Cultură

Purceluşul de lapte, pus în joc de Jupânu, rămâne să crească până la ediţia viitoare (FOTO)

Toamna bucatelor de la Jupânu a ajuns, duminică, la final. A fost o ediţie reuşită, cu muzică bună, mâncare proaspătă şi variată, must, concursuri şi multă distracţie, toate asezonate cu o vreme caldă, ca de vară. Marele premiu pus în joc de Jupânu, un purceluş de lapte, nu a fost câştigat. Aşadar, el va rămâne în fermă, să crească mare, până la ediţia viitoare.

Distracţie mare, duminică, în ultima zi a ediţiei din acest a „Toamnei bucatelor de la Jupânu”. În Piaţa Decebal nu s-a putut arunca un ac. Lumea a ieşit la mici proaspeţi, la un pahar cu must, vin sau bere, să stea de vorbă cu prietenii în timp ce, pe fundal, interpreţi de seamă ai muzicii populare româneşti au întreţinut, cu profesionalism, atmosfera.

Cel mai aşteptat a fost concursul de la ora 16.00. Patru tineri s-au înscris, hotărâţi să spargă cu săgeţi baloanele Jupânu de pe un panou, baloane în care se aflau premii surpriză. Cu toţii au râvnit la marele premiu pus în joc, un purceluş de lapte adus, de altfel, chiar lângă scenă şi însemnat cu o fundă roşie. Din păcate, niciunul nu a fost norocos. Doar doi dintre concurenţi au nimerit baloanele ce aveau ca premii mezeluri. Restul au primit îndemnuri să continue şi altă dată şi să nu uite că perseverenţa e cheia succesului.


Prezentatoarea concursului a fost, şi de această dată, Crina Moldovan Boncea, ajutată de câteva fete îmbrăcate în costume populare. De organizare s-a ocupat directorul de marketing al Combis SA Bistriţa, Liliana Hobincă (foto 3 jos). Ea a avut grijă ca toată lumea să-şi primească premiile, ca atmosfera să fie plăcută şi toţi oaspeţii Jupânului să se simtă excelent.

Lumea s-a distrat, a dansat, a cântat şi s-a simţit bine. Pe la terase nu era niciun loc liber, iar bucătarii Jupânului au făcut faţă cu greu numărului de mare de doritori de mici bine prăjiţi. Nu degeaba Jupânu are cele mai „straşnice bucate”. Mai multe fotografii, aici.

concurs Jupanu 2 concurs jupanu 5 Liliana Hobanca oameni 6 oameni 7 oameni 8 purcel;usi concurs Jupana 4

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS