ii ca pe linga ca ne-o scumpit viata si ne-o bagat in datorii, astia de la pnl acuma ne condamna si sa nu ne mai dezvoltam. Vai si amar ce a fi de noi cu citu pe fir

  • Angel radios , viața a fost scumpă întotdeauna (cea mai scumpă)
    Traiul însă l-au deteriorat niște bandiți, azi, unii din ei, prin pușcării, care au golit pușculita țării (și a partidului lor) încât a făcut necesară împrumutarea noastră, împrumutare de altfel practicată , și încă cu dobânzi mult mai mari, și pe vremea haiduciei lor.

  • Cand vad cate un comunist semi-analfabet pe aici cum ii apara pe comunisti incep sa inteleg de ce Covid-ul ataca majoritar batranii nostalgici dupa statul la coada…
    Daaa…cei care inca ataca tinerii politicieni (din USR/PNL/PLUS/PSD,etc) care vor sa scoata tara din epoca dosarului cu sina..de voi e vorba

  • Voi ati putut fura iar astia se chinuie ,dar nu pot fura ca voi,nu sunt chiar asa de nesimtiti!!Voi aveti un dar,aveti modele de urmat,care sunt in puscarii sau fosti penali ascunsi de ochi lumii.Ilustri vostri inaintasi au fost securistii si comunistii care care ne au tinut in bezna,au promovat hotia,incompetenta si prostia.De aia astia nu pot,pentru ca oricat ar cauta intre ei,nu gasesc hoti si incompetenti cu trei clase ca la voi!!Sunteti in stare s o puneti premier si pe sosoaca ca sa mai sugeti un pic din inima acestei tari praduita de voi,lipitori comuniste!!

  • Auzi la neterminatii astia ca ei au putut! Da, sa faca pomeni electorale la bugetari si promisiuni josnice la pensionari. Sa finanteze din bani publici investitii absolut inutile si degradabile astfel incat sa nu ramana urme. Au putut sa faca hoteluri in Brazilia si Madagascar, sa puna in functii numai slugi idioate si agramate. Sa trimita la Bruxelles imbecili si spagari ordinari. Sa aplice neabatut indicatiile comunicate de propaganda ruseasca inclusiv prin Sputnik.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS