Actualitate

PSD, ironii referitoare la ”primul obiectiv finalizat” de actuala administrație

Noul grup sanitar amenajat la etajul întâi al Primăriei Bistrița i-a adus critici edilului din partea opoziției.

În ultima ședință a Consiliului Local Bistrița, reprezentanta PSD, Augusta Săsărman, a spus: ”Constat că Primăria Bistrița are primul obiectiv finalizat, și anume baia personală a domnului primar, exact pe modelul domnului Liviu Rusu când a preluat președinția Consiliului Județean”.

”Dacă ne-ați fi consultat și pe noi, consilierii locali, cu privire la prioritățile investiționale, v-am fi spus că străzile municipiului Bistrița sunt mult mai importante decât baia dumneavoastră, dar întrebarea este: în baza căror documente ați realizat această lucrare de compartimentare și, evident, să ne puneți la dispoziție costurile acestei minunate investiții și cum anume a fost aceasta bugetată în condițiile în condițiile în care nu am aprobat încă bugetul?”, a întrebat ea.

Primarul Ioan Turc i-a răspuns: ”Două obsesii văd că aveți. Prima a fost cea în care a fost decorat centrul orașului, iar acum, mai nou, este cea legată de baia amenajată la etajul întâi al Primăriei”.

”În momentul în care am venit la Primăria Bistrița, mi-a fost rușine de ce am găsit în această sală care se află între sala mare de consiliu și cabinetul meu. Era ceva care semăna foarte bine cu o toaletă publică neîngrijită. Nu înțeleg cum au putut accepta așa ceva predecesorii mei. Faptul că am igienizat, faptul că am amenajat cu cheltuieli infime prin Direcția de Servicii Publice – în regie proprie – un grup sanitar care este în mod categoric necesar … Gândiți-vă că pandemia trece, vom avea delegații străine și nu o să stea nimeni să taie bilet pentru intrare la toaletă unor oaspeți pe care îi așteptăm la Primăria Bistrița. Bineînțeles că vă preocupă acest lucru așa, mai degrabă, pentru can-can-ul pe care apăsați”, a dat replica Turc.

65 comentarii

  • Vin vremuri căcăcioase pentru primarul de dreapta? Altfel nu se explică hârtia igienică format XXL (vezi foto).

    • Numai tu visezi hartie igienica XXL, oamenii normali nu vad asa ceva prin poza. Confunzi la greu!

  • Foarte bine că și-a creat omu’ condiții decente.

    Mergeți la toaletele de la finanțe dacă vreți să vă întoarceți in timp cu 50 de ani.

    Mă tot gândeam cum pot angajații de acolo, cu unele dintre cele mai mari salarii dintre functionarii publici, să folosească asemenea toalete. Dacă și-ar dona probabil nici 10 % din salariul pe o lună le-ar putea renova.

    La fel e și cu noroiul și bălțile din parcarea din spatele clădirii…

    • Păi dacă nu se poate ține să meargă la el acasă că locuiește aproape, nu să fure din bani mei din taxe si impozite, nu ma întrebat pe mine cetățean plătitor de taxe la primărie dacă îi dau voie să-și facă budă din bani mei. Apropo Căline nu vrei să-i vinzi și tu niste odorizante de bună de la Avon poate așa nu va mai mirosi așa urât în sala de ședințe de la buda primarului.

  • Probabil că încă mulți folosesc privata, ca la Ciosa, de se miră așa de un banal fapt de civilizație. Ce-i de râs în asta , dacă nu ești adeptul mocicoșagului ascuns sub preș – cum este obiceiul unora.

  • Doamna augusta, dumneavostră, când vă vine un musafir – un ambasador, o înaltă delegație străină, Mitropolitul să zicem, că tot face parte din familia PSD – îl duceți la budă în curte, și-i dați în loc de hârtie igienică coceni de porumb?
    Dv.puteți face asta, dar musafirii se cuvine cinstiți, pentru că primarul reprezintă Bistrița.

    1
    1
  • Ma psd iștilor, nu va este rusine?
    Mergeți pe partia lui Crețu de 10 milioane de euro, nu va legati de o buda.
    Asa i trebuie domnului primar cand inca mai păstrează iscoadele lui Cretu pe langa el.
    Poza facuta din biroul secretarei transmisă unui personaj dubios febletea lui Cretu ,de aici mai departe la un mare arhitect, pardon ca n are diploma, si la ziar.
    Deschideți va ochi domnule primar ca astia va numara si pasi, respiratia.
    Acuma ii intereseaza buda, dar ca ei ne au bagat in buda pe 50 de ani.
    N au de lucru, pune tii la treaba sa da tii afara ca oricum il servesc pe Cretu si gasca lui.

  • Nu am nimic cu nevoia de amenajare , dar totusi un bideu pare a fi exagerat si nepotrivit intr-o institutie. Sau , deh, daca se asigura si alte servicii… Oricum d-l primar ni se dezvaluie tot mai mult ca fiind strain de problemele din primarie ., cel putin de cele care i-au fost semnalate constant de cetateni: coruptia, neprofesionalismul si tupeul celor de la Urbanism si din politia locala. Oare cine ar fi competent sa faca ordine in aceste servicii? Ghici!

  • Într-adevăr, la Bistrita a devenit o molipsitoare traditie ca prima preocupare a demnitarilor alesi in functii publice să fie amenajarea unui grup sanitar de lux, după celebra toaletă făcută de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu in mandatul 2008 – 2012. Dupa cum se stie, la vremea respectivă s-a făcut mare vâlvă în legătură cu toaleta pe care Liviu Rusu a făcut-o lângă biroul său. Mai exact în încăperea în care îşi avea biroul secretarul judeţului . Acesta a fost mutat atunci într-un alt spaţiu, iar fostul său birou, aflat în vecinătatea celui al lui Liviu Rusu, a fost transformat într-o toaletă personală a preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Numai că, Liviu Rusu nu a apucat să se bucure prea mult de toaleta de lux pe care şi-a amenajat-o în instituţia pe care o conducea pentru că la conducerea CJ BN a venit în anul 2012 Radu Moldovan, care profită si acum de amenajarea facuta de predecesorul său, cu toate că atunci l-a criticat vehement.

  • Aveti perfecta dreptate! Despre acest subiect nici nu ar trebui sa se faca vorbire. Civilizatia incepe de aici, nu de la perdele si autoturism.
    In 1990 un elvetian isi prezenta unui prieten, acolo la el acasa, un amic sosit din cluj cu aceste cuvine:”in Romania este multa mizerie si saracie dar amicul meu este instarit, are doua bai cu bideu in locuinta.” Nu a spus are doua autoturisme, are tacamuri de argint…… Dupa 30 de ani de iesit in lume comentam un astfel de subiect?! Iertati_ma, dar nu trebuia sa apara in presa.

  • Ce sa le ceri taranoilor de comentaci care pana mai ieri inainte de a sosi la municipium s-au cacat in dosul curtii sub padure stergandu-se pe cur cu gazete necitite .Bai ! La Ecologisti si penelisti e ordine, finete si domnie !

  • De unde stii Aura ce era acolo? Aura din primarie.
    Daca tot comentezi fa o cu numele tau real sau l ai copiat pe urbanist?
    Faceti atata caz de o buda dar ca vine pământul la vale la partia lui Crețu de milioane de euro nici nu va pasa.
    Ati gasit si voi un subiect.
    Ha,ha,ha.
    Asa va trebuie domnule primar ca va ti inconjurat de lichelele lui Crețu incepand cu anticamera.
    Sa auzim de bine, sa auzim ce ve ti face cu partia, va fi cineva tras la raspundere?
    Va plati cineva?
    Altfel nu mai vedeti un ban de la mine pe taxe si impozite.
    Sa va dea solutie doamna vu fondurile europene si arhitecta doar le platiti regeste.

  • Rusine ce subiect ati gasit sa comentati.
    Sunt lucruri mult mai importante in oras si primarie, de pilda organigrama stufoasa de cei care comenteaza pe aici niste lepre.
    Abia ati asteptat un asfel de subiect sa l bucurati pe fostul stapan.
    El avea dabana din dealul Dumiterei unde isi facea vacul sa nu inghete de frig perin masina iar acuma buda asta va da mari batai de cap.
    Jenant si trist.

    • Ce să-i faci primarul din budă sa făcut de râs la maxim, nimeni nu pus să-și facă BUDĂ PERSONALĂ în primăriei din banii contribuabililor.

      :o)))))))

  • Dacă primarul are probleme de sănătate și nu se poate ține atunci să-i angajăm și o menajeră. De impotent știm că este impotent că de când este primar nu a făcut nimic și-a făcut doar wc-ul personal :o)

    • Taci mă, bine că primarul și consilieri lui nu fac nimic că dacă se apucă să facă ceva numai prosti fac, nu vezi că vor să demoleze clădirea cinematografului 23 August, nu vezi că vor să se joace cu mașinuțe electrice la ștrand, nu vezi că vor să facă alpin coaster pe pârtia care se rupe sub iei, nu vezi câte prosti au în cap și câte prosti mai pot născoci. Așa că mai bine lasă-i să stea închiși în wc-ul lor și să nu facă nimic măcar așa nu strică și nu demolează nimic.

  • Primarul și-a stricat metabolismul de la câte limbi a dat și-a luat. Iar de bideu are nevoie că trebuie să se spele pe cur după ce vin liberalii și civicii la el în audință și îl ling…..ușesc în spatele ușilor capitonate.

  • Acum două mii de ani romanii aveau în orașe aducțiuni de apă, canale de evacuare, terme, bideuri și se bărbiereau zilnic. La Bistrița de ce nu este voie, primitivilor? Chiar trebuie să fim niște jegoși în continuare, pentru că așa vreți voi?

    • Dacă ar fi vrut să să fie civilizat primarul din budă ar fi renovat toaletele la toți angajați și mai făcea și o toaletă numai pentru CETĂȚENI ORAȘULUI care vin cu cereri la primărie că doar ei îi plătesc salariul măcar atâta respect să aibă față de cetățenii orașului dar NESIMȚITUL de primar cea făcu în schimb și-a făcut o TOALETĂ PERSONALĂ NUMAI PENTRU EL.

    • Din pacate , primitiv sunteti dvs. Cum iti permiti sa compari pe cioflingarii care ne administreaza orasul (intradevar, spalati, pomadati si parfumati) , cu viziunea si realizarile romanilor. La noi buda-i anxa la rau , ineacat de mizerii, dar ei nu vad mai departe de curtea proprie si interesul propriu, iar dna arhitect sef ( care nu-i arhitect) da in continuare autorizatii de construire langa rau- intr-o zona fara canalizare! Cu ce plan ,ca nu-i zic viziune, a luptat Turc pentru primarie? Cumva , pentru a asigura curatenia orasului si mult asteptata curatenie intre angajatii primariei, asa-zis functionari publici , care , cum am constatat multi dintre noi, sunt departe de preceptele etice si profesionale ale functiei?!

  • Comunistii sunt de vina. Daca puneau in baile blocurilor si bideu, va dai seama cat de departe eram astazi cu civilizatia. Bideul era un lucru banal, ca si vasul de toaleta. Asa mai trebuie sa treaca 50 de ani pana invata romanul despre utilitatea bideului.

    • Pentru consilierul salariat personal a lui Turc ( era să mă scap să zic a buzi), te cam contrazici singur nu unul din șefi puși de Crețu ia făcut wc-ul personal primarului că tu nu te pricepi la construcții sau instalații sau la măsluirea fondurilor din primărie, în afara de a parca BMW-ul nu te pricepi la nimic.

  • Stimati comentaci, pesedisti din tot orasul si toata tara. Ce a facut Primarul nostru este vax albina, adica nimic rau. Dar ce gasim noi la Pitesti unde primarul Psd, Cristean Gentea a reusit sa cheltuiasca 400. 000 euro pe cea mai scumpa buda publica din Romania si chiar din Europa. Acolo te duci sa te pisi cu liftul si esti asteptat cu urarea de bun venit Welcome in engleza care rasuna in boxe. Deci pesedisti, CIOCU MIC . De ce nu va uitati la stiri ?

    • Păi nu mai trebuie să ne uităm la știri că avem destui penibili la Bistrița de care să ne râdem, unul dintre ei este primarul, chiar Bălane tu nu te simți așa câte odată ușor sau mai mult jenat când bagi așa din puțul gândiri numa așa să-l scoți pe primar basma curată. :o)

  • Într-o țară normală instituția prefectului sa-r fi autosezizat și ar demola wc-ul personal al primarului și ar fi adus locul acela la starea inițială în plus ar fi deschis o anchetă pentru deturnare de fonduri…..dar cum nu suntem într-o țară normală ci întro țară bananieră urmarea acestei porcări va fi că prefectul va cere să-i se facă și lui wc-u personal la prefectură…..o țară de hoți și nesimțiti !

  • Există două forme de proprietate de stat : proprietate de stat publică și proprietate de stat privată ( nu este aceea cu wc-urile publice :o) ) . Cercetători britanicii originari ( aici nu este nici o trimitere la origini ) din Bistrița respectiv Rus Liviu (personaj de tristă amintire pe care nu la mai votat nimeni ) și Turc Ioan care și-au adus o mare contribuție în domeniu științelor administrative inventând o nou forma de proprietate: PROPRIETATE DE STAT PERSONALĂ .

    • Ăștia doi pot acum și să-și dea liniștit doctorate având ca temă Proprietatea de Stat Personală că în mod cert nu îi va acuza nimeni de plagiat fiindcă nimeni nu sa gândit încă la acest tip de escrocherie, poate sa gândit cineva pe undeva prin Africa dar asta nu se pune dacă îți faci doctoratul la fabrica de hârtii fără valoare A Cuza , fabrică de hârti bune pentru toaletă pe care primarul o cunoaște foarte bine fiindcă are și el ceva hârtii de acolo.

  • Nu va mai obositi comentacilor sa ma jigniti, ca oricum nu e primit si ma doare la basca de vorbele voastre, insa va reamintesc ca in CONSTITUTIA Romaniei dreptul la opine este garantat. Pentru exprimarea libera si critica libera au murit si pt. mine 1.100 de romani la Revolutia din 89, iar eu am participat atata cat a durat Revolutia si la Bistrita. Una pasnica si am avut mare noroc. Deci limbricilor care erau cu biberonul in gura sau nenascuti atunci le transmit sa faca nani. Nu va mai obositi sa imi pomeniti numele ca nu ma intereseaza de voi. Eu imi expun fix dreptul meu inalienabil de cititor-comentator-civic.

    • Opiniile tale nu sunt așa ” pertinete ” încât să meriți să fi menționat deși tu tot încerci să te bagi în seamă tot timpul și peste tot ca și chiloți în fund. Ești doar un propagandist PNL-ist amărât.

  • d-le Balan, varsta si pregatirea dvs. ar trebui sa se reflecte si in comentariile pe care le postati.
    Nu incercati sa va faceti lider de opinie cu comentarii care nu fac decat sa va discrediteze.Spre deosebire de dvs. care insistati sa cadeti in penibil preaslavind reprezentatntii unui anume partid, noi ceilalti apreciem sau criticam un lucru sau un fapt venit din partea administratorilor acestui oras. In ainte de toate suntem cetateni ai acestui oras, si nicidecum limbici si psd-isti cum ne caracterizati.
    PS De cand cu bideul ce va mai place sa pupati …

  • Pe-un picior de plai
    Pe strada Șincai
    Mergând-ncet la vale
    Ma-pucă o câcare
    În sus mă-uitai
    Nimic nu găseai
    Și atunci eu strigai
    Aoleu și aoleu
    Bun ar fi și un bideu
    Burta să mi se golească
    Și pe o budă turcească
    Cu faianță bordurată
    Face bine la prostată.
    L-am scăpat pe mine zău,
    Tare ca un bolovan
    Ca și nutria lu Bălan.

  • Domnilor comentaci, d-le VASILE. cititi CONSTITUTIA. Liber la opinii atata timp cat nu jignesti, cum o faceti voi. Pe mine nu ma discrediteaza nici un comentariu, nu sunt abonat la banul public si platit de voi. Scriu ce simt si imi asum spre deosebire de unii dintre voi care va e rusine cu propriul nume de familie si de botez. Fiti barbati si femei adevarate. !

    • Bălane tu tot în buda aceea te-ai căsătorit ? :o)

    • Păi atunci cum si reușit tu să ai tu două case ( una fără autorizație de construcție ) și o cabană la munte să nu ne spui că din munca ta cinstită că cum putem vedea cu toți capul nu te prea duce ?

  • Nu stiu cum arata inainte ,grupul sanitar… Acum arata(din poze) bine, curat, cu tot ce trebuie! Din familie ,am invatat ca, oriunde merg, primul lucru pe care trebuie sa-l fac este … spalatul pe maini! Dupa cum arata toaleta ,imi faceam o parere asupra gazdelor… Si apoi ,evitam anumite locuri ,evenimente, etc…. Cine are urechi de auzit,e foarte bine ! Cu respect,MN Pop

    • @ Marius, Nici nu ai cum să ști cum arăta înainte grupul sanitar deoarece acolo înainte nu era grup sanitar.

  • DA ma ! Am furat cat o dus trenul, si asta dintr-o pensie de 1400 lei. Dar bine ca am putut fara sa fi fost o clipa la cascaval. M-a dus capul si ti-am golit si tie pusculita. Poti sa faci plangere la DNA sa inceapa cercetarile. Chiar imi doresc asta .Ce e aia munca cinstita bai ? Esti fraier , vino sa iti dau reteta succesului sa nu faci nimic si sa ai tot ce iti doresti. Uite asa traiesc eu din furate bre ca se poate doara am modele la tot pasul. No , esti multumit de raspuns ?

  • Nu le mai scrieti rautaciosilor care nu stiu ce este un bideu si cum trebuie sa arate o institutie in secolul 21. ca acesti cacaciosi aveau pana mai ieri cacastorea in dosul gradinii de zarzavat. Mai are rost sa va obositi cu explicatiile , d-le Doctor ?

  • D. Pop M.N.
    domnule doctor, dumneata nici nu ai citit articolul si faci comentarii pe baza unei poze ,sa dai apa la moara defecta a dlui confrate (politic) Balan. Crezi ca noua nu ne place poza? Crezi ca noi nu apreciem o buda curata ,utilata cu toate cele?
    iar dlui balan, mai usor cu aroganta. Nu da bine la caracter.

  • Draga VASILE daca nu sunt jignit nici eu nu folosesc aroganta,Nu raman dator impostorilor care nu ma cunosc si mint. O zi buna ! Macar eu am fost domn cu matale si ti-am scris numele cu majuscule asa cum ne-a spus la scoala. Cred ca aroganta este in cu totul alta parte si nu o suport nici eu.

  • Vad deja ca un binevoitor a dat la plusuri in dreptul comentariilor mele cu cotarca. Multam fain dar nu trebuia stimabile, sau vin tot din directia celor care ma jignesc ? Nu-i bai !

  • Nooo…asa va dat subiect de comentarii Timponline….Clar ca de asa subiect aveti cunostinte toti!!! Sa va vad cand se discuta de zilele Bistritei….sa vad atunci ce legende ne mai trimiteti?!

  • Buda a ajuns asa un subiect important.
    Dar partia, centru intermodal, gropile din strazile asfaltate a lui Niculaie, excursiile lui cretu cu gasca la schii si cu masina primariei, parcurile facute de Niculaie, praf si pulbere???
    Rusine sa va fie celor din primarie pentru poze si mai ales ca inca va mai tine acolo.
    D na arhi cand o sa te opresti din nazbatiile care le faci tu cu pretina din anticamera?
    Nu va este rusine?
    Mai bine ai spune ai sau nu doua puguri?

  • În aproape o jumătate de an doar atâta a fost în stare să facă primarul să își facă un wc-u și ăla fără autorizație, sunt curios dacă are avize de la pompieri și de la eletrica ?!!!! Sau poate dacă ești primar dereglat la burtă sau la cap nu mai ai nevoie de nicio autorizație și niciun aviz ?!!!!!!!

    • Următoarea prioritate a orașului ar trebui să fie modernizarea și nu reabilitarea primărie. Astfel încât primarul budă să-și facă un lift exterior ultamodern din wc-u până în BMW doar nu se cade ca ditamai primarul să se întâlnească pe scări sau pe trotuar cu toți oamenii de rând care l-au votat. :o)))). Acum sunt și lifturi orizontale am văzut eu la Animal Planet :o))))

    • @ Next level, Din WC-u până în BMW-u, îmi place cum sună, dacă nu ar fi trist ar fi de râs.

  • Este necesar instalarea unui sistem BigBrother în toaleta primarului ca nu cumva cineva să-i fure bideul.

  • Ca prin farmec a dispărut de pe site-ul primăriei înregistrarea ședinței de consiliu local din 25 Martiei 2021 în care primarul bideu s-a făcut de cacao maxim când a răspuns întrebărilor consilierilor despre wc-ul personal și demolarea fostului cinematograf 23 August.
    Când se referea primarul bideu la transparența primăriei s-a referit doar la transparența hârtiei igienice, prieteni știu de ce ! :o)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.