Actualitate Politică

Pungi cu alimente atârnate de porţile caselor din Rusu Bârgăului. ACL a sesizat Poliţia şi BEJ (FOTO)

Mai mulţi cetăţeni din Rusu Bârgăului au găsit, în dimineaţa zilei de duminică, pungi cu alimente atârnate de porţi. Acestea nu sunt inspricipţionate, dar reprezentanţii ACL le atribuie adversarilor politici. ”Iniţiativa nu e a noastră, asta vă spun cert”, a declarat copreşedintele ACL Stelian Dolha. Răspunsul MAI.

Sesizare BEJ acl pungi 16.11.2014Pungi cu ulei, zahăr şi făină au fost atârnate de porţile localnicilor din Rusu Bârgăului, oamenii găsindu-le dis-de-dimineaţă. Copreşedintele ACL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, aflat în zonă, a fost sesizat de localnici.

„Iniţiativa nu e a noastră. Asta vă spun în mod cert. Sunt pungi cu mită electorală: ulei, zahăr şi făină, aceeaşi mită care s-a dat dintotdeauna, din toate timpurile în România, clasice. Eu, la un moment dat, într-o conferinţă de presă, spuneam că poate că am scăpat, dar uite că nu am scăpat. Ce pot spune este că sunt puse recent. Să le găseşti în porţi dimineaţa la 7.00 – 7.30 înseamnă că au fost puse în dimineaţa aceasta. Eu cred că, în momentul în care omul ajunge la vot, militantul sau soldatul credincios, zelos, ce o fi el acolo, o să-i spună omului că i-a lăsat ceva şi să aibă grijă cu cine votează. Cred că acesta e sistemul pentru că altfel nu se leagă lucrurile”, a spus Stelian Dolha.

ACL Bistriţa-Năsăud a anunţat Poliţia şi Biroul Electoral Judeţean.„Mă gândeam că lucrurile sunt securizate puţin mai bine. Mi-e foarte greu să cred că umblă o maşină pe stradă şi Poliţia, care ar trebui să fie mult mai vigilentă, nu a văzut. E mită electorală în toată regula. Oamenii nu ştiau de unde sunt. Nu ştiu cine le-a dat. Oamenii au spus toţi că le-au găsit agăţate în porţi. Una chiar am găsit-o noi agăţată în poartă. Când au aflat că e mită electorală, oamenii s-au speriat”, a declarat Stelian Dolha pentru Timp Online.

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Daniel Suciu, a negat implicarea organizaţiei în ce s-a întâmplat la Rusu Bârgăului. „Nici măcar nu ştiu despre ce e vorba. PSD nu e implicat în aşa ceva. Mi se pare, oricum, o prostie să laşi pungi în porţile oamenilor cu alimente şi să nu le spui din partea cui sunt dacă ar fi să vorbim de mită electorală. Oricum, vreau să asigur că nu avem nicio legătură cu aşa ceva”, a declarat Suciu.

Potrivit ACL Bistriţa-Năsăud, într-o pungă era şi un pliant PSD cu mesajul „Votaţi Victor Ponta!”

ACTUALIZARE Purtătorul de cuvânt al MAI, subcomisar de poliţie Monica Dajbog, a precizat că, în prezent, se fac verificări „pentru a se stabili dacă se întrunesc elemente constitutive ale unei infracţiuni”.

Foto: ACL Bistriţa-Năsăud

Pungi 1 pungi 7 pungi 2 pungi 6

28 comentarii

  • Punga aia a fost pusa de ACL ca sa mai gaseasca un nod in papura PSDului. Dar cand Dragnea v a filmat dand bani alegatorilor din Constanta?

    • Ano, aici ii Ardealul, nu-i Constanta, aici oamenii din fruntea locului macar nu trag prafuri pe nas!

  • Ați anunțat poliția imediat după ce le-ați împărțit ? Mare mizerie ….. Si spui ca mai ai principii !!!!mare caracter !!!noroc ca vei avea Ghinion !!!!

  • da-mi faina si ulei ……….si votez cu cine vrei. iu…hu…hu…hu…huuuuu. ce frumoase sint alegerile si ce ma mai distrez eu in aceste zile , imi place cum va impungeti,va strofocati,va chinuiti…….ce mai….va daruiti total …sinteti adevarati eroi. flori va mai trebuie.

    • Voi nu ne jigniti in demnitatea noastra furand cu zecile si sutele de miloane de euro si cu zecile de mii de hectare de padure???

  • Daca si dupa confruntarile dintre Ponta Iohannis cei de la ACl mai au tupeul sa ne atace candidatul,,,atunci chiar nu stiu ce sa mai zic. Culmea GHINIONULUI e ca noi vom castiga

  • Nemernicu de Oltean in frunte cu Dolha mint de ingheata apele eu iam vazut pe cei din ACL pe la 12 noaptea cum umblau cu pungile prin rusu bargaului erau vreo 8 persoane.

    • Mai mult ca sigur i-ai văzut, dacă tot îi vedeai puteai suna la 112 ca un cetăţean corect, aşa ar fii procedat un martor corect.

      Ori cu Ponta (ăla plin de fiţuici, plagiator), ori cu Iohannis, tot România e, poporul suferă din cauza unor interese politice.

  • PSD-iştii comunişti sunt disperaţi… Ar agăţa-o in gard şi pe mama lor… Ar vinde-o pe doi bani numai ca să ia un vot in plus…

  • Sa asteptam rezultatele,…Daca sunteti sigur ca veti castiga.. va invit sa va bucurati de victorie inca de pe acum, Si mai vorbim maine

  • Dan Cristian Turturică
    ˝În loc de bună dimineața!
    Imaginați-vă ce sume au pompat pușcăriașii și pușcăriabilii de lux ai României în campania PSD-ului, în speranța că Victor Ponta îi va elibera.
    Nu pot să nu zâmbesc de câte ori mă gândesc la ce plasă o să ia. Din nou.
    Dacă marea lor majoritate nu ar avea o asemenea aversiune față de cărți și publicații serioase, iar dacă înduioșătorii minoritari de modă veche, precum Vântu, care încă mai cred că lectura e cool, ar citi foreign affairs, de exemplu, în loc de nietzsche – how sweet! – ar fi aflat de mult că aruncă și acum, ca și în 2004, ca și în 2009, banii pe fereastră.˝

  • Oricine orice ar zice, s a vazut nivelul lui Iohannis la dezbateri. Eu vreau un presedinte care sa ne reprezinte nu un mormoloc care nu stie sa si caste gura

  • Daca nu a mers cu bataia,poate merge cu punga…o alta smecherie de culoare portocalie, ingalbenita si ascunsa dupa paravanul nemtesc Iohanis(cu un singur n ca atat merita)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS