Actualitate

Puteţi fi modele pentru Ştefan Popa Popa’s, cel mai rapid caricaturist din lume

Cu ocazia manifestărilor prilejuite de „Zilele Bistriţei”, duminică 15 iulie, între orele 18.00 – 20.00, Ştefan Popa Popa’s, cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa, va organiza un Atelier de caricatură pe pietonalul Liviu Rebreanu.

Alături de alţi şase caricaturişti, Ştefan Popa Popa’s îi va invita pe trecători să fie modele pentru lucrările care vor fi realizate, lucrări care vor fi ulterior oferite gratuit celor care doresc să intre în posesia lor, anunţă municipalitatea.

La Târgul Medieval de anul trecut, din centrul istoric, echipa de la Şcoala de caricatură Popas Academy a ratat şansa de a intra în Cartea Recordurilor prin realizarea unui număr cât mai mare de portrete ale bistriţenilor şi ale turiştilor, pe durata a 10 ore de muncă. De la acel maraton a lipsit însă Ştefan Popa Popa’s, care a declinat invitaţia în ultimul moment, din motive obiective.

Ştefan Popa Popa’s a început să deseneze la 5 ani, iar la 7 i-a fost publicată prima caricatură într-un ziar local. La 14 ani a publicat în singura revistă umoristică a vremii. La Festivalul Internaţional de Caricatură de la Saint-Esteve (Franţa) a stabilit recordul mondial de rezistenţă (1.527 de portrete color în zece zile şi zece nopţi). În 1995 şi-a doborât propriul record şi a realizat 2.772 de caricaturi color în zece zile şi zece nopţi. Peste 200 de şefi de state şi guverne au portrete semnate Popas.

În prezent este cetăţean de onoare în 26 de oraşe din ţară, unde a obţinut 100 de premii. Pe plan internaţional a fost medaliat de 58 de ori. Este membru al Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Arte a Academiei Cita din Roma şi membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici (UNESCO). A creat Academia Popa’s, şcoala românească de caricatură. A publicat caricaturi în principalele ziare şi reviste din toată lumea. Realizările sale de excepţie în domeniul graficii l-au impus drept una dintre cele mai prestigioase personalităţi ale artei plastice contemporane. În Franţa, în octombrie 1995, Andre Baur scria despre Ştefan Popa Popa’s că “este o forţă a naturii…, este singurul om care a fost cu patru secunde mai rapid decât calculatorul”.

1 comentariu

  • Locuiesc intr-un colt de tara unde nu se intampla nimic niciodata. Voi cei care aveti posibilitatea numai sa vedeti un MAESTRU, considerati ca sunteti binecuvantati.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS